Ascultă Radio România Constanța Live

Companiile de stat vor vira, sub formă de dividende sau vărsăminte la buget, 35% din sumele nerealizate de investiţii

Companiile de stat vor vira, sub formă de dividende sau vărsăminte la buget, 35% din sumele nerealizate de investiţii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 ianuarie 2019, 10:46

Companiile la care statul este acţionar unic sau majoritar vor trebui să vireze, sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat, 35% din suma prevăzută pentru investiţiile care nu au fost realizate, în termen de 60 de zile de la aprobarea situaţiilor financiare aferente anului 2018, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

‘Am văzut în spaţiul public o discuţie vizavi de companiile de stat, că an de an Ministerul de Finanţe sau Guvernul României ia din aceste companii, unde statul este, să spunem, acţionar, într-o anumită măsură, partea de resurse financiare, văduvind aceste companii de ceea ce ele pot cheltui pe zona de investiţii. Cu toate că am văzut de foarte multe ori că niciodată nu a fost pusă în pericol vreo investiţie pe care vreo companie avea de gând să o deruleze şi tocmai ca să determinăm companiile să facă investiţii, schimbăm abordarea şi spunem aşa: că operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară vor distribui şi vira în termen de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare aferente anului 2018 sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat 35% din sumele pentru investiţii care au rămas nerealizate. Cu alte cuvinte, este o măsură care, practic, determină companiile să facă investiţii. Nu vrea nimeni să ia aceste fonduri, care oricum se cuvin statului, statul fiind în aceste companii acţionar’, a spus Teodorovici.

Pe de altă parte, acesta a precizat că, pe zona de comunicaţii, se introduce un nivel minim referitor la licitaţiile privind licenţele 3G, 4G, 5G, un nivel care este raportat la un procent corelat şi cu numărul de ani pentru care se solicită acea licenţă de operare, la nivelul ANCOM.

‘De asemenea, în energie şi comunicaţii se majorează taxele aferente pe ANRE şi ANCOM la 3%’, a mai spus ministrul Finanţelor, care a prezentat la Palatul Victoria un set de măsuri fiscal-bugetare şi în domeniul investiţiilor publice, pentru anul 2019, care sunt incluse într-o Ordonanţă ce urmează a fi publicată pe site-ul MFP.

Şeful de la Finanţe a subliniat că printre aceste măsuri se va regăsi şi o prevedere legată de majorarea accizelor la tutun, conform prevederilor Directivei Europene 2011/64.

‘Dar, de fapt, este doar o reglare, în fine, un calcul făcut în baza acestei directive, este o solicitare expresă făcută de Comisia Europeană, prin câteva scrisori trimise de comisarul european Moscovici, deci, nu este o majorare pe care Guvernul o decide, este o recalculare conform directivei deja existente, deci nu este o majorare, să spunem, de acciză, cum probabil s-ar grăbi unii să menţioneze’, a explicat ministrul.

Sursa – Agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal