Ascultă Radio România Constanța Live

Pensii majorate de luni pentru grupele I şi II de muncă

Pensii majorate de luni pentru grupele I şi II de muncă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 aprilie 2019, 11:10

Pensiile aferente lunii aprilie vor începe să fie plătite de luni, iar pentru pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă majorarea va fi spectaculoasă, a declarat, duminică, ministrul Muncii, Marius Budăi.

El a dat asigurări că toate pensiile vor fi plătite până la data de 15 aprilie.

„Noi, începând de luni, facem plata aferentă lunii aprilie pentru tot ce înseamnă pensii şi, datorită şi Sărbătorilor de Paşte, dar şi a noului calendar de plată a pensiilor, până în data de 15 aprilie orice pensionar din România va avea banii acasă, indiferent de forma de plată. Într-adevăr, sunt creşteri spectaculoase pentru cei care au lucrat în grupa I şi a II-a de muncă şi nu li s-a acordat punctaj. Eu tot timpul am vrut să fiu un om exact şi mă refer la faptul că într-adevăr sunt diferenţe mari de bani, dar diferenţe de care să vorbesc sunt şi cele care sunt incluse de la 1 octombrie până în prezent. Într-adevăr, peste 33.000 de decizii din cele 42.000 pe care le-am promis până în Sărbătorile de Paşte deja sunt expediate către pensionari, majoritatea dintre ele sunt deja puse în plată, iar în jurul Sărbătorilor de Paşte, când se plătesc diferenţele pentru pensii, aceşti români ai noştri vor primi acasă diferenţele de bani. Suntem în dinamica exactă pe care eu mi-am dorit-o (…) Acum suntem în postura să dăm veşti foarte bune acestei categorii de pensionari”, a afirmat Budăi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Ministrul Muncii a explicat că este vorba despre o categorie de pensionari care au ieşit la pensie pe anumite legi speciale, însă nu li s-au acordat sumele aferente grupelor de muncă.

„A fost o categorie de pensionari care au ieşit la pensie pe anumite legi speciale şi, în momentul ieşirii la pensie, nu li s-au acordat grupe de muncă conform perioadei lucrate în grupe de muncă – fie în grupa I, fie grupa a II-a, fie în condiţii deosebite sau speciale cum se numesc acum. Au asumat când nu era o lege prevăzută în programul de guvernare, dar majoritatea parlamentară şi-a asumat această lege în Parlament. A fost votată, a fost promulgată, iar noi, Guvernul, Ministerul Muncii, prin Casa Naţională de Pensii Publice, nu facem nimic altceva decât să punem în practică această lege”, a precizat el.

Şeful de la Muncă a dat asigurări din nou că majorarea de pensii prevăzută a fi aplicată de la 1 septembrie, de la 1.100 la 1.265 de lei, nu este în pericol şi sunt banii necesari în buget.

„Bineînţeles, încă o dată, vreau să menţionez că acea majorare de la 1 septembrie, de la 1.100 la 1.265 de lei, în ciuda tuturor declaraţiilor panicoase ale colegilor din Opoziţie, dacă ne uităm în buget, banii sunt prinşi acolo şi nici acele majorări nu sunt în pericol, cum nu sunt nici aceste majorări conform recalculării, pentru că au fost foarte multe declaraţii şi eu înaintea Sărbătorilor de Paşte vreau să aduc împreună cu colegii mei din Ministerul Muncii şi cu tot Guvernul un zâmbet pe buzele pensionarilor. Au fost tot timpul întrebări că durează, că nu durează, de când începem recalculările. Vreau să fac încă o dată precizarea că avem nevoie de soft, avem nevoie de o perioadă de probe, de o perioadă de calcule în paralel, algoritmi matematici, dar acum suntem în postura în care cu bucurie anunţ că peste 33.000 din deciziile promise pe care le voi recalcula împreună cu colegii mei din casele teritoriale de pensii sunt deja trimise prin factorii poştali către pensionari”, a menţionat acesta.

Sursa – Agerpres

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:35

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat vineri că trebuie intervenit rapid și ferm în reglementarea domeniului de ride-sharing, unde au fost...

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:04

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție

Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați astăzi, 7 februarie, cu privire la o persoană căzută de la înălțime de la un bloc în...

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 14:09

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare

Primăria Municipiului Tulcea derulează, în această perioadă, o campanie de consultare publică privind obiceiurile de deplasare ale...

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare
CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon