Ascultă Radio România Constanța Live

Începe o nouă ediţie a Festivalului „Mamaia Copiilor“

Începe o nouă ediţie a Festivalului „Mamaia Copiilor“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 iulie 2018, 20:05

Un nou capitol din povestea Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“ se scrie, vara aceasta, pe litoral.

Astăzi a avut loc deschiderea oficială a evenimentului, de unde am aflat că peste 500 de copii talentaţi şi-au dorit să urce pe scenele amplasate în staţiunea Mamaia. Dintre aceştia, numai 300 şi-au văzut visul cu ochii, fiind selectaţi în cadrul festivalului.

Totuşi, pentru că vorbim despre copii, al căror talent este ca un cristal încă neşlefuit, la recitalurile care vor avea loc în piaţeta Perla vor urca pe scenă şi copii care nu au trecut cu brio de preselecţie, dar în care organizatorii au văzut licărul talentului.

La secţiunea Creaţie au fost în competiţie 42 de piese, dintre care au fost alese numai 26.

Directorul festivalului, Liviu Manolache, şi-a exprimat regretul că festivalul Mamaia Copiilor nu va fi dublat în 2018 şi de chiar mai celebrul Festival Mamaia, care de multe ori a însemnat treapta următoare de afirmare pentru talentele descoperite la evenimentul muzical dedicat juniorilor.

„Fac un apel către autoritățile din Constanța să reia Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia pentru a asigura acestor copii continuitatea în dezvoltarea lor artistică. Festivalul Mamaia poate deveni pentru România ceea ce este festivalul Sanremo pentru Italia“, a spus Liviu Manolache.

Valoarea premiilor acordate la ediţia de anul acesta a festivalului Mamaia Copiilor  este de aproximativ 37.000 de lei, bani alocaţi din bugetul Primăriei Constanţa.

Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“ se desfăşoară în piaţeta Perla şi piaţeta Cazino din staţiunea Mamaia în perioada 10 – 14 iulie.

Radio România Regional susţine evenimentul în calitate de partener media.

Concurenții vor avea alocate repetiții pentru pregătirea spectacolului, iar concursul se va desfășura de la orele 20 astfel:

  • Marți, 10 iulie: grupele de vârstă 4-6 ani și 10-12 ani (Sectiunea Interpretare),
  • Miercuri, 11 iulie pentru grupele de vârstă 7-9 ani și 13-15 ani,
  • Joi, 12 iulie pentru grupele de vârstă 13-15 ani și 16-17 ani (Sectiunea Interpretare), si secțiunea Show
  • Vineri, 13 iulie – Secțiunea de Creație
  • Sâmbătă, 14 iulie, de la ora 21 va avea loc Festivitatea de premiere și Gala „Mamaia Copiilor 2018”

 

Reporter: Cristina ILIUŢĂ

CONSTANȚA: Noaptea trecută, Serviciul de Ambulanță a fost solicitat pentru 5 cazuri sociale
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 12:36

CONSTANȚA: Noaptea trecută, Serviciul de Ambulanță a fost solicitat pentru 5 cazuri sociale

Noaptea trecută nu a dus situații deosebite cauzate de ger în județul Constanța. La Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Constanța s-au...

CONSTANȚA: Noaptea trecută, Serviciul de Ambulanță a fost solicitat pentru 5 cazuri sociale
Ce drepturi și obligații au deținătorii de animale de companie
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 12:31

Ce drepturi și obligații au deținătorii de animale de companie

Dreptul la deținerea unui animal de companie: Orice persoană are dreptul să dețină un animal de companie, cu condiția de a respecta legislația...

Ce drepturi și obligații au deținătorii de animale de companie
Aproape 400 de kg de pește, descoperite de polițiștii tulceni
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 12:27

Aproape 400 de kg de pește, descoperite de polițiștii tulceni

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 14:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au desfășurat mai multe activități de prevenire a...

Aproape 400 de kg de pește, descoperite de polițiștii tulceni
Județul TULCEA: Percheziții în Sulina. Polițiștii au descoperit țigarete netrimbrate, un pistol și un cartuș carabină
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 11:57

Județul TULCEA: Percheziții în Sulina. Polițiștii au descoperit țigarete netrimbrate, un pistol și un cartuș carabină

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea, împreună cu...

Județul TULCEA: Percheziții în Sulina. Polițiștii au descoperit țigarete netrimbrate, un pistol și un cartuș carabină
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 11:49

Celebrăm Ziua Culturii Naționale la Radio România Cultural

• Cartea de Poezie a Anului va fi premiată în direct la Radio România Cultural, cu ocazia Zilei Culturii Naționale Pentru al 16-lea an...

Celebrăm Ziua Culturii Naționale la Radio România Cultural
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 11:24

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Biblioteca Județeană Constanța

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța sărbătorește Ziua Culturii Naționale/ Ziua Mihai Eminescu joi, 15 ianuarie 2026....

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 10:22

Ucraina/ Numărul victimelor cauzate de atacurile ruse nocturne a fost revizuit în creștere la patru morți și șase răniți

Lovituri ruse nocturne au făcut cel puțin patru morți și șase răniți în nord-estul Ucrainei, lângă Harkov, a anunțat guvernatorul regional...

Ucraina/ Numărul victimelor cauzate de atacurile ruse nocturne a fost revizuit în creștere la patru morți și șase răniți
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 09:41

D’ale urbei – o răfuială sângeroasă. În seara de 13 ianuarie 1936, o sângeroasă încăierare s-a produs între două tabere din portul Constanța

În acest calendar al Constanței de altădată încercăm să prezentăm cât mai multe evenimente, din diverse domenii de activitate, precum și...

D’ale urbei – o răfuială sângeroasă. În seara de 13 ianuarie 1936, o sângeroasă încăierare s-a produs între două tabere din portul Constanța