Ascultă Radio România Constanța Live

Black Sea Oil&Gas semnează contractul de antrepriză generală cu firma GSP, deţinută de Gabriel Comănescu

Black Sea Oil&Gas semnează contractul de antrepriză generală cu firma GSP, deţinută de Gabriel Comănescu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 noiembrie 2018, 12:32

Black Sea Oil&Gas, operatorul perimetrului petrolifer Midia din Marea Neagră, anunţă semnarea contractului de antrepriză generală cu GSP Offshore, companie deţinută de omul de afaceri Gabriel Comănescu, potrivit unui comunicat.

Este vorba despre serviciile de proiectare, achiziţie, construcţie, instalare şi punere în funcţiune (EPCIC), precum şi Contractul de foraj pentru sondele de dezvoltare, în vederea realizării Proiectului Dezvoltare Gaze Naturale Midia (‘Proiectul MGD’) localizat în platforma continentală a Mării Negre aparţinând României.

Execuţia contractului EPCIC, care va fi realizată doar în cazul luării Deciziei Finale de Investiţie (‘FID’) în proiectul MGD, acoperă achiziţia, construirea, instalarea şi punerea în funcţiune a ansamblului submarin de producţie aferent zăcământului Doina, construcţia, instalarea şi punerea în funcţiune a unei noi platforme de producţie automate, amplasată pe zăcământul Ana, care va fi construită în şantierul GSP din Constanţa, sistemul de conducte submarine ce va lega platforma de producţie de ţărm, conducta de pe uscat şi noua staţie de tratare a gazelor (‘STG’) care va fi construită în satul Vadu.

De asemenea, un alt contract a fost încheiat pentru forajul celor cinci sonde de producţie (o sondă submarină pe zăcământul Doina şi patru sonde de producţie pe zăcământul Ana), pentru care GSP va mobiliza platforma de foraj de tip jack-up GSP Uranus.

Construirea întregii infrastructuri a proiectului se va realiza în aproximativ doi ani.

Compania estimează că 70% din costurile aferente activităţilor contractate, care reprezintă majoritatea costurilor totale ale proiectului în valoare de 400 milioane de dolari, vor reprezenta aport din România.

‘În conformitate cu obiectivul nostru de a aduce acest proiect în punctul în care partenerii şi acţionarii vor putea lua decizia de a investi, am anunţat recent semnarea contractului de transport al gazelor cu Transgaz, precum şi un acord de vânzare a gazelor cu firma ENGIE. Acum suntem bucuroşi să anunţăm că am încheiat cu cel mai mare contractor offshore din România Contractul de antrepriză generală EPCIC şi Contractul de foraj pentru sondele de dezvoltare pentru proiectul nostru MGD. Proiectul de pionierat MGD ar putea acoperi 10% din necesarul de gaze naturale al României, va utiliza serviciile contractorilor şi subcontractorilor locali, va livra gaze naturale pe piaţa din România şi va aduce beneficii semnificative atât comunităţii noastre locale, cât şi ţării’, a declarat Mark Beacom, directorul general executiv al BSOG, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, abilitatea companiei de a lua o decizie finală de a investi, odată ce au fost parcurse toate etapele rămase din proiect, este condiţionată de aprobarea partenerilor şi acţionarilor, aprobare care la rândul ei depinde de impactul pe care noua Lege offshore, în special noile prevederi fiscale cuprinse în lege, îl va avea asupra deciziei menţionate de a trece la realizarea investiţiilor în proiectul respectiv.

‘Suntem mândri că am fost selectaţi pentru acest proiect important pentru România. Compania GSP s-a lansat în domeniul construcţiilor offshore în anul 2009 şi a dobândit o experienţă valoroasă în proiecte similare în alte ţări. Experienţa noastră locală şi globală în domeniul forajelor şi construcţiilor offshore, alături de activele şi capabilităţile noastre din România, ne vor permite să realizăm cu succes proiectul MGD’, a declarat, la rândul său, directorul general al GSP, Gabriel Comănescu.

Black Sea Oil & Gas SRL, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator.

Partenerii săi în acest proiect sunt Gas Plus (15%) şi Petro Ventures (20%).

GSP efectuează servicii integrate offshore pentru industria de petrol şi gaze. Compania operează o flotă de opt platforme mobile de foraj offshore: GSP Atlas, GSP Fortuna, GSP Jupiter, GSP Magellan, GSP Orizont, GSP Prometeu, GSP Saturn şi GSP Uranus. De asemenea, operează 12 nave multifuncţionale de asistenţă şi aprovizionare offshore, o navă pentru evacuare medicală de urgenţă şi trei nave pentru construcţii marine: o barjă pentru instalarea conductelor submarine şi pentru operaţiuni de ridicare de mare tonaj, o barjă semi-submersibilă, o navă pentru instalarea conductelor submarine şi două macarale plutitoare, precum şi mai multe ROV-uri/roboţi submarini comandaţi de la distanţă şi un echipament de scufundare prin saturaţie.

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere