Ascultă Radio România Constanța Live

Stare de urgență în GRECIA: Peste 50 morţi şi 104 răniţi în incendii

Stare de urgență în GRECIA: Peste 50 morţi şi 104 răniţi în incendii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 iulie 2018, 09:28

‘Peste 50 de persoane’ au murit în incendiile care au devastat luni împrejurimile Atenei, a anunţat în cursul nopţii purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos, relatează AFP şi DPA.

Majoritatea victimelor au fost prinse în capcană de flăcări în sectorul localităţii balneare Mati, aflată la 40 km nord-est de Atena, la domiciliu sau în maşină, a precizat el într-un discurs susţinut la televiziune.

Dimitris Tzanakopoulos a spus că numărul răniţilor este acum de „peste 104”, dintre care 11 grav. Printre răniţi se află 16 copii, potrivit aceleiaşi surse.

Potrivit DPA, în zona metropolitană a Atenei a fost instituită starea de urgenţă. Pompierii au anunţat că există 90 de răniţi în flăcări la vest de Atena, unii dintre ei în stare gravă.

Potrivit informaţiilor din media locale de marţi dimineaţă, bilanţul oficial ar putea creşte pe măsură pe echipele de salvare avansează în zonele devastate de flăcări.

Premierul grec Alexis Tsipras şi-a scurtat o vizită în Bosnia-Herţegovina pentru a reveni de urgenţă în Grecia. El a sugerat că unele incendii ar fi fost declanşate de piromani.

Tsipras a dispus mobilizarea unui număr suplimentar de salvatori şi de pompieri de la departamentele şi serviciile de urgenţă din regiunile vecine şi a cerut asistenţă din partea armatei, potrivit postului de radio de stat grec.

Atena a activat şi mecanismul european de protecţie civilă pentru a solicita întăriri partenerilor săi, iar Cipru şi Spania şi-au oferit deja ajutorul, susţine Yannis Kapakis, secretarul general al Protecţiei civile din Grecia.

Înainte de căderea nopţii, televiziunile au difuzat imagini cu locuitori care încercau să fugă cu maşinile şi cu numeroase imobile afectate de flăcări.

„Dacă nu aş fi plecat, aş fi ars”, a spus Maria, o pensionară de 67 de ani care locuieşte la Mati, contactată telefonic de AFP. Pentru că nu a mai avut timp, ea a trebuit să-şi abandoneze cei doi câini pentru a se refugia într-o localitate apropiată.

Zonele sinistrate erau acoperite cu nori de fum, care au acoperit şi cerul capitalei, iar traficul rutier şi alimentarea cu electricitate au fost perturbate.

Incendiile s-au declanşat în contextul unui val de căldură care s-au abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Potrivit serviciilor meteorologice, condiţiile ar urma să rămână dificile marţi.

Sursa – agerpres

CONSTANȚA: Program de audiențe la noul viceprimar al municipiului, Adriana Arghirescu
Actualitate joi, 12 martie 2026, 17:17

CONSTANȚA: Program de audiențe la noul viceprimar al municipiului, Adriana Arghirescu

Noul viceprimar al municipiului Constanța, Adriana Arghirescu, anunță că a stabilit programul de audiențe. Acestea se vor desfășura...

CONSTANȚA: Program de audiențe la noul viceprimar al municipiului, Adriana Arghirescu
Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
Actualitate joi, 12 martie 2026, 16:24

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că a semnat cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de Parteneriat strategic...

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei
Actualitate joi, 12 martie 2026, 16:08

TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei

Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM) a înregistrat prima sesizare privind ruperea din aria naturală a unor ghiocei, specie...

TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei
A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:12

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai. Intervențiile se desfășoară pe trei sectoare. Unul dintre ele este...

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:04

Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii

Peste 3.500 de constănțeni au fost diagnosticați cu infecții respiratorii în prima săptămână din martie. Potrivit raportării Direcției de...

Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:00

AUDIO | Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare

Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare. Dacă la Costinești Tabără și Neptun Haltă lucrările sunt...

AUDIO | Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:56

Primăria Murfatlar organizează concursul transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”

Primăria Murfatlar anunță organizarea concursului transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”. Acesta...

Primăria Murfatlar organizează concursul transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:49

Angajatorii pot beneficia de o subvenție lunară din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Angajatorii care încadrează în muncă mame care au în întreținere cel puțin trei copii minori, pot beneficia de o subvenție lunară din...

Angajatorii pot beneficia de o subvenție lunară din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească