Ascultă Radio România Constanța Live

Moțiunea simplă la adresa ministrului Carmen Dan, respinsă

Moțiunea simplă la adresa ministrului Carmen Dan, respinsă

Publicat de Adrian Băncilă, 12 septembrie 2018, 12:47

Moţiunea simplă depusă de PNL la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, intitulată „Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”, a fost respinsă miercuri în plenul Camerei Deputaţilor cu 149 voturi „împotrivă”, 99 „pentru” şi 3 abţineri.

Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor a solicitat demisia ministrului de Interne, menţionând că aceasta „a coordonat represiunea din 10 august”.

„Din perspectiva Partidului Naţional Liberal, demisia ministrului Carmen Dan, care a coordonat de facto intervenţia de pe 10 august, şi a întregii conduceri a Jandarmeriei este o prioritate de siguranţă naţională: aceşti oameni au dovedit că nu vor şi nu sunt capabili să asigure ordinea şi să respecte legea, inclusiv o serie de documente esenţiale, cum ar fi Strategia Naţională de Apărare a Ţării – care subliniază faptul că garantarea siguranţei cetăţenilor reprezintă un interes naţional de securitate. Zeci de mii de protestatari paşnici au fost loviţi şi atacaţi cu gaze lacrimogene din cauza unui grup provocator care nu a putut fi identificat şi izolat ore în şir. Şi ne putem gândi la premeditare, amintindu-ne că recent Liviu Dragnea şi Carmen Dan voiau să ofere Jandarmeriei atribuţii de cercetare penală, dar şi pază şi protecţie pentru demnitari. Stimaţi colegi, nu este permis şi generaţiei noastre să accepte încă o mineriadă fără ca vinovaţii să plătească. Nu trebuie să mai tolerăm niciodată imaginea cetăţenilor români nevinovaţi, paşnici, loviţi peste cap cu bastoane de cauciuc. Nu aceasta este ţara pe care am ales să o construim la Revoluţia din 1989. Fiecare lovitură ilegală din 10 august a fost una peste obrazul democraţiei româneşti, iar cei vinovaţi trebuie să plătească. Carmen Dan trebuie să plece azi din fruntea Ministerului Afacerilor Interne”, se arată, printre altele, în textul moţiunii.

Moţiunea simplă a fost dezbătută în plenul Camerei marţi.

La dezbateri, ministrul de Interne, Carmen Dan, a amintit că a prezentat public explicaţii cu privire la ceea ce s-a întâmplat pe 10 august, primele fiind oferite chiar a doua zi, când au fost prezentate datele preliminare referitoare la acţiunile forţelor de ordine. Ea a mai spus că a oferit toate documentele solicitate Parchetului şi le-a trimis inclusiv Comisiilor de apărare din Camera Deputaţilor şi din Senat.

 

Sursa: Agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal