Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Nouă dintre cei 74 mistreţi vânaţi în judeţ sunt purtători de pestă porcină africană

TULCEA: Nouă dintre cei 74 mistreţi vânaţi în judeţ sunt purtători de pestă porcină africană

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 octombrie 2018, 20:23

Un număr de 9 dintre cei 74 de mistreţi capturaţi în ultimele săptămâni în judeţul Tulcea sunt purtători de pestă porcină africană (PPA), potrivit rezultatelor analizelor efectuate în laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

Directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă, a declarat pentru AGERPRES că mistreţii de la care au fost prelevate probe pentru analize au fost capturaţi din fondurile de vânătoare din zona de terasă a judeţului.

‘Din cei 74 de mistreţi capturaţi, 9 au fost găsiţi purtători de PPA, iar în cazul celorlalţi analizele au infirmat prezenţa virusului. De asemenea, în ultima perioadă, au fost găsiţi 104 mistreţi morţi, din care 43 sunt purtători de PPA, iar probele prelevate de la alţi doi mistreţi au fost negative’, a precizat directorul DSVSA.

În cazul celorlalţi 58 de mistreţi găsiţi morţi pe raza judeţului, aceştia erau într-un stadiu avansat de putrefacţie şi nu s-au putut preleva probe pentru analize, potrivit sursei citate.

Conform directorului DSVSA Tulcea, difuzibilitatea mare a bolii în perioada verii nu ar fi avut ca bază factorul uman, ci insectele care au transmis boala pe cale mecanică, această concluzie nefiind însă încă argumentată ştiinţific.

‘Insectele au un rol foarte important în transmiterea acestei boli, ele transportând prin picioruşe boala de la animalele bolnave şi de pe cadavre în gospodăriile populaţiei. Ţinând cont că există şi alţi vectori, în laborator am găsit virusul PPA în căpuşele extrase de pe cadavrele mistreţilor, considerăm că transportul acesta mecanic este foarte important şi trebuie să se ţină cont de aceste căi de transmitere’, a mai spus directorul Tuchilă.

În acest context, potrivit sursei, sunt foarte importante dezinsecţiile efectuate în gospodării, în fonduri de vânătoare şi pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, zonă în care nu s-au mai făcut dezinsecţii de mai mulţi ani.

‘Sunt substanţe care pot fi administrate şi în Rezervaţie. Trebuie ţinut cont de disconfortul creat de insectele hematofage şi de faptul că insectele transmit boli majore atât pentru om, cât şi pentru animale’, a menţionat directorul DSVSA.

Printre bolile transmise de insecte, conducerea Direcţiei a amintit anemia infecţioasă ecvină, la cabaline, şi leucoza enzootică bovină, pentru ambele boli statul alocând fonduri pentru despăgubirea proprietarilor animalelor bolnave.

Tulcea a înregistrat cele mai multe focare de PPA din România, însă în ultimele săptămâni, medicii veterinari nu au mai înregistrat nicio suspiciune.

Primele focare de PPA au apărut în judeţul Tulcea la începutul lunii iunie a acestui an, în localităţile situate pe braţul Chilia al Dunării, care constituie frontieră între România şi Ucraina. Până la începutul acestei luni, virusul a fost confirmat în peste 500 de gospodării din circa 75 de localităţi, iar pentru eliminarea pericolului răspândirii acestuia medicii veterinari au decis sacrificarea preventivă a suinelor din circa 50 de localităţi.

O situaţie a DSVSA arată că 47% din suinele aflate anul trecut în gospodăriile populaţiei din judeţ au fost sacrificate, din cauza focarelor de PPA, iar statul a plătit pentru despăgubirea proprietarilor gospodăriilor private şi a fermelor în care s-a identificat acest virus peste 46 de milioane de lei.

Medalii pentru secția de kaiac-canoe de la CSM Constanța
Ştiri luni, 8 iunie 2026, 10:57

Medalii pentru secția de kaiac-canoe de la CSM Constanța

Sportivii secției de kaiac-canoe de la CSM Constanța s-au întors cu medalii de aur și de argint de la Campionatul Național de maraton,...

Medalii pentru secția de kaiac-canoe de la CSM Constanța
Dobrogea, sub noi avertizări COD GALBEN de furtuni și ploi torențiale
Ştiri luni, 8 iunie 2026, 10:34

Dobrogea, sub noi avertizări COD GALBEN de furtuni și ploi torențiale

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni două avertizări Cod Galben de averse însemnate cantitativ, valabile până marți. Luni, de...

Dobrogea, sub noi avertizări COD GALBEN de furtuni și ploi torențiale
CONSTANȚA: Peste 5.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la prima sesiune de bacalaureat
Ştiri luni, 8 iunie 2026, 10:06

CONSTANȚA: Peste 5.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la prima sesiune de bacalaureat

Peste 5.000 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a din județul Constanța s-au înscris la examenul național de bacalaureat, sesiunea...

CONSTANȚA: Peste 5.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la prima sesiune de bacalaureat
Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional
Ştiri luni, 8 iunie 2026, 09:57

Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional

Inya Cutova, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, a obținut un nou succes internațional, fiind invitată să...

Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional
Ştiri luni, 8 iunie 2026, 09:35

CONSTANȚA: A doua ediție a proiectului „Datina VIE: Viziuni, Identități, Eco-tradiții”

Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, organizează, în perioada 8-10 iunie 2026, cea...

CONSTANȚA: A doua ediție a proiectului „Datina VIE: Viziuni, Identități, Eco-tradiții”
Ştiri luni, 8 iunie 2026, 09:02

TULCEA: Prohibiția generală a pescuitului s-a încheiat. Există și unele excepții

Pescuitul comercial şi recreativ s-a reluat, luni, în toată ţara, după ce, în ultimele 60 de zile, resursa acvatică din mediul natural a fost...

TULCEA: Prohibiția generală a pescuitului s-a încheiat. Există și unele excepții
Ştiri luni, 8 iunie 2026, 08:51

Metz Handball a câştigat în premieră Liga Campionilor

Metz Handball a devenit prima echipă franceză care câştigă Liga Campionilor la handbal feminin, după ce a învins-o în finală pe Gyori Audi...

Metz Handball a câştigat în premieră Liga Campionilor
Ştiri luni, 8 iunie 2026, 08:45

Cod Galben de ceață în județul Constanța

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting de Cod Galben de ceață pentru mai multe localități din județul...

Cod Galben de ceață în județul Constanța