Ascultă Radio România Constanța Live

Jandarmeria Română: Nu vom accepta niciun fel de insubordonare civică

Jandarmeria Română: Nu vom accepta niciun fel de insubordonare civică

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 august 2018, 11:20

Jandarmeria Română nu va accepta niciun fel de insubordonare civică sau de acţiuni violente care urmăresc destabilizarea socială, a ordinii de drept sau a ordinii constituţionale, este mesajul şefului Serviciului de comunicare din Jandarmerie, Marius Militaru, transmis, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a spus că în ultimele zile au fost lansate în spaţiul public mesaje şi ameninţări, îndemnuri explicite la ocuparea instituţiilor publice ale statului.

„Cu astfel de lucruri noi nu ne jucăm şi vom lua măsuri. Toţi cei care vor lansa astfel de mesaje de instigare vor răspunde şi vor avea consecinţele prevăzute de lege. Rolul Jandarmeriei nu este acela de a se confrunta, tocmai de aceea recomandăm tuturor să se delimiteze cu fermitate de acest tip de atitudini care nu sunt altceva decât incitări menite să crească riscul radicalizării împotriva forţelor de ordine, cu intenţia de a obţine o reacţie”, a mai spus Militaru.

Mesajul principal al Jandarmeriei, a adăugat el, este acela că toată lumea are dreptul să se exprime, dar, aşa cum spune Constituţia, într-un mod paşnic.

„În aceste zile am văzut cu toţii că au apărut o serie de mesaje şi afirmaţii în spaţiul public şi în mediul virtual, mesaje şi îndemnuri explicite la violenţă, la ură şi la intoleranţă. Totodată, am văzut şi am citit ameninţări cu moartea, cu vărsare de sânge la adresa jandarmilor care ar urma să asigure buna desfăşurare a protestului. Vreau să vă asigur că autorităţile nu vor tolera astfel de atitudini şi nu vor sta impasibile în faţa unor astfel de manifestări care sunt în afara cadrului legal”, a mai declarat Militaru.

Ovidiu Grosu, cel care s-a autointitulat „adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august” şi i-a îndemnat pe protestatari să recurgă la acte de violenţă împotriva forţelor de ordine, a fost pus sub acuzare miercuri de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică.

Grosu a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe obligaţii: să nu folosească sisteme informatice ce au conexiunea de date activă (să nu utilizeze Internetul); să nu depăşească limita teritorială a judeţului de reşedinţă decât cu încuviinţarea prealabilă a DIICOT; să nu acorde interviuri; să nu participe la adunări publice; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Sursa – agerpres

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal