Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: A fost depusă cererea de finanţare pentru podul peste Dunăre

TULCEA: A fost depusă cererea de finanţare pentru podul peste Dunăre

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 decembrie 2018, 12:31

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus cererea în vederea obţinerii finanţării nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) pentru realizarea podului peste Dunăre în zona Brăila, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri de Asociaţia de dezvoltare intercomunitară pentru Investiţii Teritorial Integrate (ITI)-Delta Dunării.

Cererea de finanţare a fost încărcată pe data de 3 decembrie în sistemul electronic MySMIS şi urmează să fie aprobată de Comisia Europeană.

‘Este încă un pas important pentru implementarea acestui proiect, un pas aşteptat de toată lumea şi ştim cu toţii ce va însemna această investiţie în economia judeţului. Ne referim la o investiţie mai amplă care înseamnă execuţia podului dintre Tulcea şi Brăila, cu descărcările pe ambele maluri şi, în acelaşi timp, cu legătura prin drum expres Tulcea-Constanţa’, a declarat preşedintele Asociaţiei, Ilie Petre, potrivit sursei citate.

Pentru drumul expres Constanţa-Tulcea-Brăila, proiect anunţat de mai mulţi ani de autorităţile din Dobrogea, studiul de fezabilitate va fi întocmit anul viitor.

‘Vorbim despre două etape ale unei investiţii, care se regăsesc în Masterplanul de Transport al României’, a menţionat preşedintele Petre.

Potrivit sursei citate, autorizaţia de construire şi ordinul de începere a lucrărilor vor fi date luna aceasta.

Podul peste Dunăre între judeţele Brăila şi Tulcea este unul dintre obiectivele anunţate de peste 20 de ani de autorităţile publice.

Studiul de fezabilitate pentru investiţie a fost întocmit în anul 2016, atunci când s-a obţinut şi acordul de mediu pentru investiţie.

Contractul pentru execuţia investiţiei a fost semnat în martie 2018 şi are o valoare de 430 de milioane de euro, fără TVA, iar antreprenorul este Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co.Ltd (Japonia). Durata de realizare este de 48 de luni, din care 12 luni proiectarea şi 36 de luni execuţia, iar termenul de garanţie este de 10 ani.

Proiectul tehnic al investiţiei a fost predat CNAIR pe data de 21 septembrie, iar compania a plătit asociaţiei până acum 15 milioane de lei.

Sursa – Agerpres

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 11:29

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu

Tulcea devine, din 31 iulie, gazda Campionatului European FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B. Competiția se va desfășura până pe 9...

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 10:44

DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false. Potenţialele...

DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false
CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 09:47

CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO

Trei absolvenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța au transformat cunoștințele dobândite în timpul studiilor într-un...

CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO
Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 09:28

Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal

Ultimele două partide din etapa a doua a Superligii la fotbal s-au încheiat luni seara cu o victorie și o remiză. CFR Cluj – FC a...

Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 07:42

Situația Sistemului Energetic Național, în contextul debitului scăzut al Dunării și opririi Reactorului 1 de la CNE Cernavodă

Unitatea 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă va fi oprită controlat, începând de marţi, ora 11.00, având în vedere scăderea debitului...

Situația Sistemului Energetic Național, în contextul debitului scăzut al Dunării și opririi Reactorului 1 de la CNE Cernavodă
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 07:11

Vreme însorită și caldă, în Dobrogea și la malul mării

Astăzi, vremea în Dobrogea și pe litoral va fi în general frumoasă, cu valori termice mai moderate față de prima zi din săptămână. Vor mai...

Vreme însorită și caldă, în Dobrogea și la malul mării
Ştiri luni, 27 iulie 2026, 22:18

Vreme predominant frumoasă, în Dobrogea și pe litoral

Urmează două zile cu vreme frumoasă, vânt moderat și temperaturi plăcute, în Dobrogea și la malul mării. Marți, vremea va fi în general...

Vreme predominant frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri luni, 27 iulie 2026, 21:24

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor împotriva pestei micilor rumegătoare se va face DOAR în Dobrogea

Vaccinarea în masă a ovinelor nu a fost stabilită, iar deciziile finale se iau doar pe baze ştiinţifice şi cu aprobarea Comisiei Europene,...

ANSVSA: Vaccinarea ovinelor împotriva pestei micilor rumegătoare se va face DOAR în Dobrogea