Ascultă Radio România Constanța Live

650.800 elevi înscrişi în învăţământul liceal în anul şcolar 2017-2018, din care 1,7% în unităţi private

650.800 elevi înscrişi în învăţământul liceal în anul şcolar 2017-2018, din care 1,7% în unităţi private

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 iulie 2018, 11:49

Numărul elevilor care au studiat la licee în anul şcolar 2017-2018 a fost de 650.800 (cu 3,4% mai puţin comparativ cu anul şcolar precedent), dintre aceştia 1,7% fiind înscrişi în unităţi şcolare private, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Ponderea elevilor de sex masculin în totalul elevilor înscrişi în învăţământul liceal a fost de 48,4%. Majoritatea elevilor de liceu au învăţat în mediul urban (93,2%), aici situându-se şi cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ liceal.

În liceele teoretice au studiat 49,5% elevii cuprinşi în învăţământul liceal, iar 42,7% dintre aceştia au studiat în liceele din cadrul filierei tehnologice, unde 44,3% dintre elevi au fost cuprinşi în liceele cu profil tehnic şi 38,8% în liceele cu profil servicii.

Ponderea elevilor care au optat pentru profilurile din filiera vocaţională a fost de 7,8%, iar în cadrul acesteia, ponderile cele mai mari se remarcă pentru elevii înscrişi la profilul sportiv (33,2%), la profilul artistic (28,0%) şi la cel teologic (18,1%).

„Distribuţia elevilor pe filiere este diferită în cazul liceelor din sectorul public, comparativ cu cele din sectorul privat. Astfel, dacă 49,1% dintre elevii din liceele publice au urmat filiera teoretică, în liceele particulare elevii au optat cu preponderenţă pentru filiera teoretică (71,8%). Filiera vocaţională a fost urmată de 7,9% dintre elevii din liceele publice şi de doar 0,8% dintre elevii liceelor particulare”, precizează INS.

Conform sursei citate, iniţierea de către Ministerul Educaţiei Naţionale, a programului (cu o durată de 3 ani) care permite elevilor să se înscrie în învăţământul profesional după promovarea clasei a-VIII-a şi orientarea elevilor către acest tip de învăţământ au constituit principalele motive ale scăderii numărului de elevi înscrişi în învăţământul liceal (cu 22.800 comparativ cu anul şcolar precedent). Astfel, scăderi semnificative ale numărului de elevi înscrişi se înregistrează în licee la profilurile tehnic (9,2%), resurse naturale şi protecţia mediului (7,2%), respectiv servicii (3,8%).

În ceea ce priveşte repartizarea pe sexe şi profiluri a populaţiei şcolare din învăţământul liceal s-a constatat că fetele se înscriu cu regularitate în liceele cu profil uman, artistic sau de servicii. În anul şcolar 2016-1017, ponderea cea mai mare a populaţiei feminine s-a înregistrat în liceele cu profil pedagogic (91,7%). Băieţii au fost preponderenţi în liceele cu profil militar (81,1%), sportiv (74,1%), tehnic (69,7%) sau teologic (61,1%).

Majoritatea elevilor din învăţământul liceal au urmat cursurile de zi (88,7%), 7,7% fiind înscrişi la seral şi 3,6% la cursuri cu frecvenţă redusă. La toate profilurile din filiera vocaţională cursurile s-au desfăşurat numai la forma de învăţământ de zi. În cadrul învăţământului seral, cei mai mulţi elevi au fost înscrişi la profilurile filierei tehnologice.

Din numărul total al elevilor înscrişi în învăţământul liceal, 95,3% au studiat în limba română, 4% în limba maghiară, 0,5% în limba germană şi 0,2% în alte limbi (sârbă, ucraineană, slovacă, croată, engleză, franceză).

Majoritatea elevilor înscrişi în anul şcolar 2016-2017 în învăţământul liceal erau români (93,7%), 4,7% maghiari, 1% romi şi 0,6% alte etnii.

În anul şcolar 2016-2017, aproape toţi elevii înscrişi în licee au studiat cel puţin o limbă modernă, 98,9% dintre aceştia o a doua limbă modernă, iar 1,2% o a treia limbă modernă. Ca şi în învăţământul primar şi gimnazial, elevii au studiat cu preponderenţă limbile engleză şi franceză. Dintre cei care învaţă o a doua limbă modernă, 72,7% au optat pentru limba franceză şi 16,0% pentru limba engleză. În anumite licee, elevii au studiat şi a treia limbă modernă, însă numărul acestora este mai mic (8.100 elevi). Dintre cele mai studiate – ca a treia limbă modernă – se află spaniola (51,9%), italiana (20,4%) şi germana (17,9%).

În ceea ce priveşte distribuţia teritorială, 17,8% din totalul elevilor au fost înscrişi în unităţi de învăţământ liceal din regiunea Nord-Est, 14,5% din regiunea Sud-Muntenia, 12,8% din regiunea Sud-Est, 12,7% din regiunea Nord-Vest, 11,3% din regiunea Sud-Vest Oltenia, 11,2% din regiunea Bucureşti-Ilfov, 10,5% din regiunea Centru, respectiv 9,2% din regiunea Vest.

La sfârşitul anului şcolar 2016-2017, numărul elevilor promovaţi din învăţământul liceal a fost de 615.600 elevi, în scădere cu 10.900, comparativ cu anul şcolar precedent. Gradul de promovabilitate înregistrat a fost de 97% (97,7% pentru fete şi 96,3% pentru băieţi). În acest nivel educaţional, gradul de promovabilitate a fost de 97% la liceele din sectorul public şi 96,4% la cele din sectorul privat. Cel mai ridicat grad de promovabilitate din învăţământul liceal s-a înregistrat în filiera vocaţională (98,8%). Valorile cele mai ridicate ale gradului de promovabilitate pe profiluri au fost înregistrate la liceele cu profil pedagogic (99,8%) şi militar (99,6%), iar cea mai scăzută valoare s-a înregistrat la liceele cu profil tehnic (92,4%).

La sfârşitul anului şcolar 2016-2017, în învăţământul liceal au absolvit 153.600 elevi. Majoritatea absolvenţilor au urmat cursurile învăţământului de zi (89,7%). Comparativ cu anul precedent, învăţământul liceal a înregistrat o creştere a numărului absolvenţilor cu 0,6%.

Pe filiere, situaţia absolvenţilor în anul şcolar 2016-2017 este corelată cu structura populaţiei şcolare care a frecventat cursurile anilor terminali din învăţământul liceal (clasa a XII-a şi clasa a XIII-a). Cei mai mulţi absolvenţi au urmat cursurile filierei teoretice (51,3% din totalul absolvenţilor), 41,1% pe cele din filiera tehnologică, iar 7,6% au urmat cursurile liceelor din filiera vocaţională.

„În ultimii ani şcolari promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost în continuă creştere, atât pentru totalul absolvenţilor (indiferent de anul absolvirii) care s-au prezentat la examen, cât şi pentru absolvenţii din promoţia curentă. În anul 2017, la examenul de bacalaureat s-au prezentat 141.200 absolvenţi, din care 121.800 provin din promoţia 2016-2017. În urma examenului au fost declaraţi absolvenţi cu diplomă de bacalaureat 100.800 persoane (71,4%), din care 94.600 persoane provin din promoţia 2016-2017 (77,6% din absolvenţii promoţiei 2016-2017) Procesul educaţional din învăţământul liceal a fost asigurat de 54.900 cadre didactice, majoritatea fiind de sex feminin (70,9%)”, menţionează INS.

În sectorul public şi-a desfăşurat activitatea 98,4% din personalul didactic din învăţământul liceal. Distribuţia pe medii de rezidenţă a personalului didactic a fost de 92,3% în mediul urban şi de 7,7% în cel rural. La un cadru didactic au revenit în medie 12 elevi.

Reţeaua învăţământului liceal a cuprins 1534 unităţi independente (licee şi alte unităţi care şcolarizează acest nivel de învăţământ – grupuri şcolare), structurate pe trei filiere. Unităţile din filiera tehnologică au reprezentat 49,9%, cele din filiera teoretică 38,1%, iar cele din filiera vocaţională 12,0%. Din totalul unităţilor, 95,6% au aparţinut sectorului public şi 84% au funcţionat în mediul urban.

În cadrul filierei tehnologice, cele mai multe unităţi au avut profil tehnic (427 licee, reprezentând 55,8% din total), fiind urmate de cele din profilul servicii (176 licee), resurse naturale şi protecţia mediului (136 licee), iar în cadrul filierei vocaţionale, cele mai multe unităţi s-au înregistrat la profilul teologic (73 unităţi).

Baza materială din învăţământul liceal a cuprins 38.100 săli de clasă şi cabinete şcolare, 8.100 laboratoare, 1.400 săli de gimnastică, 3.700 ateliere şcolare, 1.500 terenuri sportive amenajate şi 12 bazine de înot.

Unităţile şcolare din învăţământul liceal au avut în dotare 117.300 calculatoare, din care 94,4% au avut conectare la internet şi 89,6% au fost utilizate efectiv în procesul de învăţământ.

Sursa – agerpres

Amenzi de peste o jumătate de milion de lei și 70 de permise suspendate de polițiștii constănțeni în minivacanță
Actualitate luni, 18 august 2025, 14:05

Amenzi de peste o jumătate de milion de lei și 70 de permise suspendate de polițiștii constănțeni în minivacanță

În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au...

Amenzi de peste o jumătate de milion de lei și 70 de permise suspendate de polițiștii constănțeni în minivacanță
TULCEA: Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în zona Sireasa din Delta Dunării
Actualitate luni, 18 august 2025, 13:59

TULCEA: Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în zona Sireasa din Delta Dunării

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea intervin pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la vegetație uscată și...

TULCEA: Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în zona Sireasa din Delta Dunării
Peste 5.200 de consultaţii oferite de medicii voluntari în stațiunile din sudul litoralului
Actualitate luni, 18 august 2025, 12:47

Peste 5.200 de consultaţii oferite de medicii voluntari în stațiunile din sudul litoralului

Peste 5.200 de consultaţii medicale gratuite au fost oferite, în perioada 11 – 16 august, în 5 staţiuni de pe litoral, în cadrul campaniei...

Peste 5.200 de consultaţii oferite de medicii voluntari în stațiunile din sudul litoralului
TULCEA: Primele 100 de solicitări de tichete sociale din programul „Cald în casă” au fost aprobate
Actualitate luni, 18 august 2025, 11:29

TULCEA: Primele 100 de solicitări de tichete sociale din programul „Cald în casă” au fost aprobate

Primăria Muncipiului Tulcea a lansat oficial programul „Cald în casă”, prin care foștii clienți ai societății Energoterm, care întrunesc...

TULCEA: Primele 100 de solicitări de tichete sociale din programul „Cald în casă” au fost aprobate
Actualitate luni, 18 august 2025, 11:05

AUDIO | Poveștile celor mai curajoși scafandri autonomi ai României, prezentate într-o expoziție inedită la Delfinariul Constanța 

Până în luna noiembrie, în foaierul Delfinariului Constanța putem descoperi o expoziție inedită, dedicată celor 70 de ani de Scafandrerie...

AUDIO | Poveștile celor mai curajoși scafandri autonomi ai României, prezentate într-o expoziție inedită la Delfinariul Constanța 
Actualitate luni, 18 august 2025, 10:37

CONSTANȚA: Un nou sistem de plată a serviciului de salubrizare

Constănțenii ar putea plăti serviciul de salubrizare într-un mod diferit față de cel actual. În prezent, locuitorii municipiului Constanța...

CONSTANȚA: Un nou sistem de plată a serviciului de salubrizare
Actualitate luni, 18 august 2025, 10:30

CONSTANȚA: Tinere din Ialomița, prinse de jandarmi la cerșit pe litoral

Duminică, 17 august, în jurul orei 13.00, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța aflat într-o misiune de patrulare de...

CONSTANȚA: Tinere din Ialomița, prinse de jandarmi la cerșit pe litoral
Actualitate luni, 18 august 2025, 10:09

Pronunțarea definitivă în dosarul accidentului de la 2 Mai, amânată pentru 21 august

Curtea de Apel Constanţa a amânat luni, pentru 21 august, pronunţarea sentinței definitive în dosarul în care Vlad Pascu, şoferul drogat care...

Pronunțarea definitivă în dosarul accidentului de la 2 Mai, amânată pentru 21 august