Ascultă Radio România Constanța Live

Dăncilă: Nu vom renunţa la OUG 7/2019

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 februarie 2019, 10:39

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat luni că Guvernul nu va renunţa la OUG 7/2019, dar că va da dovadă de flexibilitate, precizând că unele prevederi ale ordonanţei care modifică legile Justiţiei vor putea fi schimbate, în cazul în care există argumente.

„Sper ca cei care au nemulţumiri, care au ieşit în spaţiul public şi au exprimat aceste nemulţumiri, să vină la această întâlnire la Palatul Victoria, să vedem care sunt problemele pe care nu le agreează, cum justifică, şi pe urmă vom lua o decizie referitor la aceste aspecte. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nu vom renunţa la ordonanţă. Am văzut ieşiri în spaţiul public care au solicitat să renunţăm la această ordonanţă în totalitate. Am spus întotdeauna că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm şi la lucrurile bune, din dorinţa unora de a face acest lucru. Poate unele lucruri nemulţumesc. Argumentate – ele pot fi schimbate. Şi cred că dialogul este foarte important”, a arătat premierul, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Dăncilă a menţionat că intenţiona să aibă întâlnirea cu reprezentanţii magistraţilor chiar de vineri, dar că a fost plecată din ţară. Explicând motivele care au dus la organizarea întâlnirii abia după adoptarea OUG, Dăncilă şi-a exprimat convingerea că discuţiile preliminare trebuie purtate de către ministrul de resort.

„Timpul nu ar permite primului-ministru să discute pe fiecare act normativ, pe fiecare domeniu. Eu cred că acest lucru este atributul ministrului de resort, iar discuţia de astăzi cu magistraţii este ca urmare a nemulţumirilor pe care le-am văzut în spaţiul public. Lângă mine va fi şi ministrul Justiţiei şi vom vedea care sunt de fapt punctele care au creat această nemulţumire. (…) Aţi văzut vreun prim-ministru care a discutat pentru fiecare ordonanţă de urgenţă cu asociaţiile magistraţilor? Aţi văzut, atunci când a schimbat într-o noapte doamna Prună, prin ordonanţă de urgenţă, anumite capitole, că a avut o discuţie, înainte, cu magistraţii primul-ministru? Eu nu am văzut acest lucru. Dar, în acelaşi timp, din respect pentru magistraţii din România, din respect pentru cei care vor să îşi spună punctul de vedere, am considerat că este bine să am astăzi o întâlnire cu asociaţiile de magistraţi”, a precizat ea.

Dăncilă a adăugat că respectă punctul de vedere al asociaţiilor care au ales să nu participe la întâlnirea de la Palatul Victoria, dar a menţionat că această atitudine nu va duce la o schimbare.

„Dacă ies public şi spun un lucru şi în acelaşi timp refuză dialogul pe urmă, mi se pare că acest lucru rămâne la nivel declarativ şi că nu vor aduce o schimbare, aşa cum îşi doresc”, a spus şefa Guvernului.

Prim-ministru a mai precizat că a primit „foarte multe mesaje” privind susţinerea OUG 7/2019.

„Lucrurile sunt împărţite. Sunt o parte din cetăţeni care susţin această ordonanţă, sunt o parte care nu o susţin. Eu trebuie să văd adevărul şi să văd ce aduce pozitiv orice schimbare pe care o facem. Nu cred că modificarea trebuie să o facem în stradă”, a fost de părere ea.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a invitat pentru luni, la ora 15,30, la Palatul Victoria, câte un reprezentant al asociaţiilor de magistraţi, precum şi reprezentanţi ai CSM, pentru discuţii pe marginea legislaţiei în domeniul justiţiei.

Sursa – Agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal