Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Bani pentru restaurarea cetăţilor Enisala şi Halmyris

TULCEA: Bani pentru restaurarea cetăţilor Enisala şi Halmyris

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 mai 2019, 12:50

Ministerul Culturii va finanţa lucrările de restaurare a cetăţilor Enisala şi Halmyris din judeţul Tulcea, a anunţat, marţi, ministrul Valer-Daniel Breaz, în timpul unei conferinţe de presă susţinută la Tulcea.

‘Institutul Naţional al Patrimoniului a demarat şi a făcut câteva studii în teren şi pentru finele acestei luni avem propuneri de finanţare pentru cele două cetăţi, Enisala şi Halmyris, astfel încât să fie conservate şi să se refacă anumite lucruri legate de protecţia ruinelor din aceste locuri’, a declarat ministrul Culturii.

Breaz a menţionat că Ministerul Culturii a început o analiză ‘extrem de serioasă’ a situaţiei monumentelor de patrimoniu şi că legea 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, ‘pictată cu ordonanţe de urgenţă de Guvernul Cioloş’, va fi modificată şi va rezolva situaţiile neclare din momentul de faţă.

‘Lucrăm la legea 422, lege care în guvernarea Cioloş, în perioada 2016, a devenit nefuncţională. Guvernul Cioloş nu a făcut altceva decât să blocheze restaurarea patrimoniului naţional în România. Noi, Guvernul PSD-ALDE, ne preocupăm de aceste aspecte. Lucrăm la această lege, o vom duce în Parlament şi sperăm ca în curând să avem o lege funcţională, o lege care să se plieze pe cerinţele din această perioadă’, a mai spus ministrul Valer-Daniel Breaz.

Ministerul Culturii este pe cale să finalizeze modificarea legii 422 şi va soluţiona astfel inclusiv situaţia juridică a siturilor arheologice, potrivit sursei.

‘Vom promova deocamdată o hotărâre de Guvern. Este vorba despre cetăţile dacice sau cetatea Sarmizegetusa din judeţul Hunedoara, unde cetatea are un statut din punct de vedere al proprietăţii extrem de neclar. Sunt suprafeţe care nu au fost revendicate de nimeni, sunt mai multe unităţi administrativ teritoriale care deţin părţi din această cetate, iar acum vom merge pe o hotărâre de Guvern, dar după aceea vom merge pe legea 422 să clarificăm aceste aspecte’, a menţionat ministrul Daniel Breaz.

El nu a putut preciza valoarea finanţărilor necesare restaurării cetăţilor Enisala şi Halmyris, acesta fiind atributul studiilor de fezabilitate, şi a afirmat că vizita la Tulcea are drept obiectiv inspectarea pe teren a acestor situri.

‘În Tulcea, sunt probleme destul de importante şi vă rugăm să le clarificăm, Dobrogea în general fiind un teritoriu cu o zestre de patrimoniu foarte importantă. Trebuie să facem acest lucru, pentru ca timpul lucrează în defavoarea noastră’, a afirmat la rândul lui preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Situată pe malul drept al braţului Sfântu Gheorghe al Dunării, Cetatea Halmyris, construită la începutul secolului al II-lea ca fortificaţie romană, a fost o importantă staţie a flotei dunărene Classis Flavia Moesica, lucru certificat şi de numele purtat de aşezarea din jurul castrului – vicus classicorum, satul corăbierilor. În secolul al IV-lea a fost unul din cele 15 oraşe importante ale provinciei Scythia Minor, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare aici ridicându-se o basilică episcopală. În anul 2001, sub altarul acestui monument s-a descoperit o criptă care adăpostea rămăşiţele pământeşti ale martirilor Epictet şi Astion, cei mai vechi sfinţi ale căror moaşte au fost descoperite pe teritoriul României.

Cetatea Enisala este cel mai vizitat obiectiv turistic din judeţul Tulcea. Monument de arhitectură militară unic în România, cetatea a fost construită de genovezi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, apoi, pentru o scurtă perioadă, a revenit domnitorului român Mircea cel Bătrân, care a pierdut-o în favoarea Imperiului Otoman.

Potrivit declaraţiilor făcute de autorităţile tulcene în urmă cu doi ani, toate siturile arheologice din judeţ au nevoie de intervenţii de conservare şi restaurare, situaţia fiind mai gravă la cripta martirică a cetăţii Halmyris unde trebuie salvată pictura.

În urmă cu aproape cinci ani, autorităţile tulcene atrăgeau atenţia asupra faptului că 18 situri arheologice din judeţ declarate de importanţă naţională şi internaţională nu au un administrator legal, astfel că nu pot fi păzite, întreţinute şi nu se pot aloca fonduri pentru cercetare. Oficialităţile au făcut la vremea respectivă demersurile pentru a stabili un proces prin care statul poate obţine titlul de proprietate pentru terenurile pe care se află cele 18 situri de importanţă naţională şi internaţională. Până la ora actuală, acest demers nu s-a concretizat.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Wikipedia

pomi infloriti, parcul Tabacarie, vreme frumoasa - foto - ds
Ştiri marți, 14 aprilie 2026, 21:58

Vremea va fi caldă, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de miercuri, când termometrele vor indica 17 grade Celsius. Cerul va fi...

Vremea va fi caldă, în Dobrogea și pe litoral
Conferința “Cotroceniul iubit al Reginei Maria” va avea loc la Cazinoul din Constanța
Ştiri marți, 14 aprilie 2026, 21:43

Conferința “Cotroceniul iubit al Reginei Maria” va avea loc la Cazinoul din Constanța

Cazinoul din Constanța și Art Safari vă invită să descoperiți universul artistic fascinant al Reginei Maria a României în cadrul...

Conferința “Cotroceniul iubit al Reginei Maria” va avea loc la Cazinoul din Constanța
bec, lumina, curent - foto - unsplash
Ştiri marți, 14 aprilie 2026, 20:46

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
UPDATE | CONSTANȚA: Planul Roșu de Intervenție a fost activat, după ce un bloc a fost cuprins de un incendiu
Ştiri marți, 14 aprilie 2026, 19:41

UPDATE | CONSTANȚA: Planul Roșu de Intervenție a fost activat, după ce un bloc a fost cuprins de un incendiu

UPDATE 4 La ora 20.35, incendiul a fost lichidat, iar la ora 21.00, a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție. UPDATE 3 ISU Dobrogea informează...

UPDATE | CONSTANȚA: Planul Roșu de Intervenție a fost activat, după ce un bloc a fost cuprins de un incendiu
Ştiri marți, 14 aprilie 2026, 19:02

Trump se declară dezamăgit de Giorgia Meloni pentru că îl apără pe Papa Leon al XIV-lea în fața atacurilor sale

Președintele american Donald Trump s-a declarat marți surprins de șefa guvernului italian Giorgia Meloni, reproșându-i că ‘ea este cea...

Trump se declară dezamăgit de Giorgia Meloni pentru că îl apără pe Papa Leon al XIV-lea în fața atacurilor sale
Ştiri marți, 14 aprilie 2026, 18:35

Incendiul din stațiunea Crans-Montana: Proprietarii barului, puși sub acuzare în Italia

Parchetul din Roma i-a pus marți sub acuzare pe proprietarii barului ‘Le Constellation’ din stațiunea elvețiană Crans-Montana, unde...

Incendiul din stațiunea Crans-Montana: Proprietarii barului, puși sub acuzare în Italia
Ştiri marți, 14 aprilie 2026, 18:27

Aza, câinele detectiv de la Negru Vodă i-a ajutat pe polițiști să prindă un suspect de furt

Aza face parte din echipa de poliție din Negru Vodă, iar luni seară și-a dovedit încă o dată “talentul” de detectiv, ajutând la prinderea...

Aza, câinele detectiv de la Negru Vodă i-a ajutat pe polițiști să prindă un suspect de furt
Ştiri marți, 14 aprilie 2026, 17:53

Piața imobiliară din România ar putea fi afectată de conflictul din Orientul Mijlociu

Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea afecta și piața imobiliară din România. Deocamdată creșterile de prețuri la...

Piața imobiliară din România ar putea fi afectată de conflictul din Orientul Mijlociu