Ascultă Radio România Constanța Live

ANSVSA: Populaţia din Deltă trebuie informată despre pericolul răspândirii virusului pestei porcine africane

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 9 iulie 2018, 19:03 / actualizat: 10 iulie 2018, 9:55

Intensificarea acţiunilor de informare a populaţiei din Zona Deltei Dunării privind pericolul răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA) a fost tema principală a discuţiilor care au avut loc luni între reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi cei ai asociaţiilor profesionale din sectorul creşterii suinelor.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, reprezentanţii asociaţiilor de profil şi-au oferit sprijinul în diseminarea informaţiilor, cu ajutorul voluntarilor şi al medicilor veterinari de liberă practică din sectorul de creştere a porcinelor.

„Principalele mesaje, care vor fi transmise prin intermediul unor pliante sau prin discuţii directe cu crescătorii de animale, sunt: importanţa anunţării imediate a autorităţilor, la cel mai mic semn de boală, în vederea testării şi depistării precoce; importanţa respectării anumitor măsuri de prevenire a apariţiei PPA în gospodăriile populaţiei; pagubele economice însemnate pe care PPA le produce crescătorilor de porcine şi faptul că se acordă despăgubiri proprietarilor pentru animalele înregistrate, care sunt sacrificate de necesitate”, se arată în comunicat.

Preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, a salutat iniţiativa acestor asociaţii şi şi-a manifestat întreaga disponibilitate de colaborare pentru această acţiune. Ambele părţi au convenit că, prin colaborarea în desfăşurarea acestei campanii, va creşte gradul de informare şi conştientizare al populaţiei, fapt care va conduce la o mai bună gestionare a situaţiei din teren.

Potrivit sursei citate, scopul urmărit este stoparea propagării virusului şi o protecţie mai eficientă, atât a fermelor comerciale, cât şi a gospodăriilor populaţiei.

Asociaţiile care au participat la întâlnirea cu şeful ANSVSA au fost: Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, Asociaţia Medicilor Veterinari pentru Suine, Asociaţia Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin, Asociaţia Naţională a Fabricanţilor de Nutreţuri Combinate.

Focarele de pestă porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării. În iunie, medicii veterinari au sacrificat 1.715 suine din gospodării private din mai multe localităţi din zona de Deltă a judeţului Tulcea şi au început eutanasierea a 44.580 de porcine dintr-o exploataţie comercială situată în apropierea municipiului Tulcea.

Miercuri, 4 iulie, a fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană la o crescătorie de porci situată într-o zonă relativ izolată în Insula Mare a Brăilei. Crescătoria se află la 20 de kilometri de cea mai apropiată localitate din judeţul Brăila şi 5 kilometri faţă de localitatea Carcaliu din judeţul Tulcea, între acestea fiind barieră naturală Dunărea, Braţul Măcin. Joi, 5 iulie, virusul PPA a mai fost confirmat la un porc într-o gospodărie din localitatea Istria, judeţul Constanţa. Vineri seara a mai fost confirmat un focar la porcii dintr-o gospodărie din localitatea Crestur din judeţul Bihor.

Autorităţile veterinare reafirmă că pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei anmalelor.

CONSTANȚA: Procedură simplificată, pentru beneficiarii programului social Respect
Social joi, 4 decembrie 2025, 15:44

CONSTANȚA: Procedură simplificată, pentru beneficiarii programului social Respect

Municipalitatea constănțeană anunță simplificarea procedurii pentru beneficiarii constănțeni ai programului social Respect.  Potrivit...

CONSTANȚA: Procedură simplificată, pentru beneficiarii programului social Respect
CONSTANȚA: „Colind pentru inimi curajoase” – spectacol caritabil pentru copiii cu diabet
Social miercuri, 3 decembrie 2025, 15:38

CONSTANȚA: „Colind pentru inimi curajoase” – spectacol caritabil pentru copiii cu diabet

Ne aflăm în perioada din an în care, în spiritul Sărbătorilor, învățăm din nou să fim aproape unii de alții, să ne deschidem inimile și...

CONSTANȚA: „Colind pentru inimi curajoase” – spectacol caritabil pentru copiii cu diabet
TOPRAISAR: Patru locuințe protejate destinate tinerilor cu dizabilități
Social sâmbătă, 29 noiembrie 2025, 18:30

TOPRAISAR: Patru locuințe protejate destinate tinerilor cu dizabilități

În localitatea Topraisar au fost inaugurate joi, 27 septembrie, 4 locuințe protejate, cu o capacitate totală de 40 de locuri, destinate tinerilor...

TOPRAISAR: Patru locuințe protejate destinate tinerilor cu dizabilități
Crește taxa de salubrizare la MEDGIDIA!
Social marți, 18 noiembrie 2025, 16:13

Crește taxa de salubrizare la MEDGIDIA!

Din 2026, fiecare persoană care locuiește în municipiu va plăti 235 de lei pe an, cu 70 de lei mai mult decât în prezent. Anunțul a fost...

Crește taxa de salubrizare la MEDGIDIA!
Social sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 17:19

CONSTANȚA: 89 de locuri în mai multe stațiuni balneare puse la dispoziție de Casa Județeană de Pensii

Pentru seria cu numărul 17 din acest an, Casa Județeană de Pensii Constanța are disponibile bilete de tratament cu data de prezentare în...

CONSTANȚA: 89 de locuri în mai multe stațiuni balneare puse la dispoziție de Casa Județeană de Pensii
Social vineri, 14 noiembrie 2025, 17:12

CONSTANȚA: Noi tensiuni la societatea de transport în comun CT Bus

Există noi tensiuni la societatea de transport în comun din Constanța. La ultima ședință a Comisiei Paritare au fost invitați și...

CONSTANȚA: Noi tensiuni la societatea de transport în comun CT Bus
Social miercuri, 12 noiembrie 2025, 16:30

Sindicaliștii de la CT Bus Constanța au protestat în Capitală

Sindicaliștii din toată țara au protestat, astăzi, în București, exprimându-și nemulțumirea față de măsurile de austeritate anunțate de...

Sindicaliștii de la CT Bus Constanța au protestat în Capitală
Social miercuri, 12 noiembrie 2025, 16:16

Protest al ambulanțierilor în Piața Victoriei. Au participat 20 de sindicaliști de la SAJ Constanța

Reprezentanții sindicatelor din serviciile de ambulanță au participat, astăzi, la un miting organizat de Blocul Național Sindical (BNS) în...

Protest al ambulanțierilor în Piața Victoriei. Au participat 20 de sindicaliști de la SAJ Constanța