Ascultă Radio România Constanța Live

Transportatorii ameninţă cu acţiuni de protest şi blocarea transportului în toată ţara

Transportatorii ameninţă cu acţiuni de protest şi blocarea transportului în toată ţara

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 septembrie 2018, 11:31

Patronatele, federaţiile şi sindicatele din transporturi anunţă ample acţiuni de protest în zilele de 25, 26 şi 27 septembrie, între orele 9:00 – 17:00, ce presupun întreruperea transportului în toată ţara şi un protest în faţa Ministerului Transporturilor, fiind în dezacord cu unele prevederi din Ordinul referitor la efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora.

Mai mult, într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită demisia sau demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Şova, „după ce şi-a demonstrat incompetenţa, în repetate rânduri”.

„Nemulţumirile tuturor sunt legate de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare”, se menţionează în comunicatul citat.

Oficialii COTAR consideră inoportună orice modificare a Ordinului 980/2011 în acest moment şi solicită urgent scoaterea de pe ordinea de zi a oricărei discuţii privind modificarea OMT 980/2011, deoarece ar duce la o destabilizare a întregului domeniu de activitate, afectând transportul de persoane, atât interjudeţean, cât şi judeţean.

„O astfel de modificare ar crea un prejudiciu grav populaţiei care beneficiază, în acest moment, de un transport organizat, sigur şi prestabilit. De asemenea, cerem să se modifice Legea taximetriei, respectiv scoaterea sintagmelor ‘în mod repetat’ şi ‘în mod permanent’, precum şi activitatea de ‘rent a car’ să treacă la Ministerul Transporturilor, conform solicitărilor depuse în repetate rânduri. Dorim ca activitatea de ‘rent a car’ să fie trecută în administraţia ARR, pentru a exista o mai bună coordonare şi funcţionare a acesteia, eliminând astfel orice posibilitate de activitate neautorizată”, susţin reprezentanţii transportatorilor.

În acest context, toate patronatele, federaţiile şi sindicatele din transporturi anunţă proteste în stradă, în faţa Ministerului Transporturilor, în perioada 25 – 27 septembrie, între orele 9:00 – 17:00, ca urmare a cererii depuse pe 19 septembrie 2018 la Primăria Capitalei. De asemenea, va fi întrerupt transportul în toată ţara.

Aceasta ar însemna o primă etapă a protestelor programate, transportatorii având în plan să blocheze Capitala şi să întrerupă transportul în toată ţara, în perioada 25 septembrie – 27 octombrie, „dacă ministerul de resort va continua lupta împotriva acestui sector de activitate, prin modificările propuse”.

„Considerăm că domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză în acest moment, având în vedere preţul combustibilului, care a crescut cu peste 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, lipsa forţei de muncă, creşterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei pentru serviciile de transport, cu aproape 2,6%. Acestea reprezintă, din punctul nostru de vedere, problemele reale ale societăţii, iar ministrul Transporturilor nu militează în niciun fel pentru soluţionarea acestora. Dacă nu se retrage proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor, pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de pe ordinea de zi, solicităm premierului României, Viorica Dăncilă, demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Şova, care ignoră dialogul social şi nu ţine cont de solicitările patronatelor, sindicatelor şi ale federaţiilor care reprezintă antreprenorii din domeniul transporturilor, companiile care îşi onorează lunar obligaţiile fiscale impuse de lege şi care respectă legislaţia în vigoare”, se notează în informarea COTAR.

Transportatorii sunt de părere că actualul ministru al Transporturilor, Lucian Şova, este „autorul modificării legislative din 2015 care a legalizat pirateria din transportul rutier de persoane, prin introducerea celor două sintagme, ‘în mod permanent’ şi ‘în mod repetat’ în cadrul Legii 38/2003, servind grupurile de interese care vor să îngroape orice afacere legală, înlocuind această piaţă cu una a pirateriei”

Sursa – agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal