Ascultă Radio România Constanța Live

Legea privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine aşteaptă să intre în vigoare

Legea privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine aşteaptă să intre în vigoare

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 iulie 2018, 21:29

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, a informat Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat.

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, pe 6 iunie, sesizările preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii respective.

În sesizarea sa, preşedintele arăta că, pe 28 aprilie, Parlamentul i-a transmis spre promulgare legea, însă că prin conţinutul său actul normativ încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 135, precum şi pe cele ale art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

Preşedintele menţiona că legea prevede că: „(1) Schema de ajutor de stat prevăzută în prezenta lege se notifică la Comisia Europeană de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; (2) În situaţia în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conţine prevederi noi sau diferite faţă de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează şi/sau se modifică în mod corespunzător.”

În acest context, preşedintele Iohannis sublinia că în domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei, Comisia Europeană este singura instituţie care decide asupra compatibilităţii măsurii cu normele Uniunii Europene incidente.

„Potrivit Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene, orice măsuri de ajutor de stat sunt supuse obligaţiei de notificare şi de obţinere a autorizării din partea Comisiei Europene, iar aceste măsuri nu pot fi puse în aplicare de către statele membre înainte de pronunţarea de către Comisie a unei decizii definitive”, indica Iohannis în sesizarea de neconstituţionalitate.

Preşedintele Iohannis arăta că simpla notificare a Comisiei Europene cu o schemă de ajutor de stat, aşa cum se prevede în legea criticată, nu echivalează cu încuviinţarea ei de către Comisie.

Sindicaliștii de la Șantierul Naval Mangalia cer explicații Guvernului privind decizia de a construi nave la Damen Galați
Economie joi, 3 aprilie 2025, 15:51

Sindicaliștii de la Șantierul Naval Mangalia cer explicații Guvernului privind decizia de a construi nave la Damen Galați

Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului, liderul Sindicatului Liber Navalistul cere explicații pentru decizia de a atribui un contract de...

Sindicaliștii de la Șantierul Naval Mangalia cer explicații Guvernului privind decizia de a construi nave la Damen Galați
Ordonanța de modificare a impozitului pentru construcțiile speciale, adoptată de Guvern
Economie joi, 3 aprilie 2025, 15:08

Ordonanța de modificare a impozitului pentru construcțiile speciale, adoptată de Guvern

Guvernul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă prin care a modificat reglementările privind impozitul pe construcţiile speciale, a declarat, joi,...

Ordonanța de modificare a impozitului pentru construcțiile speciale, adoptată de Guvern
Mediul de afaceri românesc poate pierde peste zece milioane de lei prin programul „Start-Up Nation”
Economie marți, 18 februarie 2025, 14:44

Mediul de afaceri românesc poate pierde peste zece milioane de lei prin programul „Start-Up Nation”

Peste zece milioane de lei din fondurile destinate programului „Start-Up Nation”, ediția 2024, sunt în pericol să fie pierdute, situația...

Mediul de afaceri românesc poate pierde peste zece milioane de lei prin programul „Start-Up Nation”
Sorin Grindeanu: „Undă verde” pentru extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța-zona Midia
Economie joi, 13 februarie 2025, 12:37

Sorin Grindeanu: „Undă verde” pentru extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța-zona Midia

La propunerea Ministerului Transporturilor, Guvernul a aprobat astăzi o decizie prin care se dorește stimularea investițiilor, impulsionarea...

Sorin Grindeanu: „Undă verde” pentru extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța-zona Midia
Economie miercuri, 12 februarie 2025, 09:05

AUDIO | CONSTANȚA: Mutăm gara CFR pentru un mall? Ce poate câstiga orașul și ce poate pierde

Constanța este un oraș sluțit, în bună măsură, de perioada în care s-a construit sălbatic – mai ales când a fost condus de Radu...

AUDIO | CONSTANȚA: Mutăm gara CFR pentru un mall? Ce poate câstiga orașul și ce poate pierde
Economie vineri, 31 ianuarie 2025, 13:37

AUDIO | Prețurile din piața imobiliară au crescut în mod semnificativ

În ultimii ani, prețurile din piața imobiliară au crescut în mod semnificativ. Chiar și în aceste condiții, achizițiile de imobile se...

AUDIO | Prețurile din piața imobiliară au crescut în mod semnificativ
Economie miercuri, 29 ianuarie 2025, 19:49

Proiectul de buget pentru 2025, finalizat joi

Proiectul de buget pentru 2025 va fi finalizat joi, iar sâmbătă va fi aprobat în Guvern și săptămâna viitoare în Parlament, a anunțat,...

Proiectul de buget pentru 2025, finalizat joi
Economie marți, 21 ianuarie 2025, 12:17

AUDIO | România este pasibilă de deschiderea altor proceduri de infringement, care ar putea afecta plățile prin PNRR

De la aderarea în Uniunea Europeană, România a fost sancționată de mai multe ori pentru neîndeplinirea obligațiilor de transpunere și...

AUDIO | România este pasibilă de deschiderea altor proceduri de infringement, care ar putea afecta plățile prin PNRR