Ascultă Radio România Constanța Live

Creșterea salariului minim aduce bucurie pentru unii, dar și tristețea pierderii locului de muncă pentru alții

Creșterea salariului minim aduce bucurie pentru unii, dar și tristețea pierderii locului de muncă pentru alții

Publicat de Arantxa Catană, 3 ianuarie 2019, 10:41

Anul nou începe cu salarii mai mari. Cel puțin pentru unii români, mai exact cei care sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Însă creșterea ar aduce pentru unii bucurie, iar pentru alții tristețea pierderii locului de muncă. Aceasta pentru că mulți investitori nu vor putea ține pasul cu creșterea cheltuililor cu salariile mărite, apreciază Adriana Arghirescu, reprezentanta Constanței în conducerea Uniunii Patronatul Român.

Asupra preţului de vânzare a unui serviciu sau produs, în afară de costul salarial, acţionează şi transportul, creşterea costului la gaze, la energie… Dar eu am o piaţă în care sunt forţată să menţin acelaşi preţ! Nici să mă gândesc să îl măresc. Poate chiar să îl reduc! Că asta este dorinţa clientului meu final. Şi, atunci, eu ce pot să fac!? Reduc din personal, ca să pot să menţin costurile la cât am dimensionat eu veniturile…”, a precizat Adriana Arghirescu.

 

 

 

 

Expertul contabil Cristina Drăghici a calculat ce procent din salariu merge la stat, iar cifrele sunt mult mai mari comparativ cu alte țări europene.

Cristina Drăghici: Pentru 1.263 de lei, cât ia salariatul în mână, se mai adaugă contribuții către stat de 68,4% față de această sumă.

Reporter: Care ar fi varianta optimă pentru ca nici angajații să nu aibă de suferit din cauza salariilor prea mici, mai ales dacă ținem cont și de inftație, dar nici mediul de afaceri să nu se încarce cu costuri prea mari?

Cristina Drăghici: Problema acestui procent de contribuție stă în eficiența statului de a redistribui în domeniul social sumele colectate. Pentru că, în opinia mea, cu un procent de 30%, mai puțin de jumătate, statul ar putea să rezolve problemele sociale, cu condiția să îi gestioneze eficient și, mai ales, să existe o eficiență a muncii și un program de investiții publice.

Cristina Drăghici este de părere că ar putea exista și un efect benefic al creșterii salariului minim pe economie în sensul că unele venituri „la negru“ vor fi declarate, angajații urmând să se bucure de pensii mai mari și plata corectă a contribuțiilor.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal