Judecătorul constănțean Ciprian Coadă susține protestul magistraților români de la Bruxelles
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 aprilie 2019, 10:38
30 de magistrați români vor protesta astăzi, de la ora 15:00, la Parlamentul European de la Bruxelles pentru a atrage atenția asupra abuzurilor și presiunilor din Justiția română. Acestora li se vor alătura și magistrați belgieni, care îi susțin. De asemenea judecătorii constănțeni, care au mai protestat și luna trecută, și-au propus să iasă pe treptele Judecătoriei Constanța pentru a-și arăta solidaritatea cu cei de la Bruxelles.
În acest context, Cecilia Pătrăhău a stat de vorbă cu judecătorul Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța.
Ciprian Coadă – Noi ne dorim ca, revendicările să capete, oarecum, o consistență, și nu ne dorim ca situația să escaladeze. Tot ceea ce ne dorim, ne dorim o stare de normalitate și care să fie în beneficiul cetățeanului. În modificările acestea, legislative, care au fost adoptate în condiții de transparență aduc o instabilitate, o presiune asupra actului de justiție și mi-e teamă că ele sunt începutul unui derapaj, din ce în ce mai vizibil. De la regulile statului de drept. Nu excludem apariții pe treptele Palatului de Justiție, deși, unii dintre colegi, nu împărtășesc, asemenea mod de manifestare. Totuși este o formă, prin care, încercăm să tragem un semnal de alarmă, cât mai consistent, asupra situației sistemului judiciar.
Cecilia Pătrăhău – Nemulțumirile judecătorilor sunt multe și bine motivate!
Ciprian Coadă – Chestiunile care nemulțumesc nu sunt legate doar cele legate de secția speciale. Mai sunt și alte prevederi care intervin asupra carierei magistraților. De exemplu, condiția de bună reputație, ca și caz de eliberare din funcție a fost eliminată, dar, în schimb au apărut altfel, lipsa cazierului fiscal. Noi nu știm dacă, lipsa cazierului fiscal, se referă la lipsa înscrisului sau la lipsa unor debite către stat și mai ales nu știm în ce situații va putea opera, eliberarea din funcție, pentru că, acolo, este o marjă de apreciere foarte mare, discreționară aproape.
Cecilia Pătrăhău – Modificările nu vă mulțumesc, care au fost aduse pînă în acest moment!
Ciprian Coadă – Nici pe departe, am putea spune că modificările aduse prin ordonanța de urgență nr. 12 vizează, în special, activitatea ministerului public dar, rămân, în continuare, o serie de controverse pe care actualele prevederi, în loc să le îmbunătățească, în loc să le elimine, le adâncesc și mai tare.
Cecilia Pătrăhău – Ce este mai grav este lipsa aceasta de transparență și faptul că, ai senzația, că se exercită presiuni asupra oamenilor!
Ciprian Coadă – Statul de drept se întemeiază pe principiul echilibrului puterilor în stat și pe principiul colaborării loiale. Asta presupune ca, fiecare dintre autoritățile statului să intervină în baza unor competențe proprii și pe baza unor consultări reale. Parlamentul României este cel care este principalul îndreptățit să intervină în domeniul legilor justiției. Dacă, totuși, se apelează la guvern ca și legiuitor delegat, situația de urgență trebuie motivată și nu poate să fie repetată la intervale foarte scurte de timp. Procesul de consultare publică nu trebuie mimat. Magistrații trebuie să aibă un interval de timp, suficient, pentru a-și spune cuvântul.
Cecilia Pătrăhău – Și mai trebuie și ascultați pentru că, sunt implicați, direct, în actul de justiție.
Realizator – Cecilia Pătrăhău / Redactor online – Liviu Predescu