Ascultă Radio România Constanța Live

Festivalul Miturile Cetății 2018: Sub semnul spectacolelor antice. Programul de vineri

Festivalul Miturile Cetății 2018: Sub semnul spectacolelor antice. Programul de vineri

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 iunie 2018, 09:31 / actualizat: 22 iunie 2018, 11:45

Cea de-a doua seară a Festivalului Miturile Cetății a stat sub semnul spectacolelor antice. La sala Teatrului de Stat Constanța, actorii tomitanii și Marius Bodochi în rolul principal, au jucat spectacolul ”Dionysos” în regia lui Daniela Salvo.

Imediat după lăsărea intunericului, a început, la scena din aer liber amplasată la Termele Romane, spectacolul Antigona in regia lui Mc Ranin, jucat de actorii de la Teatrul Alexandru Davilla din Pitești. Atmosfera a fost misterioasă. Pietrele vechi de două milenii ale termelor romane au făcut parte din decor și au reușit să-i invite pe spectatorii strânși la Antigona să facă o călătorie imaginară în timp. Au intrat fără să își dea seama în tragismul, dar și în momentele înălțătoare ale acelor vremuri dominate de virtuți, dar și de orgolii, exact ca și în ziua de astăzi.

O surpriză a fost „Butoiul cu pulbere” un spectacol adus în Cetatea Tomisului de regizorul Marcel Top și jucat la Teatrul pentru Copii si Tineret „Călutul de mare”. Nu este primul său proiect la Constanta. A fost o comedie neagră în care au fost evidențiate genial defectele, dar și năpastele românilor. Una dintre ele fiind dorința de a emigra, evident cu gândul la o viață mai bună, urmată de drama neadaptării. Actiunea se petrece în zona Maramureșului, dar povestea este balcanică, perfect adaptabilă în orice zonă a României. Regizorul Marcel Țop a spus ca plasarea acestui festival la malul marii ii confera o energie specială.

În a treia zi a Festivalului Internațional de Teatru Miturile Cetății se joacă spectacolul ”Hamlet” la Teatrul pentru Copii si Tineret Călutul de Mare din Constanța. Protagoniști sunt elevii Colegiului de Arte Regina Maria din Constanta. Este o premieră ca festivalul Miturile Cetății să includă în program și spectacole puse în scenă de tinerii aspiranți la lumea actorilor profesioniști.

Tot astăzi, de la ora 17 00, la același Teatru pentru Copii și Tineret Căluțul de Mare din Constanța, studenții de la UNATC IL Caragiale joacă spectacolul ”Cântăreața cheală” în regia Valeriei Sitaru si lui Vlad Logigan.

Pentru ambele spectacole ale tinerilor actori intrarea este liberă.

După ora 18.00 la Teatrul de Stat maratonul miturilor continuă cu ”Scripcarul pe acoperis” – cu actorii de la Regina Maria din Oradea, iar de la ora 21.30, pe scena mobilă din Piața Ovidiu puteti urmări piesa ”Omul care l-a omorât pe Don Quijote” în care îi vom vedea pe actorii companiei Premiere Acte, Lyon, Franța.



Redactor – Silvia Partebună Pascale

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal