Ascultă Radio România Constanța Live

Cum putem preveni durerea lombară

Cum putem preveni durerea lombară

Publicat de , 2 aprilie 2019, 12:03

Aproape 80% dintre persoanele peste 30 de ani au de-a lungul vieții un episod de durere lombară, sedentarismul fiind principala cauză. Pentru a preveni degradarea în timp a coloanei vertebrale, specialiștii ne recomandă schimbarea poziției și mișcare, timp de 10 minute, la fiecare oră de lucru la birou.

Activitățile zilnice sedentare, cu poziții vicioase, conduc, în timp, la  afectarea coloanei vertebrale. De aceea, chiar și durerile trecătoare, ușoare, trebuie să ne atragă atenția și să ne trimită la medic pentru o evaluare, explică doctor Mirela Coman.

„Peste 80% dintre toți cei peste 25 – 30 de ani, cel puțin o dată-n viață, vor suferi de un episod de durere lombară. Ne trece foarte rapid, la repaus, ăsta este momentul în care ar trebui să începem prevenția. Asta se face prin adresare către medic de specialitate, dacă e nevoie fizioterapie, dar, în special kinetoterapie“, a spus medicul.

Această terapie prin mișcare trebuie făcută numai sub îndrumarea și monitorizarea specialistului și nu la o sală de fitness.

„Kinetoterapia se face strict, personalizat. La prima ședință, kinetoterapeutul cu pacientul, realizează mai mult o testare și pe urmă, se stabilesc acele exerciții, în funcție de necesitățile pacientului“, a adăugat dr. Mirela Coman.

Putem preveni aceste probleme și prin schimbarea poziției și mobilizarea coloanei cu mișcări simple, de relaxare. „Insist pe mișcare, pentru că, până la urmă, este modalitatea  prin care se mențin, atât structurile articulare cât și musculare. Noi, cu toții avem posturi vicioase, la birou, stâm în fața laptop-ului mult timp în aceeași poziție, apar dureri musculare și apoi tot felul de afectări, mai încolo, la nivelul articulațiilor, discurilor. Recomandarea este ca la 40 – 50 de minute, de stat pe scaun, șofat sau orice altă poziție, să ne mișcăm. Timp de 10 minute să încercăm să ne redresăm coloana, să schimbăm poziția, chiar și în timpul activităților zilnice, de rutină, în timp ce spălăm vase, călcăm, dăm cu aspiratorul. Toate acestea, trebuiesc făcute, cu multe pauze și cu spatele drept“, ne sfătuiește medicul.

Realizator – Carmen Sandu

Redactor online – Liviu Predescu  

Foto: pixabay.com

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan