Ascultă Radio România Constanța Live

MAMAIA: Maratonul Nisipului 2019, aproape de start

MAMAIA: Maratonul Nisipului 2019, aproape de start

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 martie 2019, 10:29

Pe 31 martie, în stațiunea Mamaia va avea loc ediția a șasea a Maratonului Nisipului, cea mai mare competiție de anduranță din Europa desfășurată intergral pe nisip. Competiția se apropie cu pași repezi și răsună pe tot litoralul cu ajutorul Radio Constanța, partener media al evenimentului.

Invitat la Interviul Dimineții, președintele Asociației Sportive SanaSport Constanța, Daniel Antonaru, ne-a prezentat detaliile organizatorice ale concursului.

Redactor: Ne pregătim de cea de-a șasea ediție, sigur ne surprinde cu ceva plăcut.

Daniel Antonaru: Evenimentul crește de la an la an, este din ce în ce mai puternic și cu o participare din ce în ce mai numeroasă. La această ediție, pe lângă cursele tradiționale, cele patru curse competitive cursa populară, crosul de 10 km, semi-maratonul (21km) și maratonul de 42 de km.

Și pe lângă tradiționala family run am venit cu o cursă nouă, o provocare pe care o adresăm copiilor și adolescenților din mediul școlar în principal, o cursă care se numește Campionii Școlii, este o cursă individuală destinată copiilor, cu distanțe de alergare cuprinse între 300 de metri și 1600 de metri, în funcție de vârsta acestora.

Redactor: Până când se pot înscrie alergătorii amatori și sportivii de performanță?

Daniel Antonaru: Înscrierile se pot face online până pe 25 martie pe site-ul evenimentului maratonulnisipului.ro. De menționat este că taxele pe care le vom percepe, contribuțiile pentru organizarea acestui eveniment de la family run și de la Campionii Școlii vor fi donate integral, le vom întoarce către societate.

La family run vom susține proiectul Dăruiește Aripi, un proiect inedit anul acesta, un proiect-pilot care se vor asigura tratamente medicale și vizite la domiciliul copiilor cu boli grave din regiunea Dobrogea, cu personal specializat. Este un proiect extraordinar, prin care se încearcă de fapt să se schimbe mentalitatea. Să ducem doctorii către pacienți și nu să așteptăm să transportăm către spital acei copii care oricum sunt în suferință.

Dar, prin proiectul nostru de suflet de anul acesta, Campionii Școlii, cursă pentru copii și adolescenți, ne dorim să transmitem un mesaj, să întoarcem către sport, către mișcare tot ceea ce înseamnă copii în Constanța și am hotărât ca taxa de participare (25 de lei de participant) să o restituim școlii care va avea cei mai mulți participanți la start. Încercăm să dotăm astfel, în funcție de nevoile școlii câștigătoare, cu materiale sportive, să amenajăm sau să reamenajăm săli de sport sau terenurile exterioare.

Redactor: Pe câți participanți mizăm în 2019 la Maratonul Nisipului?

Daniel Antonaru: Dacă în 2014 la prima ediție am plecat cu 130 de participanți, acum vorbim de 2000 sau 2500 de participanți la toate cele șase probe. Eu cred că este o creștere organică foarte bună și sperăm să o menținem, astfel încât să ajungem la a 10-a ediție undeva la 10 mii de participanți.

Bineînțeles, mai avem mult de muncă și cu mentalitățile și, sperăm noi, cu ajutorul partenerilor pe care îi avem și îi vom avea în viitor să reușim să aducem cât mai mulți constănțeni, cât mai mulți oameni spre sport, spre mișcare, pentru că eu cred că acesta este viitorul.

Redactor: Pe 31 martie de unde se va da startul Maratonului Nisipului?

Daniel Antonaru: Vom avea starturi multiple. Pentru cele patru probe competitive startul va fi la ora 10.00 din Piațeta Complexului Perla, stațiunea Mamaia, pe traseul binecunoscut, se va intra pe nisip, după care alergătorii se vor îndrepta spre direcția Tabăra de Copii Năvodari și retur, în funcție de fiecare distanță.

Cursele de copii vor începe la ora 11.00 (Campionii Școlii) iar în funcție de cum evoluează, în jurul orei 12.00 vom da startul cursei family run. Premierea câștigătorilor va începe în jurul orei 13.00 – 13.30. Sperăm ca anul acesta vremea să țină cu noi, să fie exact cum este astăzi, să vină cât mai mulți participanți sau măcar dacă nu participă să susțină participanții.

Sperăm să avem mulți constănțeni în zonă. E momentul să renunțăm la scuze și să ne prezentăm la start. Înainte de toate, la Maratonul Nisipului legăm prietenii și construim o comunitate puternică a iubitorilor de sport și sănătate.


Realizator – Larisa Calistru

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:35

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat vineri că trebuie intervenit rapid și ferm în reglementarea domeniului de ride-sharing, unde au fost...

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:04

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție

Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați astăzi, 7 februarie, cu privire la o persoană căzută de la înălțime de la un bloc în...

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 14:09

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare

Primăria Municipiului Tulcea derulează, în această perioadă, o campanie de consultare publică privind obiceiurile de deplasare ale...

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare
CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon