Ascultă Radio România Constanța Live

Sorina Pintea: Am nevoie de medici aici, în România

Sorina Pintea: Am nevoie de medici aici, în România

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 decembrie 2018, 11:45

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat duminică seara, referitor la medicii rezidenţi, că a lansat o idee, şi nu o propunere legislativă, iar statul are nevoie de medici în România şi este interesat de tinerii medici, având în vedere că finanţează 5.730 de locuri la rezidenţiat, au fost majorate salariile şi a fost început un program de dotare a spitalelor.

‘Eu nu consider că este un scandal, pentru că nu am lansat în spaţiul public o propunere legislativă, am avut nişte opinii legate de faptul că în acest moment noi producem medici, pentru că, dacă ne uităm, anul acesta au fost scoase cele mai multe locuri la rezidenţiat. Am şi suplimentat numărul de locuri, astfel încât toţi cei care au obţinut punctajul minim să poate să intre pe o specialitate, medicină de familie şi epidemiologie. (…) Deci nu putem spune că nu ne interesează tinerii medici, atâta vreme cât avem 5.730 de locuri la rezidenţiat finanţate, cu salarii majorate, nu putem spune că România nu este interesată de soarta absolvenţilor de Medicină’, a spus Sorina Pintea, la B1 TV.

Ministrul a subliniat că nu a fost lansat lansat niciun proiect legislativ şi a afirmat că ţări precum Ungaria şi Germania au luat măsuri pentru menţinerea medicilor în ţară.

‘Şi atunci, bineînţeles că am lansat în spaţiul public o idee, cum că statul român investeşte foarte mulţi bani şi teoretic ar trebui să-şi ţină medicii în ţară, aşa cum face Ungaria, aşa cum face Germania, care şi-a redus la jumătate numărul medicilor pe care-i pregăteşte. Deci n-am lansat nimic legislativ. Australia face acelaşi lucru acum, fac mai multe ţări lucrul acesta, deci n-aş putea spune că nu e chibzuită (ideea menţinerii medicilor rezidenţi în ţară – n.r.) , este chibzuită, pentru că eu am nevoie de medici aici, în România. E adevărat, majorarea salarială nu este suficientă. Am început şi un program de dotare a spitalelor (…), computer tomografe, RMN-uri’, a menţionat Pintea.

Aceasta a exemplificat faptul că unele spitale din ţară, precum cele din Galaţi şi Tulcea, se confruntă cu lipsa de medici, iar în alte zone, în special în centrele universitare, este surplus de medici.

‘Avem un aşa-zis deficit de medici, citeam (…) că spitalul din Galaţi are nevoie de 40 de medici, spitalul din Tulcea, unde am fost de curând, are nevoie de 22 de medici, spitalul din Nehoiu va închide secţia de pediatrie pentru că singurul medic va pleca, are 67 de ani, deci avem deficit în anumite zone şi surplus în alte zone. Şi eu îmi pun întrebarea, dacă merg în străinătate, nu toţi pot să meargă într-un spital universitar, de ce n-ar merge în Tulcea, în Galaţi? Pentru că aceste spitale au un program de dotare foarte bine pus la punct. Eu am văzut la Tulcea aparatură medicală pe care mi-aş fi dorit s-o văd şi în alte spitale. Sunt convinsă că este şi la Galaţi, la Galaţi încă nu am ajuns. (…) În Bucureşti, de exemplu, sunt medici care nu au post într-un spital şi fac gărzi în spitalele mari, spuneam că medicii angajaţi la stat nu mai sunt interesaţi, nu mai doresc să facă foarte multe gărzi şi stau şi lucrează pe contract de gărzi. Discutam cu un medic din Urziceni, un chirurg, care spunea că a stat 14 ani în Bucureşti pe contract de gărzi, spunând că aştepta să prindă un post de chirurg. A ales să meargă la Urziceni, unde poate să-şi facă meseria, e adevărat, nu la nivel de centru universitar, dar până la urmă pacienţii se tratează nu doar în centrele universitare’, a mai spus ministrul Sorina Pintea.

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat într-un mesaj transmis miercuri la cea de-a doua ediţie a International Medical Students’ Congress of Bucharest – UMF ‘Carol Davila’ că soluţia lansată în spaţiul public privind obligarea medicilor rezidenţi să rămână în ţară este una ‘deloc chibzuită’, fiind de părere că medicii nu pot fi determinaţi în acest mod să rămână în România.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal