Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua Statului Major al Apărării

Ziua Statului Major al Apărării

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 noiembrie 2018, 08:57

Armata Română sărbătoreşte Ziua Statului Major al Apărării la 12 noiembrie, marcând, astfel, data la care, în 1859, s-a înfiinţat Corpul de Stat Major General al Principatelor Unite, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, organism a cărui atribuţie principală era crearea unei structuri militare unice de concepţie şi organizare pe întreaga armată.

După actul Unirii din 24 ianuarie 1859, cele două armate ale Principatelor aveau să se contopească, marcând, astfel, ”întâiul pas către unirea definitivă a ţărilor surori”, după cum se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Acţiunea de unificare începuse în martie 1859, când au fost dislocate la Bucureşti două batalioane din Regimentul de muschetari şi Bateria de artilerie călăreaţă din Iaşi, iar în capitala Moldovei a fost trimis un regiment de infanterie din Muntenia. Efectivele oştirii Moldovei numărau, la începutul anului 1859, peste 4.000 de militari, în timp ce efectivele armatei Ţării Româneşti aveau peste 6.000 de militari. Un prim demers în unificarea celor două oştiri a fost reprezentat şi de instituirea unei tabere la Floreşti, în Prahova, unde erau concentraţi 11.000 de oameni, aceasta fiind ulterior preluată de însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Comisia militară mixtă, întrunită la Focşani în luna martie 1859, a propus adoptarea aceleiaşi uniforme pentru ”ambele corpuri ale armiei române”.

Contopirea celor două armate ale Principatelor s-a materializat prin numirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 octombrie 1859, în fruntea forţelor armate române, devenind comandantul suprem al acestora. Toate aceste transformări militare au fost încununate, la 12/24 noiembrie 1859, prin înfiinţarea Corpului de Stat Major General al Principatelor Unite, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Potrivit site-ului oficial smap.mapn.ro, la 13/25 mai 1860, apare Legea cu privire la principiile şi modul de desfăşurare a instrucţiei în Armata Principatelor Unite, iar la 9/21 octombrie 1862, prin Legea de reorganizare a Ministerului de Război, sunt înfiinţate trei direcţii: personal şi operaţii militare; administraţie şi contabilitate; artilerie şi geniu. În anul 1864, la 27 noiembrie/9 decembrie, a fost adoptată Legea pentru organizarea puterii armate.

În anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), armata permanentă a cunoscut importante transformări de ordin calitativ şi cantitativ, alocând, din 1859 până în 1865 inclusiv, în medie 25% din bugetul anual pentru satisfacerea nevoilor oştirii şi pentru modernizarea acesteia. Statul Major General a fost principalul coordonator al procesului de dezvoltare şi consolidare al oştirii române, care avea să-şi dovedească calităţile în vâltoarea Războiului de Independenţă de la 1877-1878.

În anul 2017, a intrat în vigoare Legea 167/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, conform căreia, la nivelul Statului Major General au fost aduse modificări care vizează în principal transformarea acestuia în Statul Major al Apărării.

Sursa – agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal