Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Austria şi Ucraina au câştigat Cupa Europeană de triatlon pentru juniori

TULCEA: Austria şi Ucraina au câştigat Cupa Europeană de triatlon pentru juniori

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 august 2018, 11:35

Reprezentanţii Austriei şi Ucrainei au câştigat, duminică, Cupa Europeană de triatlon organizată la Tulcea, în cadrul Delta Rowmania Triathlon.

„Înotul a fost cea mai dificilă parte a concursului, pentru că nu sunt de fel o foarte bună înotătoare. Astăzi însă a fost destul de bine. La bicicletă, am o colegă foarte bună şi am încercat să mă ţin de ea, iar diferenţa dintre noi a fost probabil de 25 de secunde. În ultima parte, la alergare, am reuşit să ţin ritmul şi să câştig”, a declarat Pia Totschnig, Austria, care a câştigat concursul desfăşurat la Tulcea, la categoria fete.

La băieţi, Cupa Europeană a fost adjudecată de ucraineanul Anzin Hennadii. „Alergarea a fost pentru mine cea mai dificilă parte a triatlonului”, a menţionat câştigătorul competiţiei.

La Cupa europeană de triatlon pentru juniori au participat peste 50 de sportivi din 11 state, concursul fiind al doilea eveniment de gen organizat de Federaţia Română de Triatlon în ţară în acest an.

„Vom mai susţine aceste competiţii cât timp sunt prietenoase cu oamenii, cu tinerii, în mod special, cu natura. Faptul că s-au înfiinţat câteva cluburi de triatlon mă încurajează în promovarea acestui sport. La început, şi eu am avut probleme din cauză că mă gândeam că nu se mai vâsleşte, dar s-a demonstrat că se poate vâsli, se poate alerga, merge cu bicicleta şi se poate înota foarte bine la Tulcea”, a declarat Ivan Patzaichin.

La competiţiile desfăşurate în ultimele două zile în zona lacului Ciuperca au participat circa 300 de sportivi profesionişti şi amatori, cu vârste cuprinse între cinci ani şi 67 de ani.

„Numărul copiilor care se înscriu în competiţiile noastre este în creştere. Am înregistrat o creştere exponenţială în perioada 2013-2016, iar în ultimii ani avem o creştere de circa 20% pe an, pe acest segment de vârstă. Acum, la competiţii, balanţa s-a egalizat între sportivii de peste 18 ani şi cei cu vârste mai mici de 18 ani. Când am început competiţiile, doar 10% din participanţi erau copii, astfel că tendinţa actuală este foarte bună pentru noi”, a precizat preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Peter Klosz.

Concursurile din cadrul Delta Rowmania Triathlon au început sâmbătă dimineaţa, atunci când la start s-au prezentat peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 5 ani şi 14 ani.

La întrecerile sportive desfăşurate duminică, printre care s-a aflat şi Campionatul naţional de triatlon, s-au înscris peste 200 de persoane, pe lângă sportivii care au luat startul în cadrul Cupei Europene de triatlon pentru juniori.

Aceste concursuri preced Festivalul internaţional al bărcilor cu vâsle Rowmania care va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare la Tulcea.

Evenimentele au fost organizate de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 şi Primăria Municipiului Tulcea, cu sprijinul FRT, sub egida Federaţiei Internaţionale de Triatlon şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Tulcea.


Sursa – agerpres

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Sport joi, 17 septembrie 2026, 08:19

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice

Reprezentativa României a reuşit o victorie de prestigiu, 3-2  (16-25, 25-27, 25-20, 35-33, 15-12) cu campioana olimpică Franţa, miercuri seara,...

Victorie a tricolorilor în fața campioanei olimpice
Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 16:27

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României

Miercuri seară este programat ultimul meci pentru naționala de volei masculin a României în grupa D a Campionatului European, de la Cluj-Napoca....

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
Sport miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, înaintea celor patru meciuri pe care tricolorii le vor disputa...

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial
CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”
Sport marți, 15 septembrie 2026, 11:07

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”

Tinerii sportivi de la Clubul Sportiv Năvodari se află în aceste zile, la un eveniment internațional desfășurat în Varna (Bulgaria), în...

CS Năvodari este prezent în proiectul european „WAVES 4 ACTIVE EUROPE”
Sport marți, 15 septembrie 2026, 08:48

S-a încheiat etapa a noua din Superliga de fotbal

Meciurile din etapa a noua a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 11 septembrie Farul Constanţa – UTA...

S-a încheiat etapa a noua din Superliga de fotbal
Sport marți, 15 septembrie 2026, 08:35

Victorie și calificare pentru tricolori în optimile Campionatului European de volei masculin

Reprezentativa României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin – EuroVolley 2026, găzduit de...

Victorie și calificare pentru tricolori în optimile Campionatului European de volei masculin
Sport luni, 14 septembrie 2026, 10:39

Încă o ediție de succes pentru evenimentul „Autism 24h”

Evenimentul „Autism 24h” organizat de Asociatia Centrul de Autism Marea Neagră (președinte Adrian Gemănaru), organizație non profit s-a...

Încă o ediție de succes pentru evenimentul „Autism 24h”
Sport luni, 14 septembrie 2026, 09:43

Încă o victorie la scor pentru fotbalistele de la Farul Constanța

Echipa de fotbal feminin Farul Constanța a obținut a treia victorie din acest sezon, câștigând fără emoții, pe teren propriu, în fața...

Încă o victorie la scor pentru fotbalistele de la Farul Constanța