GAUDEAMUS LITORAL | prof.dr. Vasile Sârbu: Acum 2000 de ani, Ovidiu făcea terapie prin artă la malul Mării Negre

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 august 2018, 21:23 / actualizat: 12 august 2018, 14:09

„O intervenţie chirurgicală metaforică în sufletul lui Ovidius“, aşa a fost definit volumul de eseuri intitulat „Codul lui Ovidius Naso“, semnat de medicul şi profesorul Vasile Sârbu şi apărut la editura Ex Ponto. Deşi lansarea oficială a avut loc încă din primăvară, cartea a avut parte, sâmbătă, de o nouă punere  în lumină, în cadrul primei zilei a Târgului Gaudeamus Litoral de anul acesta.

Autorul a muncit mai bine de două decenii pentru a părunde în mintea şi sufletul poetului latin exilat la Tomis. A lăsat de-o parte bisturiul, dar nu şi precizia chirurgicală, pentru a consulta sute de documente şi pentru diseca în cea mai mare profunzime opera literară lăsată moştenire de misteriosul autor al „Tristelor“ şi „Ponticelor“. Rezultatul a fost pe măsură şi despre asta a vorbit astăzi cu profesorul universitar Vasile Sârbu şi colega noastră Silvia Pascale, în interviul următor.

Silvia Pascale: Întâlnirea aceasta a dumneavoastră cu publicul din stațiunea Mamaia, cu marea, cu nisipul și cu toate aceste cărți ce înseamnă?

Vasile Sârbu:  Înseamnă foarte mult, pentru că aici vin cu o carte despre Ovidiu, care a trait aici, pe acest nisip, s-a plimbat cu sandalele lui romane pe malul mării.  A suferit, a iubit, a fost necăjit, a scris «Tristele», i-a scris scrisori soției sale… Deci și în vremea aceea, acum 2000 de ani, și nici acum nu e diferit, marea era un loc mirific, un loc în care omul ieșea din viața lui cotidiană și intra într-o altă lume. Această lume doresc s-o vadă, măcar pentru o zi, măcar pentru o săptămână, cam toți românii noștri. Toți europenii vor să ajungă la marea noastră, la Marea Neagră, aici, la Mamaia și în alte stațiuni, ca dovadă că omul caută mereu altceva. Omului i se pare mereu că fericirea lui este altundeva decât locul unde este el. Așa se face că omul vrea să plece puțin de acasă, vrea să plece din mediul lui și să vină aici la mare. Întinderea mării are un efect psihologic teribil asupra omului. Faptul că din față îți vin valurile, care înseamnă, în mintea mea, încercarea mării de a se ridica în picioare; tot încearcă prin valuri să se ridice și mereu se prăbușește, așa cum se întâmplă de fapt și cu omul, care încă din Grădina Edenului, când l-a creat Dumnezeu, tot a vrut ceva mai mult, tot a vrut să facă ceva nou, extraordinar, tot s-a ridicat în picioare și tot a căzut. Așa face și marea, se ridică cu valurile ei și încearcă să se scoale în picioare, de la un capăt la altul, ne uităm la ea cum vrea să se ridice, cum vine spre noi, ne izbește cu valurile ei, vrea să ne doboare, vrea să ne învingă,  noi privin spre ea și ne uităm și-n sus și acolo vedem spiritul lui Dumnezeu, îl vedem pe Ovidiu, pe Andrei și pe toți cei care au binecuvântat acest pământ  de la mare.

Silvia Pascale: Să înțelegem că mesajul cărții dumneavoastră este acela că ar trebui să privim la fericirea noastră nu atât de departe, ci aici aproape de noi, fericirea este mai aproape de noi decât ne așteptam.

Vasile Sârbu: Un lucru extraordinar în cartea asta, dacă sunt și câteva lucruri extraordinare, Ovidiu ne-a spus că omul poate fi fericit și când e trist. A scris «Tristele» și era nefericit și se trata cu arta. Vă puteți imagina un om care să facă art therapy acum 2000 de ani? Adică întâlnindu-se cu eul său, cu suferințele lui, cu arta lui, aici la malul mării undeva, tocmai intra într-o altă nemărginire a sufletului lui, cucerea noi teritorii în el și acest lucru îl făcea fericit. Pare incredibil să fii fericit prin tristețe!