Ascultă Radio România Constanța Live

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii – luni, pe ordinea de zi a plenului

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii – luni, pe ordinea de zi a plenului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 noiembrie 2018, 11:47

Senatul ar putea dezbate, luni, în plen, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.

Comisia pentru muncă a Senatului a adoptat, săptămâna trecută, un raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.

S-au înregistrat şase voturi pentru şi 3 abţineri.

Amendamentele adoptate, ale PNL şi UDMR, nu au fost de fond, acestea vizând, potrivit ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, doar ‘unele scăpări’ în textul iniţial propus de Guvern.

‘Modificări – să spunem scăpări ale noastre din lege, cu care am fost de acord să treacă pentru că vrem o lege mai bună. Nu am acceptat niciun fel de amendament care ar fi avut un impact mai mare, pentru că orice ban în plus (…) peste suma deja dublă a bugetului asigurărilor ar duce la inaplicarea legii şi cred că nu ne dorim niciunii acest lucru. Ne dorim pensii dublate faţă de 2016 şi, prin această lege, asta se întâmplă’, a spus Vasilescu, după finalizarea dezbaterilor şi votului din Comisia de muncă.

În expunerea de motive se arată că actul normativ de lege are ca obiect de reglementare eliminarea inechităţilor dintre beneficiarii sistemului public de pensii, în ceea ce priveşte categoriile de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionarii. Prin acest act normativ, pensionarul este definit ca fiind persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Conform raportului de admitere acordat de Comisia de muncă, principalele reglementări incluse în proiectul de lege vizează extinderea sferei perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare prin valorificarea perioadei de master şi doctorat cu durata normală de studii, redefinirea gradelor de invaliditate şi permiterea cumulului pensiei de invaliditate cu venituri din activităţi profesionale, instituirea unor praguri minime ale pensiilor raportate la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, introducerea ajutorului pentru soţul supravieţuitor care reprezintă 25% din pensia soţului decedat şi poate fi cumulat cu propria pensie, stabilirea modalităţii de calcul al pensiei prin introducerea unui nou instrument denumit valoarea punctului de referinţă (VPR).

Potrivit unui amendament adoptat de Comisia de muncă a Senatului, ‘în sistemul public de pensii este considerată perioadă asimilată cea în care asiguratul a beneficiat, începând cu 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 7 ani (faţă de 3 ani cât era în varianta Guvernului).

Sursa – agerpres

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 16:12

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un...

Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 13:08

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
politia masina ilustrativ
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 12:33

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără
Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun