Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO | Caravana „Moromeţii 2“ ajunge în judeţul Constanţa

VIDEO | Caravana „Moromeţii 2“ ajunge în judeţul Constanţa

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 15 noiembrie 2018, 14:24 / actualizat: 15 noiembrie 2018, 17:29

Cel mai aşteptat film al anului, „Moromeții 2“, va avea două proiecţii speciale, în județul Constanța, ambele sold out.

La Constanţa, proiecţia va avea loc,  în prezenţa echipei, la Cinema City, de la ora 20:00.

Tot astăzi, „Moromeţii 2“ va avea o proiecţie specială şi la Mangalia, la Casa de cultură, de la ora 18:30.

Pelicula va ajunge pe marile ecrane din România abia de mâine, însă echipa filmului a pornit deja într-o caravană prin ţară.

Pelicula va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului a pornit într-o caravană prin ţară din 29 octombrie şi a trecut deja prin mai multe oraşe – Oradea, Piatra Neamţ, Hunedoara, Zalău, Deva, Oraviţa, Reşiţa, Caransebeş, Vulcan, Petroşani, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Sibiu, Ploieşti, Arad. Proiecţiile speciale au rulat toate cu casa închisă, spectatorii de pretutindeni au primit pelicula cu entuziasm şi aplauze.

Turneul de promovare pornit de distribuitorul Transilvania Film şi-a propus să ajungă în aproape 60 de oraşe, organizându-se proiecţii şi în spaţii alternative de cinema astfel încât pelicula să poată fi văzută de cât mai mulţi spectatori. Au mai fost anunţate proiecţii speciale şi în Timişoara, Iaşi, Cluj Napoca, Constanţa, Mangalia, Mediaş, Târgu Mureş, lista fiind încă deschisă.

La Bucureşti Premiera de Gală a avut loc luni, 5 noiembrie, la Sala Palatului. Cei peste 4000 de oameni prezenţi au făcut ca cea mai mare sală de evenimente din România să pară neîncăpătoare, iar la finalul proiecţiei actorii şi echipa au fost aplaudaţi minute în şir.

‘Ce s-a întâmplat la Sala Palatului este ceva unic pentru mine – 4000 de oameni bucuraţi, emoţionaţi, mişcaţi de un film românesc. Sunt în continuare uimit şi uluit de acest val incredibil de iubire. Să nu mai zicem ca n-avem public, că e needucat şi nu înţelege filmele noastre, că nu sunt cinematografe. Publicul există şi de-abia aşteaptă sa fie provocat şi scos din inerţie. Tot ce mai rămâne e să şi facem filmele pe care acest public le merită’, a declarat producătorul Tudor Giurgiu după evenimentul de la Sala Palatului.

Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, iubitele personaje ale lui Marin Preda, sub regia aceluiaşi Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru şi este semnată de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciaţi directori de imagine din România.

Moromeţii 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el şi cea de-a doua soţie, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

‘E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare şi teamă. Iar lumea aceea pe care o ştiam dispare, de fapt. Asta m-a şi atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supravieţuit până în anii 1950 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi‘, declară regizorul Stere Gulea.

Distribuţia este una de excepţie şi reuneşte câţiva dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul şcolii).

Filmările pentru „Moromeţii 2“ au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvenţelor fiind turnate în aceeaşi casă, din acelaşi sat (Talpa, judeţul Teleorman) în care a fost realizat şi primul film în 1985. Pre-producţia părţii a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu şi Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Şirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeaşi Dana Bunescu, câştigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj şi sunet. Machiajul şi coafura sunt semnate de Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu. Fotograful afişului oficial este Alex Gâlmeanu.

Filmul va intra în cinematografele din judeţul Constanţa şi din întreaga ţară începând cu 16 noiembrie.

MApN: Ținte aeriene, detectate în largul Mării Negre. Două aeronave F-18 de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu au fost ridicate de la sol
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 21:43

MApN: Ținte aeriene, detectate în largul Mării Negre. Două aeronave F-18 de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu au fost ridicate de la sol

În cursul serii de miercuri, 14 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte aeriene...

MApN: Ținte aeriene, detectate în largul Mării Negre. Două aeronave F-18 de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu au fost ridicate de la sol
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 21:31

Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024

Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură...

Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 20:44

Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu

Consiliul Politic Național al PSD a aprobat propunerile de miniștri social-democrați pentru Cabinetul Luca Niculescu, a anunțat miercuri...

Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu
MApN: Dronă detectată la 30 km est de Insula Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 20:39

MApN: Dronă detectată la 30 km est de Insula Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, miercuri după-amiază, o țintă aeriană la aproximativ 30 km est...

MApN: Dronă detectată la 30 km est de Insula Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 19:29

OVIDIU: În ce stadiu se află proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare

Continuă extinderea rețelelor de apă și canalizare în orașul Ovidiu, prin proiecte în valoare totală de trei milioane de euro, finanțate...

OVIDIU: În ce stadiu se află proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 18:16

TULCEA: O nouă alertă de posibilă incursiune de drone primită de populația din nordul județului

Populația din nordul județului Tulcea a primit, miercuri după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone pe fondul...

TULCEA: O nouă alertă de posibilă incursiune de drone primită de populația din nordul județului
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 17:19

AUDIO | Folosirea incorectă a instalațiilor și aparatelor electrice, cauza principală de producere a incendiilor în locuințe

Patru persoane și-au pierdut viața, anul trecut, în incendii produse în județul Constanța. Fără intervenția salvatoare a pompierilor,...

AUDIO | Folosirea incorectă a instalațiilor și aparatelor electrice, cauza principală de producere a incendiilor în locuințe
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 15:44

NĂVODARI: Circulația rutieră va fi închisă pe strada Midiei, pe tronsonul cuprins între străzile Dobrogei și Constanței

Echipele RAJA desfășoară lucrări în centrul orașului Năvodari, pe strada Midiei, în dreptul Parcului  Central, pentru realizarea unui bypass...

NĂVODARI: Circulația rutieră va fi închisă pe strada Midiei, pe tronsonul cuprins între străzile Dobrogei și Constanței