Ascultă Radio România Constanța Live

Județul CONSTANȚA – Porcii din alte două localități vor fi omorâți

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 august 2018, 10:25

Ieri, s-a desfășurat în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Constanta(CLCB), convocată de prefectul județului Constanța Dumitru Jeacă, la propunerea directorului executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Silvana Cristescu.

La ședința a participat subsecretarul de stat in Autoritatea Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor, domnul Traian Petcu.

În urma confirmării prezentei focarelor de PPA în Topalu și Mircea Vodă, sedința a avut drept principal scop analiza de către membrii CLCB a Notei de fundamentare prezentata de DSVSA privind aplicarea măsurii excepționale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din cele 2 localități, în vederea lichidării focarelor.

Totodată DSVSA a supus aprobării pe lângă Decizia de ucidere preventivă și Planul de masuri ce trebuiesc adoptate, care cuprinde responsabilități concrete pentru toate instituțiile/forțele implicate, atât Decizia de ucidere preventiva cât și Planul de masuri fiind aprobate.

Din punct de vedere organizatoric s-a stabilit procedarea de astăzi la măsura de ucidere preventivă în Topalu și de mâine în Mircea Vodă. Efectivele de jandarmi și cele polițienești vor acorda sprijin la constituirea filtrelor pe căile de acces în cele două localităti. Comitetul Local de sprijin Topalu, reprezentat la CLCB prin primarul localității, va participa la activitatea de ecarisare. Prefectul județului Dumitru Jeacă a convocat Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acțiunile specifice și a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populație, deținători de efective de porci.

În continuare se aplică toate măsurile stabilite prin Planurile de măsuri aprobate in CLCB și sunt mentinute 7 filtre de control și dezinfecție, în 6 localități (Saraiu- 1 filtru, Tichilești – 2 filtre, Seimeni- 1 filtru, Mihai Viteazu – 1 filtru, Hârșova – 1 filtru, Dulcești- 1 filtru). Filtrele sunt formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanța și cei ai Poliției locale, împreună cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. Constanța, pentru controlul tuturor mijloacelor de transport ce tranzitează zona de protecție și zona de supraveghere.

S-au instalat zone de dezinfectare rutieră la limita dintre zona de protecție și zona de supraveghere.

​Măsurile stabilite se vor menține până la eradicarea focarelor.

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică