Ascultă Radio România Constanța Live

INEDIT: Societatea Ornitologică Română vă invită să votați specia care va deveni Pasărea Anului 2019!

INEDIT: Societatea Ornitologică Română vă invită să votați specia care va deveni Pasărea Anului 2019!

Publicat de , 8 noiembrie 2018, 08:32

Specialiștii ornitologi invită românii să aleagă Pasărea Anului 2019 în România. Timp de o lună, puteți vota, pe pagina de facebook a Societății Române Ornitologice, pentru una dintre cele cinci specii pe care specialiștii de la SOR le-au propus ca specie reprezentativă pentru țara noastră în anul următor.

„Am ales cinci specii dintr-un total de aproape 400 care apar în România, pe care le propunem publicului. Dat fiind faptul că este pentru prima oară când organizăm acest concurs, am decis să avem cinci specii comune, pe care oamenii le pot observa cu ușurință atunci când ies în natură. Sunt specii care se regăsesc și în orașe, dar și în arii naturale protejate, specii ușor de recunoscut, carismatice, cu o poveste interesantă pentru fiecare dintre ele”, a declarat Ovidiu Bufnilă, purtătorul de cuvânt al SOR.

Ornitologii vor, prin acest proiect, ca oamenii să ştie mai multe lucruri despre păsările care trăiesc lângă noi.

Mecanismul de votare este unul foarte simplu. Intraţi pe pagina de Facebook a Societăţii Ornitologice Române şi în albumul Pasărea Anului 2019 găsiţi toate speciile intrate în competiţie. La finalul lunii noiembrie, pasărea care a strâns cele mai multe like-uri va fi declarată specia anului 2019. Societatea Ornitologică Română postează în mod constant informații inedite despre speciile intrate în concurs.

Prima propunere este cel mai cunoscut răpitor de noapte din România – cucuveaua (Athene noctua). Este una dintre cele mai nedreptățite specii – dat fiind că superstițiile o dau drept un mesager al nenorocirilor, calamităților și al morții. Superstițiile provin de la priveghiurile din Evul Mediu. Noaptea, când decedatul era vegheat cu o lumânare și cu obloanele deschise, din cauza mirosului greu – moliile mari erau atrase de lumina de la lumânări. Cucuveaua vânează aceste molii, sunt o delicatesă pentru ea, așa că pasărea era prezentă la priveghiuri, în căutare de pradă. Oamenii au asociat-o pe nedrept cu moartea, dar cucuveaua este una din speciile care limitează populațiile de rozătoare din aproapierea caselor.

Mierla (Turdus merula) este a doua opțiune propusă la votare. Este specia pe care fiecare om care a ieșit în parc a auzit-o măcar o singură data, chiar dacă nu a văzut pasărea. Este mare amatoare de băi de soare, iar pentru a se curăța de paraziți, folosește furnici. Își lasă aripa pe furnicar, insectele urcă pe ea, mănâncă paraziții și o și curăță.

A treia specie supusă votului este sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio) – un adevărat Vlad Țepeș al lumii păsărilor. Denumirea științifică de gen, Lanius, înseamnă măcelar în limba latină, și este acordată pentru felul unic de hrănire. Sfrânciocul prinde insecte, păsări mici și rozătoare pe care le înfige apoi în țepii arbuștilor sau în sârmă ghimpată și de acolo se hrănește.

Vânturelul roșu (Falco tinnunculus) este specia de șoim cel mai des întâlnită în România și în Europa. Se hrănește cu insecte, cu rozătoare și rareori cu păsări de talie mică. Este extrem de ușor de recunoscut, pentru că zboară la punct fix, la înălțimi cuprinse între 4 și 12 metri, de unde atacă prada. Este una din păsările care cuibărește și în orașe, inclusiv în București.

Pupăza (Upupa epops) este specia cel mai ușor de recunoscut din cele cinci pe care le-au propus specialiștii de la SOR. Grație „Amintirilor din copilărie” ale lui Ion Creangă, pupăza este o specie care se poate identifica lejer cu … combaterea fenomenului de braconaj și de vânzare ilegală a păsărilor sălbatice în România. Pentru pajiști, pupăza este echivalentul ciocănitorilor în păduri – prinde și scoate de sub pământ coropișnițele, pe care le consumă.

 

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal