Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme instabilă în Dobrogea. Mâine, cod galben de vânt

Vreme instabilă în Dobrogea. Mâine, cod galben de vânt

Publicat de , 30 aprilie 2019, 22:42

În această noapte instabilitatea atmosferică se va accentua la Constanța și se va manifesta prin averse, descărcări electrice si intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși în Dobrogea 15-25 l/mp și vor fi condiții de grindină.

Mâine, începând cu ora 10.00, Dobrogea intră sub COD GALBEN iar vântul va sufla cu viteze de peste 70 km/h. 

Primăria Municipiului Constanța face apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142
Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă – 0737552271.

Vreme predominant însorită, în Dobrogea
Meteo miercuri, 16 septembrie 2026, 07:05

Vreme predominant însorită, în Dobrogea

Miercuri, vremea în Dobrogea va fi în general frumoasă și normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări...

Vreme predominant însorită, în Dobrogea
În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și normală termic
Meteo marți, 15 septembrie 2026, 20:47

În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și normală termic

Miercuri, în Dobrogea, vremea va fi frumoasă și normală termic, cu cel mult 25 de grade Celsius în aer. Cerul va fi variabil, cu unele...

În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și normală termic
Vremea va fi normală termic, în Dobrogea și pe litoral, cu cel mult 25 de grade Celsius în aer
Meteo marți, 15 septembrie 2026, 06:53

Vremea va fi normală termic, în Dobrogea și pe litoral, cu cel mult 25 de grade Celsius în aer

Vremea va fi normală termic, marți, în Dobrogea, când termometrele vor indica cel mult 25 de grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar...

Vremea va fi normală termic, în Dobrogea și pe litoral, cu cel mult 25 de grade Celsius în aer
vreme, apus - foto - ds
Meteo luni, 14 septembrie 2026, 21:59

Vremea va fi schimbătoare, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi schimbătoare în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți, când temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 25 de...

Vremea va fi schimbătoare, în Dobrogea și pe litoral
Meteo luni, 14 septembrie 2026, 07:17

Vreme răcoroasă, în Dobrogea

În Dobrogea, vremea se îndreaptă ca aspect și temperaturile cresc ușor, la început de săptămână. Luni, deși valorile termice vor crește,...

Vreme răcoroasă, în Dobrogea
Meteo duminică, 13 septembrie 2026, 19:17

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea

Potrivit unei informări meteorologice, până spre miezul nopții, vremea va fi instabilă în toată țara. În Dobrogea, în această noapte vor...

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea
Meteo duminică, 13 septembrie 2026, 06:53

Vreme răcoroasă și instabilă, duminică, în Dobrogea

O informare de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse este valabilă până duminică seara în mai multe regiuni ale...

Vreme răcoroasă și instabilă, duminică, în Dobrogea
Meteo sâmbătă, 12 septembrie 2026, 07:04

Cer variabil în Dobrogea și pe litoral. De sâmbătă seara apar ploile

Potrivit ANM, în perioada 11 septembrie, ora 12.00 – 13 septembrie, ora 22.00, toată țara se află sub informare meteorologică de...

Cer variabil în Dobrogea și pe litoral. De sâmbătă seara apar ploile