Ascultă Radio România Constanța Live

Simona Halep este principala favorită la Doha

Simona Halep este principala favorită la Doha

Publicat de Catalin Donose, 6 februarie 2019, 11:17

Naomi Osaka, noul lider al clasamentului mondial, a declarat forfait pentru turneul WTA de la Doha (11-16 februarie), acuzând dureri de spate.

‘Sunt dezamăgită că mă retrag din turneul de la Doha, unde îmi doream să particip anul acesta şi să mă întâlnesc cu fanii mei’, a precizat Osaka în comunicatul dat publicităţii de responsabilii competiţiei din capitala Qatarului.

Nu a fost oferit niciun detaliu legat de accidentarea japonezei, care nu a participat nici la turneul de la Hong Kong, în luna octombrie, tot din cauza problemelor la spate.

Retragerea japonezei Osaka reprezintă o lovitură pentru organizatori, care au precizat că, în aceste condiţii, principala favorită a turneului de la Doha devine românca Simona Halep, ocupanta locului al treilea în clasamentul WTA.

În vârstă de 21 ani, Naomi Osaka a reuşit să câştige ultimele două turnee de Mare Şlem, US Open şi Australian Open, ultimul dintre ele câştigat după o finală jucată contra cehoaicei Petra Kvitova, deţinătoarea titlului la Doha.

Novak Djokovic nu va participa la turneul de la Paris
Sport miercuri, 22 octombrie 2025, 11:15

Novak Djokovic nu va participa la turneul de la Paris

Tenismenul din Serbia, Novak Djokovic, a anunţat aseară, că nu va participa la turneul Masters 1000 din Franța, care se va desfăşura în...

Novak Djokovic nu va participa la turneul de la Paris
Dennis Man a fost omul meciului Eindhoven – Napoli din Liga Campionilor
Sport miercuri, 22 octombrie 2025, 11:09

Dennis Man a fost omul meciului Eindhoven – Napoli din Liga Campionilor

Fotbalistul român Dennis Man, care joacă pentru PSV Eindhoven, s-a remarcat aseară, în meciul cu echipa italiană Napoli, în etapa a treia a...

Dennis Man a fost omul meciului Eindhoven – Napoli din Liga Campionilor
CS Medgidia are un meci dificil în Cupa României la handbal masculin
Sport miercuri, 22 octombrie 2025, 11:00

CS Medgidia are un meci dificil în Cupa României la handbal masculin

Handbaliștii echipei CS Medgidia (care activează în Divizia A, Seria B) vor disputa joi 23 octombrie, pe teren propriu, primul meci din Cupa...

CS Medgidia are un meci dificil în Cupa României la handbal masculin
Atletul Carol Popa s-a întors de la CM de Triatlon 2025
Sport miercuri, 22 octombrie 2025, 08:28

Atletul Carol Popa s-a întors de la CM de Triatlon 2025

Tânărul atlet Carol Popa s-a întors de la Campionatul Mondial de Triatlon de la Wollogong.El a reușit performanța clasării în TOP 10 fiind...

Atletul Carol Popa s-a întors de la CM de Triatlon 2025
Sport marți, 21 octombrie 2025, 18:13

Două finale mondiale pentru inegalabila Sabrina Maneca-Voinea de la CSM Constanța

Gimnastele românce au evoluat marți în calificări la Campionatele Mondiale de la Jakarta. Și de această dată, Sabrina Maneca-Voinea de la CSM...

Două finale mondiale pentru inegalabila Sabrina Maneca-Voinea de la CSM Constanța
Sport marți, 21 octombrie 2025, 17:36

Gimnasta Sabrina Voinea, calificată în două finale la Mondialele de la Jakarta

Gimnasta constănțeană Sabrina Voinea a început în forță calificările la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică 2025 din Jakarta...

Gimnasta Sabrina Voinea, calificată în două finale la Mondialele de la Jakarta
Sport marți, 21 octombrie 2025, 16:00

Meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României

În perioada 28-30 octombrie, vor avea loc meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României Betano, ediția 2025-2026. Din cele 12 partide...

Meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României
Sport marți, 21 octombrie 2025, 15:07

Brigadă letoniană la meciul FCSB – Bologna

Arbitrul leton Andris Treimanis va conduce meciul dintre FCSB şi Bologna, care va avea loc joi, de la ora 19:45 (în direct la Digi Sport 1), pe...

Brigadă letoniană la meciul FCSB – Bologna