Ascultă Radio România Constanța Live

La Cumpăna a fost inaugurat Complexul Sportiv “CENTENAR 2018”

La Cumpăna a fost inaugurat Complexul Sportiv “CENTENAR 2018”

Publicat de Catalin Donose, 10 mai 2019, 06:34

Primăria şi Consiliul local al comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, au organizat joi, 9 mai, festivitatea de inaugurare a obiectivului de investiţie Complex Sportiv “CENTENAR 2018”, obiectiv de mare importanţă atât pentru sportul cumpănean, cât şi pentru cel judeţean şi naţional.

„Este zi de mare sărbătoare pentru că din mai 2017 până în aprilie anul curent am finalizat această investiţie, aşa cum am promis locuitorilor. Sportul este un mod de viaţă la Cumpăna. Aveam nevoie de acest complex sportiv pentru copiii şi tinerii din Cumpăna, dar şi pentru toţi locuitorii comunei”, a declarat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.
„Este o investiţie extrem de importantă atât pentru cei 1.850 de elevi şi preşcolari, cât şi pentru cei peste 17.600 de locuitori ai comunei Cumpăna. Mă bucur că acest proiect ambiţios a fost realizat în cele mai bune condiţii, pentru că, investind în sport, investim în sănătatea noastră şi a copiilor noştri”, a declarat viceprim-ministrul României, Daniel Suciu.

Alături de primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la eveniment au fost prezenți Daniel Suciu (viceprim-ministrul României, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), Ecaterina Andronescu (ministrul Educaţiei Naţionale), Bogdan Matei (ministrul Tineretului şi Sportului), Gheorghe Hagi, Dumitru Botănoiu (secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), Irina Pătrăşcoiu (director general al Companiei Naţionale de Investiţii), Claudiu Coadă (director general adjunct AFIR), Doina Stăiculescu (vicepreşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, vicecampioană olimpică la Los Angeles), Marius Horia Ţuţuianu (preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa), Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, senatorii Nicolae Moga și Ștefan Mihu, Gheorghe Hagi, Mariana Solomon, directorul DJST Constanța, alături de alţi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, partenere în realizarea acestui obiectiv de investiţie.

Obiectivul a fost realizat cu fonduri asigurate de MDRAP, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), are 850 de locuri în tribune şi cuprinde: un teren de fotbal cu o dimensiune de 105 x 68 metri, care respectă cerinţele UEFA; spaţii dedicate şi altor discipline sportive: atletism (pistă de alergare cu 4 culoare pentru 400 metri, aruncarea ciocanului, aruncarea discului şi a greutăţii); oină (teren de oină); handbal; volei; baschet; tenis.

Prima competiție oficială care va fi găzduită de noua bază sportivă se va desfășura vineri, sâmbătă și duminică, turneul final al Cupei Satelor, organizat de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investitițiilor Rurale. Pe lângă trofeul transmisibil, lotul echipei câștigătoare, împreună cu antrenorul și primarul localității vor beneficia de o experiență extraordinară: vor însoți echipa națională de fotbal a României la partida din Norvegia (7 iunie 2019), contând pentru preliminariile EURO 2020! Iar ocupantele locurilor 2 și 3 vor fi alături de tricolori la partida de acasă cu Spania (5 septembrie 2019), din cadrul aceleiași competiții. Totodată, vor fi premiați cel mai bun portar, cel mai bun jucător și golgheterul fazei finale.

Cătălin Donose

Foto – Radio Constanța

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 15:43

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța

Recent, în cadrul unei întâlniri informale cu o parte a părinților copiilor legitimați, directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai...

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța
Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 13:02

Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României

Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate remarcabile la Cupa României de înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureş. Recenta...

Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României
Eveniment organizat joi de CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 12:33

Eveniment organizat joi de CSM Constanța

CSM Constanța organizează o nouă acțiune pentru ca sportivii și antrenorii să vină în mijlocul suporterilor. Evenimentul este programat joi,...

Eveniment organizat joi de CSM Constanța
Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 08:54

Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara

Etapa a doua din Superliga de fotbal programează sâmbătă, 25 iulie, de la ora 17,30 meciul dintre Farul Constanța și nou-promovata Corvinul...

Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara
Sport marți, 21 iulie 2026, 11:06

Farul Constanța întâlnește în deplasare pe FCSB, în ultimul meci al etapei a 3-a

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul etapei a 3-a din Superliga de fotbal, în cadrul căreia, Farul Constanța va întâlni în...

Farul Constanța întâlnește în deplasare pe FCSB, în ultimul meci al etapei a 3-a
Sport marți, 21 iulie 2026, 10:28

Handbaliștii de la CSM Constanța și-au reluat pregătirile

Echipa de hanbdal masculin a Clubului Sportiv Municipal Constanța, tehnicieni, jucători, kinetoterapeut, s-a reunit și a început, oficial,...

Handbaliștii de la CSM Constanța și-au reluat pregătirile
Sport marți, 21 iulie 2026, 08:47

Rezultate de top pentru înotătorii de la CSM Constanța

Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate remarcabile în Cupa României la înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureş....

Rezultate de top pentru înotătorii de la CSM Constanța
Sport marți, 21 iulie 2026, 08:25

S-a încheiat etapa inaugurală a Superligii

Meciurile din prima etapă a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 17 iulie FC Voluntari – FC Botoşani 2-2...

S-a încheiat etapa inaugurală a Superligii