Ascultă Radio România Constanța Live

Mihai Fifor: Săptămâna viitoare aprobăm HG pentru achiziţionarea sistemului de lansare de rachete anti-navă

Mihai Fifor: Săptămâna viitoare aprobăm HG pentru achiziţionarea sistemului de lansare de rachete anti-navă

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 16 august 2018, 18:33

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat la festivităţile dedicate Zilei Marinei Române, de la Constanța, că săptămâna viitoare  va fi aprobat în ședința de guvern proiectul de act normativ privind achiziţionarea sistemului de lansatoare mobile de rachete anti-navă.

Ministrul Mihai Fifor a reiterat faptul că Guvernul României continuă politica de înzestrare a forţelor armate, în conformitate cu angajamentele asumate faţă de aliaţi.

„Pentru al doilea an consecutiv în 2018 Parlamentul şi Guvernul au aprobat alocarea a 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare şi aşa cum am mai afirmat şi în alte rânduri, anul 2018 – Anul Centenar – va fi unul de referinţă pentru Marina Militară Română. Suntem în plin proces de selecţie a câştigătorului programului de achiziţie pentru corvetele multifuncţionale, program care va asigura nu doar o capabilitate modernă de apărare la Marea Neagră, dar, prin offsetul aferent, va asigura şi modernizarea celor două fregate tip T-22 – ‘Regele Ferdinand’ şi ‘Regina Maria’. Totodată, săptămâna viitoare vom aproba în Guvern hotărârea de guvern pentru derularea achiziţiilor sistemului de instalaţii mobile de lansare de rachete antinavă, bateriile de coastă care vor întregi amprenta de securitate navală a ţării noastre. Toate aceste programe pornesc de la dorinţa de a întări capacitatea de reacţie imediată a Forţelor Navale, de a consolida poziţia strategică a României la Marea Neagră. În acelaşi timp, condiţia de bază de la care s-a plecat în proiectarea acestor programe strategice de înzestrare, a fost de implicare maximă a industriei naţionale de apărare, atât în producerea acestor capabilităţi de înaltă tehnologie, dar şi pe întreg ciclu de mentenanţă al tehnicii, care va intra, astfel, în dotarea Marinei Militare“, a susținut ministrul Apărării Naționale.

În context, Fifor  a reafirmat politica guvernului de relansare a industriei naţionale de apărare.

„Guvernul României şi-a asumat, prin programul de guvernare, relansarea industriei naţionale de apărare, accesul la cele mai noi tehnologii în domeniu, crearea de locuri de muncă înalt calificate şi asigurarea pentru ţara noastră a statului de hub regional al industriei de apărare europene. Ne pregătim în acest an să lansăm, la Bucureşti, producţia transportoarelor bloncate 8×8 ‘Piranha 5’ pentru Forţele Terestre. Pentru Forţele Aeriene pregătim relansarea activităţii fabricii de avioane de la Craiova, care va realiza modernizarea avioanelor-şcoală IAR- 99 ‘Şoim’ la standardul ‘Super Şoim’ (…) În aceeaşi notă, şi programul de construcţie al corvetelor, va da şansa şantierelor navale din România să se dezvolte Anul 2018, anul Centenar, va fi unul de referinţă pentru Marina Militară Română. Suntem în plin proces de selecţie a câştigătorului programului de achiziţie pentru corvetele multifuncţionale, program care ca asigura nu doar o capabilitate de apărare la Marea Neagră, dar, prin offsetul aferent, va asigura modernizarea celor două fregate tip T22 – Regele Ferdinand şi Regina Maria“, a spus Fifor.

În discursul său, ministrul a făcut referire şi la nivelul de încadrare cu personal al Marinei Militare şi la gradul înalt de pregătire ce trebuie asigurat în sistemul specific de educaţie.

„Anul Centenar – este unul foarte intens şi din punct de vedere al pregătirii, cu multe exerciţii şi misiuni, în special cele cu nave aliate, care sunt desfăşurate în Marea Neagră, în baza deciziilor luate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Nu trebuie uitată resursa umană, cea mai importantă din punctul de vedere al resurselor dintr-o categorie de forţe, ce-şi doreşte performanţă şi profesionalism. Pentru conducerea Ministerului Apărării Naţionale, este foarte important să investim în educaţie. În acest sens, anul acesta am aprobat reînfiinţarea la Constanţa a Colegului Naţional Militar ‘Alexandru Ioan Cuza’ – o instituţie militară de învăţământ preuniversitar, unitate ce a pregătit generaţii întregi de elevi-marinari până în urmă cu aproximativ 20 de ani. Alături de cele două instituţii de învăţământ prestigioase ale Forţelor Navale, Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’ şi Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale ‘Amiral Ion Murgescu’, Colegiul Naţional Militar ‘Alexandru Ioan Cuza’ îşi va redeschide porţile peste aproximativ trei săptămâni, mai exact pe data de 10 septembrie, având misiunea de a redeveni o instituţie performantă, valoroasă şi recunoscută în sistemul de învăţământ militar şi naţional“,  a subliniat Mihai Fifor.

În final, Mihai Fifor a asigurat asistenţa de întregul sprijin pentru îndeplinirea misiunii care le revine în arhitectura de apărare a frontierei estice a NATO şi UE.

„Dragi marinari, aveţi datoria să vă pregătiţi, ca şi până acum, adică temeinic şi profesionist, pentru că responsabilităţile voastre sunt esenţiale în apărarea flancului estic al NATO şi al Uniunii Europene, în dimensiunea sa maritimă. La acestea se adaugă capabilităţile speciale desfăşurate pentru apărarea unuia dintre cele mai importante coridoare fluviale de transport ce măsoară peste o mie de kilometri de Dunăre. Vă asigur, totodată, de întregul sprijin al echipei de conducere a Ministerului Apărării Naţionale în promovarea ambiţioasei, dar perfect realizabile, agende în domeniul înzestrării şi întăririi capacităţii de luptă, după cum vă asigur că aşteptările noastre şi ale cetăţenilor României cu privire la modul în care vă veţi îndeplini misiunile, sunt pe măsura înaltelor obiective pe care vi le-aţi asumat. Misiunea dumneavoastră nu este una uşoară, dar capabilităţile şi aptitudinile dumneavoastră ne dau nouă convingerea că veţi fi tot timpul acolo unde ţara v-o cere – la datorie“,  a încheiat ministrul Apărării Naţionale.

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 17:05

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde...

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:51

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“

În contextul aniversării a 146 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul la cea de-a șasea ediție a evenimentului...

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:31

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră

Drone ucrainene au lovit în Marea Neagră un petrolier sub pavilion liberian, iar căpitanul turc al acestei nave este rănit şi spitalizat, au...

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:56

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!

Opt din zece participanți la un sondaj recent spun că educaţia financiară ar trebui predată în şcoală. Studiul, realizat de filiala ”Ipsos...

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:13

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc

Calea ferată Constanța-Mangalia se va redeschide circulației la finele acestei luni, pentru ca turiștii să poată ajunge în sudul litoralului...

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:05

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani

La data de 16 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul de Investigare a Criminalității...

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:44

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar

CT BUS informează că din seara zilei de 16 aprilie, aplicația 24Pay va fi inactivă temporar, din cauza lucrărilor periodice de mentenanță. Pe...

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:20

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța, sub semnul întrebării. Scrutinul stabilit pentru data de 24 aprilie s-ar...

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna