Ascultă Radio România Constanța Live

Jandarmeria Română: 70 de persoane, dintre care 11 jandarmi, au ajuns la spital, după violenţele din Piaţa Victoriei

Jandarmeria Română: 70 de persoane, dintre care 11 jandarmi, au ajuns la spital, după violenţele din Piaţa Victoriei

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 august 2018, 10:48

Peste 450 de persoane, dintre care 35 de jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma violenţelor care s-au produs, seara trecută, la mitingul din Piaţa Victoriei, a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.

Potrivit acestuia, 70 dintre cele 452 de persoane au fost transportate la spital, iar 11 dintre ele sunt jandarmi.

„Printre ei se află şi colega noastră bătută cu bestialitate, al cărei diagnostic de prezentare la unitatea militară a fost de suspiciune fractură de coloană cervicală”, a afirmat Militaru.

Intervenţia în forţă a jandarmilor la mitingul de aseară din fața sediului Guvernului a fost aprobată, prin ordin, de prefectul Capitalei, a mai declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.

El a informat că Ordinul prefectului a fost emis vineri la ora 23,11, ca urmare a comportamentului agresiv al unei părţi dintre protestatari.

„Conform prevederilor legale în vigoare, prefectul este cel care aprobă intervenţia în forţă a jandarmilor. Aseară, pe baza informaţiilor existente şi a comportamentului agresiv al unei părţi a celor prezenţi în piaţă, Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forţă la ora 23:11”, a precizat Militaru.

El a explicat că, ulterior emiterii ordinului, până la ora 2:08, „s-au luat măsuri gradual şi sub toate formele astfel încât să se evacueze zona, iar persoanele de bună credinţă să se poată retrage în siguranţă, mai ales că în zonă erau foarte mulţi copii, foarte multe femei”.

„În tot acest timp, jandarmii din dispozitiv au fost loviţi cu pietre şi alte obiecte contondente şi, ulterior, s-a decis o intervenţie în forţă. Pe parcursul acesteia s-a confirmat suspiciunea cu privire la faptul că grupul de persoane violente era unul compact şi bine organizat având un obiectiv bine determinat, respectiv acela de a instala haosul şi de a se vandaliza zona din Piaţa Victoriei”, a adăugat Militaru.

33 persoane violente au fost conduse la secţiile de Poliţie, fiind întocmite, până sâmbătă dimineaţă, opt dosare penale.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni