Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Când ar putea fi închise focarele de pestă porcină africană din judeţ

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 decembrie 2018, 11:17

Focarele de pestă porcină africană (PPA) din judeţul Tulcea ar putea fi închise peste doi ani, susţin reprezentanţii DSVSA, care recomandă populaţiei să consume doar în familie carnea şi produsele provenite de la porcii din gospodăriile proprii şi să nu le trimită rudelor sau prietenilor din străinătate.

Şeful de serviciu din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Marian Avram, a făcut aceste recomandări luni, în timpul şedinţei Colegiului prefectural, după ce a menţionat că, în timpul unor inspecţii ale unor gospodării afectate de PPA, au fost găsite animale şi pachete de carne de mistreţ.

„Constatăm că există persoane care, cu toate că au fost în localităţi în care s-a dispus uciderea preventivă a suinelor, cresc în continuare animale, localităţi în care s-au ucis animalele şi au fost făcute documentele pentru despăgubirea animalelor, dar cu surprindere găsim chiar printre oamenii care conduc acele comune, care au ascuns animale, găsim animale care nu au existat în nicio evidenţă şi concluzia noastră este că s-au adus animale şi se face repopulare. Dacă nu înţelegem dinamica bolii şi cum se combate aceasta, avem pericolul de a permanentiza această boală, iar Portugalia s-a luptat 34 de ani pentru eradicarea bolii, Spania 20 de ani, Sardinia nu a reuşit de 80 de ani”, a declarat Avram.

Reprezentantul DSVSA a recomandat populaţiei să dezinfecteze congelatoarele în care a avut pachete de carne provenită de la suine din focare de PPA şi a menţionat că, dacă vor trimite rudelor şi prietenilor din străinătate carne provenită din focare, riscă o pedeapsă pentru răspândirea unei boli ca PPA de 3 ani şi 6 luni de închisoare.

„Dacă populaţia mai are carne de porc din sacrificările de necesitate, aceasta poate păstra virusul timp de trei ani în condiţii de congelare, un an în caz de refrigerare şi timp de 8 luni la un alt animal trecut prin boală”, a subliniat Avram.

Săptămânal, instituţia înregistrează cel puţin trei confirmări de PPA în mediul sălbatic.

„În mod normal, ar fi trebuit să începem procedurile de stingere a bolii, dar în perimetrul localităţilor afectate apar noi cazuri în fondul cinegetic, ceea ce, din punct de vedere legal, ne duce la o stingere a focarelor peste doi ani, conform legislaţiei”, a menţionat reprezentantul DSVSA.

Potrivit sursei, dacă într-o localitate afectată deja de PPA apar noi cazuri de boală, proprietarii suinelor care vor fi sacrificate nu vor mai primi despăgubiri.

În timpul reuniunii, subprefectul judeţului Tulcea, Corvin Bangu, le-a recomandat primarilor să analizeze situaţia cheltuielilor făcute în perioada focarelor de PPA.

„Am avut probleme mari în asigurarea resurselor. Ordinul preşedintelui ANSVSA nu poate merge decât în aplicarea legii sau a hotărârii de Guvern. Dacă ne uităm în Manualul de contingenţă, vom vedea că atunci când vorbim despre DSVSA, ea trebuie să asigure consumabile, echipamente de protecţie, câteva asomatoare, două hărţi detaliate ale judeţului. Mai jos, se menţionează că Prefectura trebuie să deţină utilaj greu, buldozere şi excavatoare, precum şi incineratoare de mare capacitate. Recunosc, nu avem aşa ceva în dotare”, a afirmat subprefectul Corvin Bangu.

În replică, reprezentanţii DSVSA au afirmat că, în timpul focarelor de PPA, au plătit din buzunarul propriu un buldozer pentru transportul unor suine şi că au transmis autorităţii naţionale solicitări pentru modificarea legislaţiei în domeniu, cu atât mai mult cu cât şi alte normative nu sunt aliniate la cele europene.

„Există o hotărâre de Guvern 1214 care spune cum se fac despăgubirile. Din păcate, această hotărâre nu este aliniată la legislaţia europeană. Când proprietarul sau administratorul unei societăţi anunţă boala, până la eradicare apar mortalităţi pe care nu le putem despăgubi. Legislaţia europeană prevede despăgubirea inclusiv a acestor cazuri”, a mai spus şeful de serviciu din cadrul DSVSA, Marian Avram.

La rândul lor, unii primari din judeţ s-au arătat nemulţumiţi din cauza lipsei de colaborare cu medicii veterinari concesionari.

„Medicul concesionar nu are adrese de email, nu are permanenţă, vine doar de două ori pe an, îşi încasează banii şi apoi se retrage. Noi am dat buldoexcavator, tractor, tot ce era nevoie”, a menţionat primarul comunei Pardina, Dumitru Pocora.

Potrivit DSVSA, în judeţul Tulcea, s-au înregistrat 564 de focare de PPA în 80 de localităţi şi s-au sacrificat 3.865 de suine. În 48 localităţile în care s-au înregistrat mai mult de trei focare de PPA s-a aplicat decizia uciderii preventive a tuturor suinelor.

Sursa – Agerpres

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan