Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua mondială a zâmbetului

Ziua mondială a zâmbetului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 octombrie 2018, 10:38

Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în anul 2018 fiind marcată la data de 5 octombrie.

În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea „faţă zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte şi o paranteză „închisă”, pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-şi exterioriza emoţiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toţi oamenii ar trebui să acorde cel puţin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase şi a-i face pe alţii să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com/.

Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internaţional. Scopul acestei organizaţii este să promoveze Ziua mondială a zâmbetului, inclusiv prin intermediul internetului şi platformelor de socializare, încurajând zâmbete şi fapte bune peste tot în lume.

Deşi pentru mulţi, zâmbetul este un simbol al plăcerii, sociabilităţii, fericirii sau amuzamentului, totuşi nu orice fel de zâmbet ar trebui să fie astfel interpretat. De pildă, neurologul francez Guillaume Duchenne (1806-1875) a descoperit că zâmbetul autentic angajează atât muşchii aflaţi în zona gurii, cât şi pe cei din zona ochilor. Zâmbetul doar ”din buze” este, aşadar, doar un surâs prefăcut, ce poate semnaliza în cel mai bun caz politeţe sau intenţii nu tocmai prietenoase.

Cercetarea lui Duchenne avea să fie confirmată de psihiatrii celebri precum Hervey Cleckley sau Robert Hare, care au delimitat concret zâmbetul sincer de cel ”superficial”, arătând că acesta din urmă este deseori folosit de persoanele obişnuite să-i manipuleze pe cei din jur.

Antropologic vorbind, semnificaţia zâmbetului în diferite culturi poate fi extrem de diferită, dacă nu chiar antitetică. Charles Tudwell susţine că în anumite societăţi, zâmbetul excesiv este văzut ca un semn de superficialitate, pe când în altele, zâmbetul semnifică în primul rând jenă, confuzie sau chiar neîmplinire sentimentală, potrivit https://www.andrews.edu/. Există la nivel internaţional anumite culturi în care zâmbetele sunt adresate doar prietenilor apropiaţi şi membrilor familiei, iar atunci când sunt adresate străinilor sunt privite de către aceştia cu nelinişte sau chiar suspiciune.

Sursa – agerpres

EFORIE NORD: Un bărbat de 35 de ani, lovit de mașină
Actualitate joi, 6 noiembrie 2025, 07:29

EFORIE NORD: Un bărbat de 35 de ani, lovit de mașină

Accidentul s-a produs în această dimineață în Eforie Nord, zona Lidl, transmite ISU Dobrogea. Victima este un bărbat de 35 de ani, care a fost...

EFORIE NORD: Un bărbat de 35 de ani, lovit de mașină
Spectacolul „Pescuitorii de perle”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 20:32

Spectacolul „Pescuitorii de perle”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

Spectacolul „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon, are loc sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 18.30, pe...

Spectacolul „Pescuitorii de perle”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
pompieri, 112 - foto - ISU Tulcea
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 18:29

Pompierii intervin în Ovidiu, după ce a fost semnalat miros de gaz

Detașamentul Fripis intervine pe strada Luminișului din Ovidiu, cu un ASAS și CBRN, după ce a fost semnalat miros de gaz. Din primele...

Pompierii intervin în Ovidiu, după ce a fost semnalat miros de gaz
Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:44

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța. Instituția de control a emis o opinie ”cu...

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 16:39

DIALOGURI LA ZI | Andrei Rădulescu, broker de asigurări, invitat în emisiunea de astăzi

Românii sunt proprietari de locuințe, dar foarte puțini le și protejează cu adevărat. Încheierea unei asigurări pentru locuință nu este...

DIALOGURI LA ZI | Andrei Rădulescu, broker de asigurări, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:27

CONSTANȚA: Începe furnizarea căldurii către consumatorii racordați la sistemul centralizat

Termoficare Constanța vă aduce la cunoștință că începând cu după-amiaza zilei de miercuri, 5 noiembrie,  va începe procedura tehnologică...

CONSTANȚA: Începe furnizarea căldurii către consumatorii racordați la sistemul centralizat
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:10

Turneul Acting Out ajunge la Constanța

Turneul ACTING OUT – performance despre corp, memorie și rezistență, un proiect al Centrului Dialectic care include 14 reprezentații și 11...

Turneul Acting Out ajunge la Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 14:31

CONSTANȚA: Vechile cinematografe sau grădini de vară au ajuns acum decoruri potrivite mai degrabă pentru filmele de groază

Altădată pline de oameni care stăteau la coadă pentru bilete, unele dintre vechile cinematografe sau grădini de vară din Constanța au ajuns...

CONSTANȚA: Vechile cinematografe sau grădini de vară au ajuns acum decoruri potrivite mai degrabă pentru filmele de groază