Ascultă Radio România Constanța Live

Dragnea: Discuţia despre suspendarea preşedintelui va continua în partid

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 iulie 2018, 11:22

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat luni că discuţia despre suspendarea şefului statului Klaus Iohannis va continua în partid şi în coaliţie.

El a afirmat, într-o conferinţă de presă, că a primit prin telefon vestea revocării din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, precizând însă că întârzierea acestei decizii nu este singurul motiv care ar duce la suspendarea preşedintelui.

„Vestea revocării am primit-o pe telefon. (…) Preşedintele Iohannis a revocat-o pe doamna după 30 de zile. Şi nu cred că a făcut-o de dragul respectării Constituţiei, ci a făcut-o din cauza unor presiuni generate de calcule personale probabil, dar discuţia despre suspendare nu era generată doar de această încălcare a Constituţiei, ci de un complex de abateri constituţionale ale preşedintelui. Numai un exemplu – faptul că a făcut un obicei în a bloca şi întârzia aproape orice lege a Parlamentului şi aproape orice iniţiativă a Guvernului dacă este interpus şi dumnealui pe circuit. Discuţia despre suspendare va continua în partid şi vom discuta şi în coaliţie”, a declarat preşedintele PSD.

Potrivit acestuia, suspendarea şefului statului este o discuţie foarte serioasă.

Referindu-se la decizia preşedintelui Iohannis de revocare din funcţie a şefei DNA, liderul PSD a susţinut că, ”dacă era un demers sincer, şeful statului nu îl ţinea 30 de zile pe agenda publică”.

„Este o discuţie foarte serioasă, pe care trebuie să o purtăm foarte aşezat, pentru că este un demers foarte serios, adică nu e un demers în joacă, dar, din păcate, preşedintele arată demult că nu respectă Constituţia, nu îşi mai respectă atribuţiile, nu mai are puterea să fie un preşedinte deasupra partidelor, un preşedinte fără interese partinice, un preşedinte care să fie mediator între puterile statului şi asta duce la foarte multe blocaje – ameninţări ale premierului şi multe alte gesturi şi acţiuni ale preşedintelui. Eu cred că decizia (în cazul Kovesi – n.r.) a fost luată pentru că, dacă voia să ia această decizie de la început, nu îl oprea nimeni, probabil că nici copiii de grădiniţă nu au crezut că are nevoie de 30 de zile ca să citească decizia Curţii – nici nu trebuie să citeşti toată motivarea. Deci, dacă ar fi fost un demers sincer, o făcea de la început, nu ţinea 30 de zile acest subiect pe agenda publică. Şi, repet, fiind în încălcarea Constituţiei, din secunda a doua, de când s-a publicat decizia CCR în Monitorul Oficial. Adică şi un îndemn la nerespectarea deciziilor CCR. Mergând pe logica elementară, probabil că au intervenit alte presiuni de natură personală, calcule personale. Nu am de unde să ştiu. Dar, din moment ce n-a făcut atunci când era firesc să o facă, şi putea să o critice, înseamnă că s-a întâmplat ceva pe parcurs”, a detaliat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Sursa – agerpres

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 17:44

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța. Instituția de control a emis o opinie ”cu...

Curtea de Conturi a finalizat raportul de audit financiar pe anul 2023 la Primăria Constanța
DIALOGURI LA ZI | Andrei Rădulescu, broker de asigurări, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 16:39

DIALOGURI LA ZI | Andrei Rădulescu, broker de asigurări, invitat în emisiunea de astăzi

Românii sunt proprietari de locuințe, dar foarte puțini le și protejează cu adevărat. Încheierea unei asigurări pentru locuință nu este...

DIALOGURI LA ZI | Andrei Rădulescu, broker de asigurări, invitat în emisiunea de astăzi
calorifer - foto - unsplash
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:27

CONSTANȚA: Începe furnizarea căldurii către consumatorii racordați la sistemul centralizat

Termoficare Constanța vă aduce la cunoștință că începând cu după-amiaza zilei de miercuri, 5 noiembrie,  va începe procedura tehnologică...

CONSTANȚA: Începe furnizarea căldurii către consumatorii racordați la sistemul centralizat
Turneul Acting Out ajunge la Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:10

Turneul Acting Out ajunge la Constanța

Turneul ACTING OUT – performance despre corp, memorie și rezistență, un proiect al Centrului Dialectic care include 14 reprezentații și 11...

Turneul Acting Out ajunge la Constanța
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 14:31

CONSTANȚA: Vechile cinematografe sau grădini de vară au ajuns acum decoruri potrivite mai degrabă pentru filmele de groază

Altădată pline de oameni care stăteau la coadă pentru bilete, unele dintre vechile cinematografe sau grădini de vară din Constanța au ajuns...

CONSTANȚA: Vechile cinematografe sau grădini de vară au ajuns acum decoruri potrivite mai degrabă pentru filmele de groază
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 14:03

BNR atrage atenția cu privire la un document fals ce îi este atribuit

Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului că documentul ‘Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu...

BNR atrage atenția cu privire la un document fals ce îi este atribuit
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 13:19

Județul CONSTANȚA: Șofer fără permis scos din trafic după ce polițiștii au făcut uz de armă

Astăzi, 5 noiembrie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au efectuat...

Județul CONSTANȚA: Șofer fără permis scos din trafic după ce polițiștii au făcut uz de armă
Actualitate miercuri, 5 noiembrie 2025, 13:05

Primăria CONSTANȚA caută un sediu în care să se mute

Primăria Constanța caută un sediu în care să se mute. Consiliul Județean Constanța, proprietarul Palatului Administrativ, va începe...

Primăria CONSTANȚA caută un sediu în care să se mute