Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Vânătoarea mistreţilor poate EXTINDE focarele de pestă porcină africană

TULCEA: Vânătoarea mistreţilor poate EXTINDE focarele de pestă porcină africană

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 august 2018, 09:24

Intensificarea vânătorii de mistreţi şi de prădători în România poate să extindă focarele de pestă porcină africană (PPA), contrar voinţei autorităţilor române, susţine într-un comunicat remis, joi, Societatea Ornitologică Română (SOR).

Măsurile luate la începutul lunii de autorităţile române sunt, potrivit sursei, în contradicţie cu recomandările Uniunii Europene pentru combaterea PPA şi în directă contradicţie cu articolele ştiinţifice care susţin strategia europeană cu privire la această boală.

„În documentul de pe site-ul Comisiei Europene, la articolul 8 este precizat că vânarea mistreţilor nu este o soluţie, ci o problemă, dat fiind că turmele de mistreţi infectaţi vor fi dislocate şi vor întâlni alte populaţii pe care să le infecteze. Mai mult, din partea Comisiei Europene este recomandat ca vânătoarea de mistreţi să fie interzisă, la apariţia unor focare active. Ea poate fi reluată la trei luni după ce nu apar noi cazuri. Aceeaşi situaţie este şi la European Food Safety Authority, care nu recomandă intensificarea vânătorii de mistreţi, deoarece populaţiile se pot muta. Mai mult, vânătoarea nu reuşeşte să reducă numărul de mistreţi, animale foarte prolifice, astfel încât în doar câteva luni de zile numărul animalelor este la fel de mare”, se arată în comunicatul SOR.

Sursa menţionată mai adaugă că nu există nicio dovadă ştiinţifică potrivit căreia PPA se răspândeşte prin intermediul păsărilor de pradă sau al animalelor necrofage.

„În ciuda recomandărilor şi a strategiilor realizate de experţi la nivel european, în România măsurile luate sunt exact pe dos. Nu doar că România permite vânătoarea porcilor mistreţi, ba chiar duce măsurile la un nou punct extrem. Permitem vânătoarea de specii protejate, doar pentru că sunt prădători (cu păr şi pene). Nu există niciun articol ştiinţific care să demonstreze că PPA se răspândeşte cu ajutorul păsărilor de pradă sau al animalelor necrofage”, se specifică în comunicat.

Potrivit SOR, în articolele care detaliază modalităţile de transmitere a bolii se subliniază faptul că probele de sânge luate de la rozători şi păsări din zonele afectate de pestă porcină nu au conţinut virus.

„Recomandarea SOR este ca autorităţile din România să combată focarele de PPA prin măsurile recomandate de autorităţile europene, nu prin tehnici care ar putea duce la extinderea focarelor. Vânarea în totalitate a speciilor de prădători în diverse zone ar crea dezechilibre imense în natura din România şi nu este susţinută de nicio dovadă recunoscută de oamenii de ştiinţă”, se mai arată în comunicatul SOR.

SOR se recomandă drept este cea mai importantă organizaţie independentă de conservare a păsărilor din România a cărei activitate desfăşurată în ultimii peste 25 de ani în domeniul protejării păsărilor sălbatice şi a habitatelor lor din România a fost recunoscută la nivel naţional şi internaţional prin premiile obţinute.

PPA activează în România de aproape un an, în zona de nord-vest, însă din luna iunie a acestui an, atunci când s-au identificat primele focare în zona de sud-est a României, în Delta Dunării, evoluţia virusului a devenit agresivă, conform autorităţilor naţionale. Din acest motiv s-a decis luarea unor măsuri suplimentare de combatere a virusului, printre care recoltarea integrală a mistreţilor şi prădătorilor din zonele afectate prin vânători la pândă sau dibuire.

La începutul acestei săptămâni, în judeţul Tulcea, zonă care include Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, PPA era confirmat în 57 de localităţi, iar numărul total al focarelor a fost de 466, cel mai mare din întreaga ţară. Situaţia a fost cauzată, printre altele, de pătrunderea în delta românească a mistreţilor din delta ucraineană şi de sistemul de creştere în stare de semi-libertate a animalelor domestice practicat unii locuitori din delta românească.

Delta Dunării este singura zonă din lume declarată în integralitate Rezervaţie a Biosferei de către Comitetul MAB UNESCO, este Zonă Umedă de Importanţă Internaţională desemnată de Secretariatul Convenţiei Ramsar şi Sit Natural al Patrimoniului Natural Universal recunoscut de către UNESCO. O parte din suprafaţa acesteia se regăseşte în Ucraina, ţară în care PPA activează de cel puţin trei ani.

Sursa – agerpres

CONSTANȚA: Șofer urmărit de polițiști, prins după ce a produs un accident
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 12:26

CONSTANȚA: Șofer urmărit de polițiști, prins după ce a produs un accident

La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră, aflându-se în exercitarea...

CONSTANȚA: Șofer urmărit de polițiști, prins după ce a produs un accident
AUDIO | Peste 3.000 de copii și tineri s-au bucurat de evenimentele KINOdiseea de la Tulcea
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 11:50

AUDIO | Peste 3.000 de copii și tineri s-au bucurat de evenimentele KINOdiseea de la Tulcea

KINOdiseea, cel mai mare festival de film pentru publicul tânăr din Europa Centrală şi de Sud-Est, s-a desfăşurat la Tulcea, în perioada...

AUDIO | Peste 3.000 de copii și tineri s-au bucurat de evenimentele KINOdiseea de la Tulcea
Piesa de patrimoniu | Povestea balanței descoperite de arheologul Tiberiu Potârniche la Capidava
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 11:33

Piesa de patrimoniu | Povestea balanței descoperite de arheologul Tiberiu Potârniche la Capidava

Un instrument de măsurare a greutății, o balanță mai exact, descoperită in situ, în anul 2008, la Capidava, este subiectul de astăzi al...

Piesa de patrimoniu | Povestea balanței descoperite de arheologul Tiberiu Potârniche la Capidava
MURFATLAR: Incendiu în bucătăria unui restaurant
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 11:01

MURFATLAR: Incendiu în bucătăria unui restaurant

Un incendiu a izbucnit duminică dimineață în bucătăria unui restaurant situat pe Aleea Trandafirilor, nr. 2, din orașul Murfatlar. La fața...

MURFATLAR: Incendiu în bucătăria unui restaurant
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 10:53

Trenul direct Kiev – București și retur a intrat în circulație

Începând cu data de 10 octombrie, a fost introdus în circulație trenul direct pe ruta Kiev – Ungheni – București Nord și retur. Noua...

Trenul direct Kiev – București și retur a intrat în circulație
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 10:23

IAȘI: Peste 110.000 de pelerini s-au rugat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva

De la începerea pelerinajului de la Iași, din 8 octombrie, peste 110.000 de credincioși s-au rugat la racla Sfintei Parascheva, care a fost...

IAȘI: Peste 110.000 de pelerini s-au rugat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 09:39

O nouă ediție a Programului „Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura”, derulat de SOR

Societatea Ornitorologică Română anunță lansarea celei de-a 10-a ediții a programului „Școli și grădinițe prietenoase cu natura”, o...

O nouă ediție a Programului „Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura”, derulat de SOR
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 09:38

Fregata „Regina Maria”, final de misiune NATO în Marea Mediterană

Fregata „Regina Maria” (F-222) a intrat, săptămâna trecută, în portul elen Souda, din Insula Creta, pentru refacerea capacității de luptă...

Fregata „Regina Maria”, final de misiune NATO în Marea Mediterană