Ascultă Radio România Constanța Live

OPC Constanţa vrea un grup comun de lucru pentru sezonul estival 2019

OPC Constanţa vrea un grup comun de lucru pentru sezonul estival 2019

Publicat de , 27 martie 2019, 13:02

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de astăzi, şeful OPC Constanţa, Horia Constantinescu, a propus o întâlnire comună cu primarii din zone „fierbinţi turistic”,  reprezentanţi ai instituţiilor de control, dar şi al celor de autorizare.

Constantinescu a precizat că toate acestea trebuie să ajungă la un numitor comun pentru ca activitatea turistică să se desfăşoare în bune condiţii. „Să găsim un numitor comun și, așa cum se discută pe prevenție, să vorbim aceeași limbă pentru că, din experiența sezoanelor trecute, nu am reușit neapărat să fim toți în aceeași direcție, cu toate că avem, majoritatea instituțiilor, același obiectiv, și anume un sezon mai bun decât cel precedent, o încurajare a activității în zona de turism și alimentație publică și a prestărilor de servicii în domeniu, pentru a echilibra discrepanțele dintre turismul din țările învecinate și ceea ce se întâmplă la noi“, a declarat Horia Constantinescu.

Șeful OPC a solicitat ca viitorul grup de lucru să stabilească dinainte ce înseamnă unitate de alimentaţie publică, care este standardul minimal şi real acceptat pentru o unitate de cazare, care ar fi documentele care sunt propuse  spre a fi retrase (cum ar fi clasificările și autorizaţiile) care astăzi nu au legătură cu realitatea. Acesta mai vrea şi o evaluare a tuturor autorizaţiilor de construire. „Ordonanța 99, cea care prevede modul în care se autorizează activitățile în zona aceasta, prevede niște exigențe minimale și anume, cea mai importantă este că spațiul trebuie să aibă destinația pentru care urmează să fie folosit, lucru care astăzi a dispărut aproape total din exigențele autorităților de control și mai ales din exigențele emitenților de autorizații de funcționare, în sensul că acum alimentație publică se face în toaletă, în WC, în cașcarabetă, în dugheană, în orice, cumva, cu două plite și o tigaie, lucru care, în opinia noastră, reprezintă niște proceduri total nesigure și cu potențial periculos pentru interesele consumatorului, atât de sănătate, cât și economice. Acesta trebuie obligatoriu să le fie suspendată activitatea, așa cum prevede legea, cu propunerea de retragere a tuturor avizelor“, a mai spus Horia Constantinescu.

Subprefectul Constanţei cu atribuţii în domeniul instituţiilor deconcentrate, Ali Şenol, a precizat că se lucrează la emiterea unui ordin de prefect pentru propunerea făcută.

Redactor: Dana Malciu

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:31

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră

Drone ucrainene au lovit în Marea Neagră un petrolier sub pavilion liberian, iar căpitanul turc al acestei nave este rănit şi spitalizat, au...

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:56

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!

Opt din zece participanți la un sondaj recent spun că educaţia financiară ar trebui predată în şcoală. Studiul, realizat de filiala ”Ipsos...

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:13

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc

Calea ferată Constanța-Mangalia se va redeschide circulației la finele acestei luni, pentru ca turiștii să poată ajunge în sudul litoralului...

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc
TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:05

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani

La data de 16 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul de Investigare a Criminalității...

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:44

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar

CT BUS informează că din seara zilei de 16 aprilie, aplicația 24Pay va fi inactivă temporar, din cauza lucrărilor periodice de mentenanță. Pe...

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:20

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța, sub semnul întrebării. Scrutinul stabilit pentru data de 24 aprilie s-ar...

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 13:45

Vernisajul expoziției foto-documentare „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă” are loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Consiliul Național pentru...

Vernisajul expoziției foto-documentare „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă” are loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 13:37

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice ajung în țară

Guvernul României anunță repatrierea coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate. “Este un moment de mare...

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice ajung în țară