Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Grupul Dobrogea de Nord, pe primele locuri în obţinerea finanţărilor europene

TULCEA: Grupul Dobrogea de Nord, pe primele locuri în obţinerea finanţărilor europene

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 ianuarie 2019, 11:56

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Dobrogea de Nord, din judeţul Tulcea, este pe primul loc la nivel zonal în ceea ce priveşte numărul proiectelor selectate în vederea finanţării din fonduri europene, a declarat managerul de proiecte al grupului, Ionela Dinu.

Evaluarea a fost realizată la finele anului trecut de Compartimentul de dezvoltare rurală judeţene Constanţa, entitate subordonată Ministerului Agriculturii, şi a avut la bază rezultatele activităţii desfăşurate de 12 GAL-uri din Dobrogea.

‘În ierarhizarea făcută la nivelul proiectelor selectate, GAL Dobrogea de Nord este pe locul I, iar la ierarhizarea pe plăţi şi contractare, ne aflăm pe locul al III-lea. Noi am ratat prima perioadă de programare, dar cu toate acestea suntem pe un loc fruntaş, probabil datorită experienţei pe care o avem din punct de vedere tehnic’, a menţionat Dinu.

Până la finele anului trecut, GAL Dobrogea de Nord a selectat pentru finanţare 35 de proiecte, iar pentru 28 dintre acestea s-au semnat contractele de finanţare.

‘Noi considerăm de succes proiectele depuse în domeniul viticol. Vorbim despre două proiecte depuse pentru culturile de viţă de vie la Niculiţel, pentru care s-au semnat contractele de finanţare. Bugetul fiecărui proiect este de 40.000 de euro’, a mai spus reprezentanta GAL Dobrogea de Nord.

Până la sfârşitul anului trecut, niciunul dintre proiectele depuse de instituţiile statului nu a primit avans pentru punerea în practică a iniţiativelor.

‘La publici, nu s-au făcut documentaţii de avans. Avem un proiect de infrastructură socială la Isaccea, un proiect de cămin cultural la Grindu. S-au depus proiecte şi pentru alte nouă localităţi, iar în aceste cazuri s-au şi semnat contracte de finanţare, dar nu avem nicio cerere de plată’, a mai spus Ionela Dinu.

Acest grup s-a înfiinţat în anul 2012, dar a obţinut finanţare în actuala perioadă de programare. Strategia de dezvoltare locală a acestui GAL, în valoare de 2,1 milioane de euro, se adresează autorităţilor şi populaţiei din 12 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv comunele Smârdan, IC Brătianu, Grindu, Jijila, Greci, Văcăreni, Luncaviţa, Niculiţel, Somova, Ceatalchioi şi Pardina, precum şi din oraşul Isaccea, iar termenul de punere în practică a acesteia este 2023.

Grupurile de acţiune locală sunt entităţi care funcţionează în baza finanţărilor europene oferite de autorităţile române în urma întocmirii unor strategii de dezvoltare locală care răspund specificului unei zone.

Sursa – Agerpres

TULCEA: Dacă l-ați văzut, sunați la 112
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 14:13

TULCEA: Dacă l-ați văzut, sunați la 112

La data de 28 iulie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 26 iulie 2026, în jurul orelor 16:00, numitul...

TULCEA: Dacă l-ați văzut, sunați la 112
CONSTANȚA: Telegondola ar putea fi preluată de Consiliul Județean
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 13:46

CONSTANȚA: Telegondola ar putea fi preluată de Consiliul Județean

Telegondola Mamaia ar putea fi preluată de Consiliul Județean Constanța. Solicitarea a venit din partea conducerii societății. Președintele...

CONSTANȚA: Telegondola ar putea fi preluată de Consiliul Județean
UPDATE Accident urmat de incendiu pe DN2A, la ieșire din Hârșova spre Constanța. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 12:53

UPDATE Accident urmat de incendiu pe DN2A, la ieșire din Hârșova spre Constanța. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri

UPDATE: Pompierii militari au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs pe DN2A, la ieșirea din municipiul Hârșova...

UPDATE Accident urmat de incendiu pe DN2A, la ieșire din Hârșova spre Constanța. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri
Bărbați depistați cu substanțe posibil psihoactive în zona unui club din Vama Veche
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 12:25

Bărbați depistați cu substanțe posibil psihoactive în zona unui club din Vama Veche

Jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța au depistat 4 bărbați care dețineau substanțe interzise în Vama Veche. Luni, 27 iulie a.c.,...

Bărbați depistați cu substanțe posibil psihoactive în zona unui club din Vama Veche
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 12:07

Investiții și rectificări bugetare, aprobate în ședința Consiliului Județean Constanța

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, la care au participat toți cei 36 de consilieri județeni constănțeni, au fost supuse la vot aproapee...

Investiții și rectificări bugetare, aprobate în ședința Consiliului Județean Constanța
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 11:29

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu

Tulcea devine, din 31 iulie, gazda Campionatului European FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B. Competiția se va desfășura până pe 9...

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 10:44

DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false. Potenţialele...

DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 09:47

CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO

Trei absolvenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța au transformat cunoștințele dobândite în timpul studiilor într-un...

CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO