Ascultă Radio România Constanța Live

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-o avalanşă în munţii Călimani

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-o avalanşă în munţii Călimani

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 februarie 2019, 07:48

Salvamontiştii au ajuns la locul avalanşei din munţii Călimani, care a surprins un grup de persoane aflate la plimbare cu snowmobilele, o persoană fiind decedată şi alte două rănite, au anunţat reprezentanţii Salvamont România, luni, într-o postare pe Facebook.

‘Salvamontiştii au ajuns la locul accidentului! Urmează evaluarea situaţiei în care se află cei de acolo, acordarea măsurilor de prim-ajutor celor două persoane care au afecţiuni medicale, pregătirea acestora de drum, recuperarea celui decedat, evaluarea riscurilor din zonă şi stabilirea celei mai sigure căi de retragere pentru a se evita o nouă expunere la avalanşe’, se arată în postarea Salvamont România.

Salvatorii montani analizează împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă posibilitatea recuperării răniţilor şi a celui decedat cu un elicopter.

‘Salvamontiştii analizează împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă posibilitatea intervenţiei cu suport aero şi recuperarea rapidă a celor doi accidentaţi şi a celui decedat cu un elicopter. Cei doi au stat o noapte întreagă în munte, pot fi evacuaţi de salvamontişti printr-o acţiune terestră, dar aceasta este de durată şi expune riscurilor şi accidentaţii şi salvamontiştii. Persoana decedată se află într-o zonă foarte expusă riscului de producere de avalanşe, iar recuperarea pe cale terestră este foarte dificilă, ar trebuie făcută cu o echipă mică numerică, care să intre şi să evacueze rapid zona, dar se speră că şi aici se va putea folosi elicopterul’, au precizat reprezentanţii Salvamont România.

Sursa citată a mai arătat că, în tipul nopţii, singurii care au continuat deplasarea spre locul accidentului au fost salvatorii montani din Mureş şi Harghita, restul forţelor de intervenţie retrăgându-se.

‘Toate forţele trimise în teren şi-au dat seama ce înseamnă muntele iarna, au renunţat şi s-au retras, singurii care mai continuă deplasarea către locul accidentului fiind salvamontiştii din Mureş şi Harghita’, se mai arată în postarea de pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, pentru AGERPRES, că echipele de intervenţie de la ISU Harghita şi Mureş, cu două şenilate, nu au putut înainta, din cauza zăpezii foarte mari, şi au stat în aşteptare, în eventualitatea în care ar fi fost nevoie de preluarea răniţilor.

‘Cele două şenilate de la ISU Mureş şi Harghita cu echipajele aferente au fost dispuse, toată noaptea, pe drumul de pe Valea Zebrac, din cauza faptului că nu au mai putut înainta de zăpada foarte mare (…) Căutările nu s-au putut desfăşura decât cu snowmobilele şi salvamontiştii pe schiuri, întrucât era risc mare de avalanşă, şi salvatorii expunându-se riscurilor’, a explicat Alina Ciobotariu.

Ea a mai spus că ‘salvamontiştilor li s-au alăturat civili din zona Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, cunoscuţii şi prieteni ai celor şase bărbaţi surprinşi de avalanşă’.

Sursa – Agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal