Ascultă Radio România Constanța Live

Atacatorul de la mall-ul din Brăila plănuia să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă

Atacatorul de la mall-ul din Brăila plănuia să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 13 noiembrie 2018, 16:46

Planul atacatorului de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, care a rănit duminică zece persoane, era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.

Judecătorii au apreciat că incidentul de la Brăila se află la limita unui atentat terorist, având în vedere că Marius Valentin Parfenie a acţionat în baza unui plan stabilit înainte, ba mai mult şi-a anunţat intenţiile cu o zi înainte prin mai multe bilete scrise în acest sens, care se găsesc în momentul de faţă la dosarul cauzei.

„Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat, al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, ‘trebuie să curgă sânge în ţara asta’, ‘sunt un terorist’ etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei”, precizează Tribunalul Brăila.

Tribunalul Brăila a emis luni mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Marius Valentin Parfenie, care a rănit duminică zece persoane, şapte în parcarea mall-ului din Brăila, doi pietoni aflaţi pe centura oraşului şi a înjunghiat un bărbat căruia i-a furat maşina.

Marius Valentin Parfenie a fost condamnat în 2017, de Judecătoria Brăila, la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

Marius Valentin Parfenie împreună cu tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la 8 luni de închisoare.

Zece persoane au fost rănite, în total, duminică, între care doi copii de 11 şi 13 ani, de un tânăr de 20 de ani, care a intrat cu maşina în uşile de acces de la mall-ul din Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.

”Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,37mg/l alcool. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă acesta se află sub influenţa altor substanţe”, a precizat Laura Dan.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Marius Valentin Parfenie a rănit cele zece persoane în şapte minute, având în vedere apelurile date la 112. Primul apel a fost dat la ora 12,45, când o femeie a sesizat faptul că în urmă unui conflict între doi bărbaţi, unul a fost lovit cu cuţitul şi că autorul a părăsit locul faptei cu un autoturism. Al doilea apel a fost dat la ora 12,50, un bărbat sesizând că pe şoseaua de centură a municipiului au fost loviţi doi pietoni şi că şoferul a părăsit locul accidentului. Cel de-al treilea apel a fost dat la 12,52, când un alt bărbat a sesizat că un şofer a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila.

Sursa: Agerpres

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă