Ascultă Radio România Constanța Live

Zeci de producători agricoli şi meşteşugari, la Târgul de Toamnă de la Tulcea

Zeci de producători agricoli şi meşteşugari, la Târgul de Toamnă de la Tulcea

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 28 septembrie 2018, 12:59

Aproximativ 60 de producători agricoli, meşteşugari şi comercianţi de preparate tradiţionale din judeţul Tulcea participă, începând de vineri dimineaţa, la Târgul de toamnă organizat de Primăria Tulcea, numărul participanţilor fiind mai mare comparativ cu cel de anul trecut, potrivit administraţiei locale.

Directoarea societăţii Agropieţe SA din subordinea Consiliului local al municipiului, Rodica Pascale, a menţionat că numărul participanţilor la a VII-a ediţie a târgului din acest an este mai mare decât cel de la ediţia din 2017, explicând situaţia prin profitabilitatea acestei acţiuni pentru producători.

„Anul trecut am avut 31 de producători agricoli participanţi, iar anul acesta numărul lor este de 58. Dintre aceştia, 38 sunt producători agricoli, iar ceilalţi sunt meşteşugari şi entităţi cu obiect de activitate alimentaţie publică. Creşterea numărului participanţilor poate fi explicată prin succesul avut de producători în anii trecuţi“, a declarat Pascale pentru Agerpres.

Târgul de toamnă a fost deschis cu un moment artistic susţinut de copii ai Ansamblului „Baladele Deltei“ şi de o alocuţiune a primarului municipiului, Constantin Hogea, care la final a declarat presei că doreşte să-şi cumpere de la târg must şi pastramă de oaie.

Bugetul pe care-l am este de 50 de lei şi vreau să cumpăr must şi pastramă de oaie. Îmi place mustul uşor acidulat şi sunt convins că producătorii agricoli de aici au produse pentru toate gusturile“, a menţionat Hogea.

Preţurile practicate sunt comparabile cu cele din pieţele tulcene, dar pentru producătorii agricoli participarea este un câştig.

„Particip pentru a treia oară la acest târg, pentru că aici vin mai mulţi cumpărători. Sunt alţi clienţi faţă de cei din pieţe. Sunt cei tineri şi cei care merg la hipermarketuri. E profitabil să vin la târg“, a afirmat pentru Agerpres Ion Trofin, din comuna Nalbant, producător de fructe.

Deschiderea evenimentului a presupus şi acordarea de diplome de participare tuturor producătorilor agricoli precum şi a unor cadouri din partea autorităţii locale, târgul urmând să continue după-amiază cu un spectacol organizat de Ansamblul Baladele Deltei.

Sâmbătă dimineaţa, spectacolele folclorice vor continua în Piaţa Tricolorului, trupa Bambi urmând să încheie a doua zi a evenimentului.

Târgul de toamnă se va încheia duminică la prânz, după spectacole folclorice susţinute de diverse ansambluri din Tulcea.

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța