Ascultă Radio România Constanța Live

Moțiune simplă împotriva ministrului Carmen Dan, dezbătută marți în Parlament

Moțiune simplă împotriva ministrului Carmen Dan, dezbătută marți în Parlament

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 septembrie 2018, 08:41

Camera Deputaţilor dezbate, astăzi, moţiunea simplă depusă de PNL la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, intitulată „Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”, urmând ca miercuri să fie supusă votului final.

Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor a depus, săptămâna trecută, moţiunea simplă în care solicită demisia ministrului de Interne, menţionând că aceasta „a coordonat represiunea din 10 august”.

„Din perspectiva Partidului Naţional Liberal, demisia ministrului Carmen Dan, care a coordonat de facto intervenţia de pe 10 august, şi a întregii conduceri a Jandarmeriei este o prioritate de siguranţă naţională: aceşti oameni au dovedit că nu vor şi nu sunt capabili să asigure ordinea şi să respecte legea, inclusiv o serie de documente esenţiale, cum ar fi Strategia Naţională de Apărare a Ţării – care subliniază faptul că garantarea siguranţei cetăţenilor reprezintă un interes naţional de securitate. Zeci de mii de protestatari paşnici au fost loviţi şi atacaţi cu gaze lacrimogene din cauza unui grup provocator care nu a putut fi identificat şi izolat ore în şir. Şi ne putem gândi la premeditare, amintindu-ne că recent Liviu Dragnea şi Carmen Dan voiau să ofere Jandarmeriei atribuţii de cercetare penală, dar şi pază şi protecţie pentru demnitari. Stimaţi colegi, nu este permis şi generaţiei noastre să accepte încă o mineriadă fără ca vinovaţii să plătească. Nu trebuie să mai tolerăm niciodată imaginea cetăţenilor români nevinovaţi, paşnici, loviţi peste cap cu bastoane de cauciuc. Nu aceasta este ţara pe care am ales să o construim la Revoluţia din 1989. Fiecare lovitură ilegală din 10 august a fost una peste obrazul democraţiei româneşti, iar cei vinovaţi trebuie să plătească. Carmen Dan trebuie să plece azi din fruntea Ministerului Afacerilor Interne”, se arată în textul moţiunii.

Semnatarii moţiunii solicită deputaţilor să sprijine acest demers prin care cer demiterea de urgenţă a ministrului Carmen Dan.

„Încă din primele zile de mandat, actuala guvernare PSD-ALDE a afectat imaginea României în rândul partenerilor externi, iar ministrul Carmen Dan s-a asigurat că nu se abate de la această politică. Inclusiv cetăţeni străini au fost agresaţi de către forţele de ordine. Patru turişti israelieni au fost scoşi din taxi şi bătuţi de jandarmi, chiar dacă aceştia au explicat că nu participă şi nu au participat la proteste şi şi-au arătat paşapoartele. Pe cale de consecinţă, Ambasada Israelului în România a anunţat că va depune plângeri penale pe numele agresorilor. Chiar aşa: doamna Carmen Dan, vă asumaţi răspunderea pentru faptul că aţi stricat imaginea României în plan internaţional prin toate aceste acţiuni? Imagini şi filmări de la suprimarea protestelor de pe 10 august au fost prezentate în presa internaţională”, adaugă liberalii.

Deputaţii PNL acuză faptul că ministrul de Interne a comis nenumărate gafe, amintind de episodul „microfonul”.

„Ministrul a generat atunci o isterie generală în presă şi în minister, pe fondul unor bănuieli personale legate de acţiuni de spionaj asupra sa. În loc să anunţe Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) – instituţie abilitată să se ocupe de astfel de cazuri – Carmen Dan a ales să se plângă presei şi a compromis astfel o anchetă care ar fi trebuit demarată. În joc nu erau nici atunci şi nu sunt nici acum mizele personale ale doamnei Dan, ci interese de siguranţă naţională, de securitate şi de prestigiu ale instituţiei pe care o reprezintă”, spun iniţiatorii moţiunii simple.

Liberalii mai arată că pe 10 august au intervenit jandarmi cu indicativul ascuns, ceea ce este împotriva regulamentelor, şi au uzat de practici de intervenţie interzise împotriva unei majorităţi paşnice a protestatarilor.

„Jandarmeria a acţionat în baza unui ordin care nu exista legal în momentul intervenţiei”, mai precizează liberalii.

Deputaţii PNL consideră că „miza evidentă a celor din PSD este muşamalizarea oricărei discuţii despre 10 august şi promovarea tuturor celor implicaţi în represiune”.

„România este un stat care a revenit, după o dictatură lungă şi sângeroasă, în rândul ţărilor democratice şi liberale. Avem experienţe triste ale reprimării manifestărilor publice atât înainte de 1989, dar, din păcate, am trăit momente grave – mineriadele – şi după Revoluţia din decembrie. În aceste condiţii, având în vedere proximitatea istorică a unor astfel de traume, este esenţial pentru structurile de ordine publică să facă din libertăţile şi drepturile civice o prioritate absolută. Integritatea fizică şi dreptul fiecărui cetăţean la opinie şi protest sunt principii indiscutabile într-un stat de drept şi sunt garantate de Constituţie, dar şi de tratatele internaţionale privind drepturile omului la care România este parte. Niciun român nu poate deveni victimă sau victimă colaterală a unor represiuni violente, indiferent de justificare. Din păcate, nu asta s-a întâmplat la protestul Diasporei din 10 august. Dimpotrivă. Sunt, de altfel, câteva lucruri care trădează lipsa de logică, de legalitate şi poate chiar o premeditare a violenţelor din 10 august”, mai susţin liberalii.

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:54

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată

Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara este finalizată, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Oficialul a...

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:06

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat într-un amplu proces de reabilitare și restaurare a edificiului în care își are...

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 11:28

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara

ANM  a emis o Informare meteorologică valabilă pentru toată țara, până pe 10 februarie, ora 20.00. Sunt vizate: precipitații predominant sub...

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:43

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de...

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:21

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”

Asociația ARCA – Animal Rescue and Care confirmă situația dramatică în care se află caii sălbatici din Grindul Dranov, comuna Sfântu...

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:35

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat vineri că trebuie intervenit rapid și ferm în reglementarea domeniului de ride-sharing, unde au fost...

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:04

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție

Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați astăzi, 7 februarie, cu privire la o persoană căzută de la înălțime de la un bloc în...

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 14:09

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare

Primăria Municipiului Tulcea derulează, în această perioadă, o campanie de consultare publică privind obiceiurile de deplasare ale...

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare