Ascultă Radio România Constanța Live

Teatrul de Stat Constanța: „Cea mai frumoasă soție”, „Gin Rummy” și „Testosteron” – trei piese pentru toate gusturile

Teatrul de Stat Constanța: „Cea mai frumoasă soție”, „Gin Rummy” și „Testosteron” – trei piese pentru toate gusturile

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 noiembrie 2018, 07:56

Weekend-ul teatral începe cu o comedie franțuzească. „CEA MAI FRUMOASĂ SOȚIE” (cu titlul original „Madame este trop belle”), de Eugène Labiche, este un spectacol realizat de Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște. Îi aparțin atât regia, cât și scenografia și ilustrația muzicală.
Piesa oferită de TSC spectatorilor constănțeni este o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei.
Eugène Labiche (1815 – 1888) era considerat de admiratorii săi egalul lui Moliere, comediile lui fiind mai complexe și mai puțin grosiere decât multe alte producții de același gen. „Dintre toate personajele care mi-au ieșit în cale și pe care viața mi le-a oferit, am selectat burghezul. Prin excelență mediocru, atât în viciile cât și în virtuțile sale, el se află la jumătatea drumului dintre erou și ticălos, dintre sfânt și desfrânat”, spunea dramaturgul, referindu-se la opera sa.
Așadar, vineri, 23 noiembrie, de la ora 19.00, îi puteți aplauda pe Florina Stănculeț, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Theodor Marcu, Laura Crăciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale și Gelu Ciobanu.

Sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 19.00, se joacă „GIN RUMMY”. Cum ultima reprezentație a fost anulată din cauza îmbolnăvirii unuia dintre protagoniști, cei care atunci au ratat șansa de a-i vedea pe Nina Udrescu și pe Liviu Manolache, un cuplu redutabil de actori, îi pot aplauda în acest weekend.
Textul dramaturgului american David Coburn este paradoxal prin comicul pe care îl extrage dintr-o situație realmente dramatică. Doi pensionari internați într-un sanatoriu se angajează într-un pasionant joc de cărți, situație care generează, pe de o parte, umorul, dar scoate la iveală și dramele celor doi oameni singuri.
Jocul de cărți este mijlocul prin care ei se cunosc și formează un fel de cuplu, este legătura ce se construiește între ei, este combustibilul care îi face să meargă mai departe, extrăgându-și din viață ultimele satisfacții, dăruindu-și unul altuia rațiunea de a exista.
Regia spectacolului este realizată de Liviu Manolache, la fel și ilustrația muzicală, iar scenografia poartă semnătura Eugeniei Tărășescu Jianu.

Duminică, 25 noiembrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la „TESTOSTERON”, o comedie care umple sala TSC încă de la premiera de anul trecut și a avut mare succes în luna octombrie, la Gala Națională a Comediei, de la Galați.
Spectacolul aduce pe scenă șapte bărbați care, așa cum ne spune regizorul Traian Șoimu, „cred că femeile sunt duşmanul lor principal, dar, de fapt, nu e unul care să nu le iubească până la Dumnezeu şi înapoi…”. Cele șapte roluri sunt interpretate de Andu Axente, Bogdan Caragea, Adrian Dumitrescu, Andrei Cantaragiu, Alexandru Medveghi, Marian Adochiței și Remus Archip.
Comedia – cult „Testosteron”, scrisă de scenaristul, regizorul şi producătorul polonez Andrzej Saramonowicz, a fost primită cu mare entuziasm, atât în Polonia, cât și în străinătate, fiind jucată pe scene din Marea Britanie, Turcia, Cehia, Bulgaria etc. În versiunea constănțeană, scenografia este semnată de timişoreanul Zsolt Fehérvári, iar asistent scenograf este Lăcrămioara Dumitrașcu, cea care a realizat şi grafica afişului. Muzica îi aparţine compozitorului constănţean Adrian Mihai, iar traducerea textului a fost realizată de Ioana Diaconu Mureșan.
Dat fiind limbajul licențios pe care personajele îl folosesc, nu recomandăm acest spectacol minorilor.

STEAGUL ROȘU și avertismentele privind marea periculoasă, ignorate cu desăvârșire de turiști!
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 19:52

STEAGUL ROȘU și avertismentele privind marea periculoasă, ignorate cu desăvârșire de turiști!

Marea a fost agitată și astăzi, iar salvamarii au fost nevoiți să arboreze Steagul Roșu care interzice scăldatul pe toate plajele din Eforie....

STEAGUL ROȘU și avertismentele privind marea periculoasă, ignorate cu desăvârșire de turiști!
Peste o sută de participanți în Caravana „Delta lui Ivan”
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 17:38

Peste o sută de participanți în Caravana „Delta lui Ivan”

Peste o sută de persoane din România și din străinătate participă, în acest weekend, la Caravana „Delta lui Ivan”, o călătorie pe apă,...

Peste o sută de participanți în Caravana „Delta lui Ivan”
Alt obiect suspect pe plaja din Eforie! Avertismentul salvamarilor: NU atingeți astfel de fragmente și anunțați autoritățile!
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 17:14

Alt obiect suspect pe plaja din Eforie! Avertismentul salvamarilor: NU atingeți astfel de fragmente și anunțați autoritățile!

În urmă cu puțin timp, valurile au adus la mal, pe plaja Gloria din Eforie Sud, un obiect care pare să fie un fragment de dronă. Salvamarii au...

Alt obiect suspect pe plaja din Eforie! Avertismentul salvamarilor: NU atingeți astfel de fragmente și anunțați autoritățile!
NĂVODARI: Au parcat pe plajă și i-a costat 50.000 de lei
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 16:24

NĂVODARI: Au parcat pe plajă și i-a costat 50.000 de lei

Polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe autovehicule sunt staționate pe un...

NĂVODARI: Au parcat pe plajă și i-a costat 50.000 de lei
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 15:40

TULCEA: Spațiu pentru mișcare și activități sportive, deschis în zona Strada Gării – Autogară

Tinerii și copiii din zona Strada Gării – Autogară din municipiul Tulcea beneficiază de un nou spațiu destinat mișcării și activităților...

TULCEA: Spațiu pentru mișcare și activități sportive, deschis în zona Strada Gării – Autogară
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 11:38

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor în ultimul weekend al verii

În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi aproape 130.000 de turişti, cu un grad de ocupare de 80% din capacitatea de cazare de pe litoral. Gradul...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor în ultimul weekend al verii
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 09:33

CONSTANȚA: Noua centrală electrotermică a fost racordată la Sistemul Energetic Național

CET Palas din Constanţa este racordată, de vineri, la Sistemul Energetic Naţional, a anunţat premierul interimar Ilie Bolojan. „Transelectrica...

CONSTANȚA: Noua centrală electrotermică a fost racordată la Sistemul Energetic Național
Actualitate vineri, 28 august 2026, 20:39

A fost introdus serviciul de transport local între Eforie și Techirghiol

Potrivit paginii de Facebook a Primăriei Eforie, un proiect așteptat de ani de zile a devenit realitate! Eforie și Techirghiol sunt conectate prin...

A fost introdus serviciul de transport local între Eforie și Techirghiol