Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Autorităţile au început verificarea culturilor de toamnă afectate de secetă

TULCEA: Autorităţile au început verificarea culturilor de toamnă afectate de secetă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 martie 2019, 16:58

Prefectura Tulcea a început verificarea celor peste 300 de cereri depuse de fermierii din judeţ ale căror culturi au fost afectate de seceta prelungită din ultima perioadă, au anunţat luni, într-o şedinţă a Colegiului prefectural, reprezentanţi ai instituţiei.

‘Avem echipe care sunt în teren pentru a verifica culturile de toamnă care au fost afectate din cauza secetei. Ancheta încă nu este finalizată’, a menţionat Anica Madar, şef serviciu în cadrul prefecturii.

La rândul său, directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DJA), Mirela Miiler, a afirmat că rezultatele preliminare ale verificărilor arată că doar un sfert din suprafeţele cultivate în toamna anului trecut sunt afectate.

‘Majoritatea fermierilor ar putea avea suprafeţe calamitate mai mici decât cele declarate, deoarece cam toţi sunt hotărâţi să păstreze culturile înfiinţate pentru a vedea dacă se vor dezvolta. Un eventual procent de calamitate se va vedea la recoltare în producţia medie pe care o vor obţine’, a declarat reprezentanta DJA.

Peste 300 de fermieri au sesizat autorităţile că o suprafaţă totală de circa 20.000 de hectare a fost afectate de secetă, rezultatele verificărilor în teren urmând să fie făcute publice săptămâna viitoare.

Potrivit materialului prezentat de DJA în timpul şedinţei Colegiului prefectural, agricultorii tulceni au realizat 85% din arăturile pentru culturile care se vor însămânţa în această primăvară.

Fermierii tulceni şi-au propus ca în această primăvară să înfiinţeze culturi pe o suprafaţă totală de 139.953 de hectare, cele mai întinse culturi, de 58.950 de hectare, respectiv 49.222 de hectare, urmând să fie de floarea soarelui şi porumb.

Sursa – Agerpres

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 11:28

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara

ANM  a emis o Informare meteorologică valabilă pentru toată țara, până pe 10 februarie, ora 20.00. Sunt vizate: precipitații predominant sub...

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:43

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de...

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:21

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”

Asociația ARCA – Animal Rescue and Care confirmă situația dramatică în care se află caii sălbatici din Grindul Dranov, comuna Sfântu...

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”
CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:35

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat vineri că trebuie intervenit rapid și ferm în reglementarea domeniului de ride-sharing, unde au fost...

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:04

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție

Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați astăzi, 7 februarie, cu privire la o persoană căzută de la înălțime de la un bloc în...

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 14:09

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare

Primăria Municipiului Tulcea derulează, în această perioadă, o campanie de consultare publică privind obiceiurile de deplasare ale...

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști