Ascultă Radio România Constanța Live

CCR discută pe 22 mai sesizarea pe legea pentru elaborarea şi actualizarea Strategiei pe termen lung ‘România 2040’

radio constanta stiri online v1

Publicat de Doina Sirbu, 19 aprilie 2019, 13:14

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 22 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung „România 2040”.

Şeful statului a transmis joi pe masa judecătorilor constituţionali sesizarea de neconstituţionalitate a actului normativ.

„Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale”, spune şeful statului în sesizarea transmisă CCR, arătând că această lege i-a fost trimisă de Parlament spre promulgare pe 30 martie.

Preşedintele Iohannis susţine că a fost încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor.

„În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament”, arată şeful statului în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.

Iohannis subliniază că, prin raportul comun al comisiilor sesizate în fond cu această propunere legislativă, au fost admise 15 amendamente, iar atât din punct de vedere formal, cât şi al conţinutului, textele adoptate de către fiecare dintre cele două Camere sunt diferite. De asemenea, el atrage atenţia că prin aceste modificări legea se îndepărtează în mod substanţial de voinţa iniţiatorului şi reprezintă modificări majore ale conţinutului formei iniţiale.

Şeful statului menţionează că a fost modificată definiţia Strategiei „România 2040”, fără ca aceasta să fie corelată cu alte dispoziţii.

O altă modificare importantă, arată Iohannis, este reprezentată de transferul responsabilităţii elaborării acestei strategii de la Parlamentul României la Camera Deputaţilor. În egală măsură, a fost extinsă durata de funcţionare a „Comisiei 2040” la un an de la intrarea în vigoare a legii şi s-a modificat în mod substanţial componenţa acestei comisii. Celelalte modificări realizate la nivelul Camerei decizionale vizează corelarea Strategiei „România 2040” cu Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României 2030, dar şi introducerea obligaţiei în sarcina Guvernului de a aplica măsurile prevăzute în Strategia „Romania 2040”, prin adoptarea de acte normative.

„Modificările operate reprezintă o schimbare a filosofiei legii şi a propunerii iniţiale, cu impact major asupra semnificaţiei acestei strategii a cărei natură juridică rămâne incertă şi a obligaţiilor care incumbă altor autorităţi publice”, spune el.

Potrivit preşedintelui Iohannis, configuraţia între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului este una semnificativ diferită, forma legii adoptată de Camera Deputaţilor având 11 articole care însumează 33 de alineate, în timp ce forma adoptată de Senat cuprinde 11 articole cu 28 de alineate.

„Camera Deputaţilor, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung ‘România 2040’, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate modificări care vizau aspecte esenţiale în structura şi filosofia legii, precum aspecte ce ţin de componenţa comisiei responsabile pentru elaborarea strategiei, instituţia care coordonează acest demers şi alte aspecte anterior menţionate, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie”, precizează el.

Şeful statului menţionează că prin modul în care este reglementată atât modalitatea de elaborare a Strategiei „România 2040”, cât şi în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea Comisiei „România 2040” este eludat sau încălcat rolul deliberativ al Parlamentului, în contextul în care întreaga responsabilitate a elaborării acestei strategii este plasată sub directa coordonare a Camerei Deputaţilor – cu ignorarea rolului celeilalte Camere a Parlamentului şi, implicit, a posibilităţii de decizie a acesteia, Comisia „România 2040” urmând să fie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Iohannis susţine că această lege nu clarifică natura juridică a documentelor rezultate din activitatea comisiei. El afirmă şi că, potrivit acestui act normativ, elaborarea Strategiei „România 2040” şi a celorlalte documente prevăzute nu este urmată de nicio măsură de natură să confere acestor documente o valoare normativă.

De asemenea, şeful statului spune că din aceste dispoziţii nu este clară natura juridică a comisiei.

„Normele care reglementează activitatea comisiei sunt incomplete, neprecizându-se elemente de bază ale funcţionării sale, precum competenţa convocării întâlnirilor Comisiei ‘România 2040’, modalitatea de luare a deciziilor, etc”, explică Iohannis.

El susţine că, având în vedere atribuţiile Comisiei „România 2040”, modul său de înfiinţare este unul contrar Constituţiei.

„Având în vedere că în cuprinsul legii criticate nu se regăseşte nicio dispoziţie referitoare la natura juridică a documentelor (…), dar cu toate acestea Guvernul este obligat să adopte proiecte de acte normative în vederea aplicării măsurilor prevăzute în Strategia ‘România 2040’, rezultă că această comisie nu numai că are chiar rol de iniţiator al acestor proiecte de acte normative, ceea ce este contrar atât art. 74 alin. (1) din Constituţie referitor la dreptul de iniţiativă legislativă, cât şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dar şi adoptă aceste proiecte, conferindu-le forţă obligatorie”, arată şeful statului.

Preşedintele Iohannis indică faptul că prin prevederea potrivit căreia Parlamentul, prin comisiile de specialitate, asigură monitorizarea continuă a implementării Strategiei ‘România 2040’ se instituie o nouă formă de control exercitată de Parlament asupra Guvernului, separat de cele prevăzute în mod expres de Constituţie. El adaugă că această prevedere atribuie o competenţă de control continuă, specifică unor comisii permanente de control, tuturor comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aspect care încalcă atât autonomia parlamentară, cât şi funcţia de control a Parlamentului.

Şeful statului arată şi că întreg conţinutul normativ al legii deduse controlului de constituţionalitate prezintă o serie de vicii de constituţionalitate, începând chiar cu obiectul de reglementare al acestei legi.

Iohannis cere CCR să constate că această lege este neconstituţională în ansamblul său.

sursa – AGERPRES / redactor online – Doina Sîrbu

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal