Ascultă Radio România Constanța Live

Comunitatea armeană din Dobrogea sărbătorește, duminică, Vartavarul

Comunitatea armeană din Dobrogea sărbătorește, duminică, Vartavarul

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 13 iulie 2018, 12:32

Anul acesta, Biserica Apostolică Armeană din România serbează Vartavarul pe 15 iulie. 

Data acestei sărbatori nu este fixă, este variabilă calculându-se astfel  –  în a 14-a duminică de la  Paşte, adică a 98-a zi. Această  sărbătoare este numită în Biserica armeană, pe lângă Schimbarea la Faţă a Domnului, şi VARTAVAR.

Denumirea de Vartavar vine din perioda precreştină a Armeniei, timp în care închinătorii zeiţei frumuseţii, Astghig (Afrodita) îi ardeau ca ofrandă trandafiri şi se stropeau unii pe alţii cu apă de trandafiri.

Acest obicei a rămas prin tradiţia populară până în ziua de astăzi. După oficierea Sfintei Liturghii, credincioşii se stropesc cu apă (care simbolizează curăţenia şi viaţă) urând unul altuia prosperitate, sănătate şi sfinţenie, aşa cum Sfânt s-a arătat Hristos în ziua aceasta, a Schimbării la faţă.

Sărbătoarea populară Vartavar, se desfășoara cu entuziasm chiar în Armenia şi în toate oraşele din diaspora unde trăiesc armeni.

Vartavar este o ceremonie agrară de vară, veche de peste 5.000 de ani, cu dată variabilă, cunoscută ca „sărbătoarea stropitului cu apă”. Era închinată zeiței Astghik, a apei, dragostei, frumuseții și fertilității, care se credea că stropea pământul cu apă de roze spre a-i conferi puritate și rodnicie și căreia armenii îi aduceau ca ofrandă trandafiri (etimologic, Vartavar înseamnă „trandafiri în flăcări” sau „stropire cu apă”).

Sărbătoarea a fost încreștinată de Sfântul Grigore Luminătorul și transformată în praznicul Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos. Sensul primar al sărbătorii a fost uitat, rămânând până azi stropitul reciproc cu apă spre purificare, noroc sau pur și simplu spre răcorire, într-o voie bună generală, care ține de dimineață până seara.

Puține sărbători agrare s-au păstrat în Europa de azi. Cele mai multe, chiar în conservatorul spațiu ortodox, au ajuns în dicționarele de folclor, însă nimeni, cel puțin în mediul urban, nu le mai știe coloratura reală. Dar la Erevan, o capitală europeană cu toate însemnele civilizației, sărbătoarea Vartavar este în toi în fiecare an. O practică mai ales copiii și adolescenții. Fetele îi stropesc pe băieți, băieții pe fete, cei de la etaj pe trecătorii de pe trotuare și reciproc.  Copiii, înarmați cu pistoale mari cu apă, îi țintesc pe pasagerii din autobuze, dar și cei din mașini, udă, de la bord, femeile frumoase de pe stradă. Acestea se feresc în piruete, țipând. Băieții se bucură de reacţia fetelor.

Fraternizarea în jurul apei e atât de mare încât nimeni nu protestează.

Piesa de Patrimoniu: Costumul unei fetițe, decorat cu peste 100 de aplice din lut aurit
Cultură sâmbătă, 7 februarie 2026, 15:02

Piesa de Patrimoniu: Costumul unei fetițe, decorat cu peste 100 de aplice din lut aurit

În această nouă ediție a Piesei de Patrimoniu călătorim pe meleaguri dobrogene, la Callatis, în Mangalia de astăzi, pentru a afla detalii...

Piesa de Patrimoniu: Costumul unei fetițe, decorat cu peste 100 de aplice din lut aurit
După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările
Cultură sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:24

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței ar fi putut să aleagă orice oraș din țară pentru...

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările
Pictorul Miron Agafiței și-a expus opera, în premieră, la Muzeul de Artă din Constanța
Cultură joi, 5 februarie 2026, 17:14

Pictorul Miron Agafiței și-a expus opera, în premieră, la Muzeul de Artă din Constanța

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței și-a expus opera, în premieră, la Muzeul de Artă din...

Pictorul Miron Agafiței și-a expus opera, în premieră, la Muzeul de Artă din Constanța
Calendar istoric MINAC: 5 februarie 1924 – Filmul documentar al aventurierului Walter Wanderwell, prezentat la Cinema Arena Grand din Constanța
Cultură joi, 5 februarie 2026, 10:07

Calendar istoric MINAC: 5 februarie 1924 – Filmul documentar al aventurierului Walter Wanderwell, prezentat la Cinema Arena Grand din Constanța

Pe data de 5 februarie 1924 constănțenii au  luat cu asalt Cinema Arena Grand, de pe bulevardul Ferdinand,  pentru a asista la un eveniment...

Calendar istoric MINAC: 5 februarie 1924 – Filmul documentar al aventurierului Walter Wanderwell, prezentat la Cinema Arena Grand din Constanța
Cultură marți, 3 februarie 2026, 10:25

CONSTANȚA: When Violin Meets Guitar – Metavivaldi

O seară de magie și rafinament ni se promite pe data de 11 februarie 2026, de la ora 19.00, la Centrul Jean Constantin Constanța. Atunci revine la...

CONSTANȚA: When Violin Meets Guitar – Metavivaldi
Cultură luni, 2 februarie 2026, 15:42

Premiera spectacolului sonor Enigma, în viziunea artistică a Ilincăi Stihi

Teatrul Național Radiofonic lansează simultan on air și online, luni, 2 februarie, premiera spectacolului sonor Enigma, după Enigma Emmy...

Premiera spectacolului sonor Enigma, în viziunea artistică a Ilincăi Stihi
Cultură luni, 2 februarie 2026, 09:30

2 februarie – Ziua Ursului și semnificațiile sărbătorii în calendarul popular

În ziua de 2 februarie în România și în alte state europene este marcată „Ziua Ursului”, iar în Statele Unite ale Americii şi Canada este...

2 februarie – Ziua Ursului și semnificațiile sărbătorii în calendarul popular
Cultură luni, 2 februarie 2026, 09:22

CONSTANȚA: A apărut un nou număr al revistei „Magazin de filatelie, cartofilie și numismatică”

Noul număr al revistei „Magazin de filatelie, cartofilie și numismatică” a fost lansat la Constanța. Revista, editată de Asociația...

CONSTANȚA: A apărut un nou număr al revistei „Magazin de filatelie, cartofilie și numismatică”