Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Program de lucru prelungit şi numărul ghişeelor suplimentat pentru eliberarea paşapoartelor

CONSTANȚA: Program de lucru prelungit şi numărul ghişeelor suplimentat pentru eliberarea paşapoartelor

Publicat de Arantxa Catană, 28 iulie 2018, 11:25

Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, comisarul-şef de poliţie Mirel Toancă, a prezentat sâmbătă măsurile luate pentru eficientizarea eliberării de paşapoarte, între care se numără prelungirea programului de lucru şi suplimentarea numărului de ghişee.

„Odată cu creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic la 10 ani, ne aşteptăm să se mărească şi numărul cererilor de eliberare pentru acest tip de document, în condiţiile în care este cunoscut faptul că în lunile iulie şi august se eliberează cele mai multe documente de călătorie, comparativ cu restul lunilor din an”, a spus şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, într-o declaraţie susţinută la sediul MAI.

El a precizat că, până la 31 august, în 30 de judeţe, programul de lucru a fost prelungit cu două ore, de la 8.30 la 18.30, de luni până vineri. Aceste judeţe sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, timpul de lucru a fost prelungit pentru primele trei zile ale săptămânii, programul fiind de la ora 8.30 la 18.30.

Toancă a precizat că, începând de luni, în 12 judeţe unde se înregistrează un număr mare de solicitări va funcţiona un ghişeu suplimentar de lucru cu publicul. Este vorba despre judeţele Alba, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Prahova, Sibiu şi Vaslui.

În acest context, de săptămâna viitoare, la nivel naţional vor funcţiona 209 ghişee de primiri cereri şi eliberări documente de călătorie.

Potrivit lui Toancă, numărul angajaţilor din sistemul de paşapoarte a crescut cu aproximativ 60 de persoane.

El a adăugat că Ministerul Afacerilor Interne va desfăşura pe parcursul lunii august o campanie de informare cu privire la noutăţile din domeniul eliberării paşapoartelor pentru cetăţenii români care locuiesc sau muncesc în străinătate şi revin în această perioadă în ţară.

Mirel Toancă a evidenţiat că există posibilitatea de a se depune cererea pentru emiterea paşaportului la orice serviciu de specialitate din ţară sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din străinătate, indiferent de domiciliu.

Ridicarea paşaportului se poate face la locul de depunere a cererii sau de la orice serviciu din ţară sau misiune diplomatică ori oficiu consular al României din străinătate, indiferent unde s-au depus documentele.

Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte a precizat, totodată, că paşaportul poate fi expediat, la domiciliul sau reşedinţa titularului, din ţară, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română, cu obligativitatea plăţii unei taxe de 9,52 lei/paşaport. De la începutul anului şi până în prezent, aproximativ 41.000 de cetăţeni au solicitat expedierea paşaportului prin poştă.

Toancă a arătat că din 20 iulie, de când au intrat în vigoare noile prevederi legale, până vineri, 27 iulie, la nivel naţional s-au primit 47.314 de solicitări de eliberare pentru paşapoarte simple electronice şi 12.055 pentru paşapoarte simple temporare. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 33.601 solicitări de eliberare pentru paşapoarte simple electronice şi 15.970 pentru paşapoarte simple temporare. Ca urmare, se constată o creştere cu 40,81% a numărului de paşapoarte simple electronice, respectiv o scădere cu 24,51% a numărului de paşapoarte simple temporare.

De asemenea, el a indicat că în perioada 1 ianuarie – 27 iulie au fost eliberate 796.173 paşapoarte simple electronice şi 287.122 paşapoarte simple temporare, în timp ce, în perioada similară a anului trecut, au fost eliberate 615.155 paşapoarte simple electronice şi 251.171 paşapoarte simple temporare, înregistrându-se astfel o creştere cu 29,43% a celor electronice şi cu 14,31% a celor temporare.

Sursă: Agerpres

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:54

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată

Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara este finalizată, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Oficialul a...

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:06

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat într-un amplu proces de reabilitare și restaurare a edificiului în care își are...

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 11:28

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara

ANM  a emis o Informare meteorologică valabilă pentru toată țara, până pe 10 februarie, ora 20.00. Sunt vizate: precipitații predominant sub...

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:43

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de...

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:21

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”

Asociația ARCA – Animal Rescue and Care confirmă situația dramatică în care se află caii sălbatici din Grindul Dranov, comuna Sfântu...

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:35

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat vineri că trebuie intervenit rapid și ferm în reglementarea domeniului de ride-sharing, unde au fost...

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:04

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție

Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați astăzi, 7 februarie, cu privire la o persoană căzută de la înălțime de la un bloc în...

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 14:09

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare

Primăria Municipiului Tulcea derulează, în această perioadă, o campanie de consultare publică privind obiceiurile de deplasare ale...

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare