Ascultă Radio România Constanța Live

Primăria Constanța și Neversea au lansat campania „SOS Cazino“, demersul pentru conservarea monumentului art nouveau

Primăria Constanța și Neversea au lansat campania „SOS Cazino“, demersul pentru conservarea monumentului art nouveau

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 iunie 2018, 17:35

Cazinoul din Constanța merită orice efort  din partea comunității, pentru că a fost construit din eforturile comunității, este de părere primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, cel care astăzi, alături de organizatorii festivalului Neversea, a anunțat lansarea celui mai nou demers civic pentru conservarea clădirii de patrimoniu, până când aceasta va intra, în sfârșit, în reabilitare.



După ce a fost anulată cea de-a treia licitație organizată de Compania Națională de Investiții (CNI), Primăria Constanța a solicitat opinia cetățenilor, printr-un sondaj, din care a reieșit că municipalitatea trebuie să se ocupe de conservarea clădirii Cazinoului din Constanța.

„În urma consultării pe care am avut-o cu constănțenii a rezultat că municipiul este cel responsabil de efectuarea acestor lucrări de conservare până în momentul în care se finalizează o licitație, iar Compania Națională de Investiții va implementa, în colaborare cu autoritatea locală și cu specialiștii, proiectul de restaurare a Cazinoului din Constanța. Ca urmare a apelului nostru public, mai mulți români și-au arătat deschiderea și dorința de a se implica și că avem nevoie de un cadru instituțional în care să cuantificăm acest ajutor; prietenii noștri de la Neversea au venit și au anunțat că sunt dispuși să se implice în acest proiect“, a spus primarul orașului Constanța, Decebal Făgădău.


Constanța strigă: „SOS Casino!“

Edi Chereji, director de marketing și comunicare al festivalului Neversea, a lansat începând de, astăzi, o campanie de strângere de fonduri.

„Am dorit să ne lăsăm cumva amprenta asupra comunității și printr-o acțiune care să ajute la punerea în valoare a unui simbol al orașului Constanța – și un simbol al României până la urmă. Campania pe care v-o prezentăm cu foarte mare mândrie și bucurie: «SOS, Casino!». Toți cei care vor dori să susțină această cauză vor putea dona pe neversea.com/sos-cazino, acolo sunt presetate sume care pot fi donate, iar la finele campaniei, mai exact pe 1 noiembrie, atunci când se va închide procesul de donare, Neversea va dubla suma ce va fi strânsă din donațiile fiecărui cetățean“, a explicat Edi Chereji.

Chiar din prima zi a campaniei, un lanț de supermarketuri din România a donat suma de 10.000 de euro pentru conservarea Cazinoului din Constanța, bani care se adaugă celor alocați de Primărie.


Donațiile vor contribui la încetinirea procesului de degradare a Cazinoului

Primarul Făgădău și-a dat astăzi cuvântul că lucrările de conservare a Cazinoului, făcute din banii obținuți din donații, vor fi finalizate până pe 14 noiembrie, Ziua Națională a Dobrogei.

„Până de Ziua Dobrogei ne dorim să avem acoperișul reparat, astfel încât să nu mai plouă în Cazino, să alungăm porumbeii din imobil care  contribuie la accelerarea procesului de degradare, să acoperim ferestrele și să securizăm incinta Cazinoului, tocmai pentru a stopa agresiunea vremii asupra clădirii“, a detaliat Decebal Făgădău.

Primarul Constanței recunoaște și faptul că acest proces de conservare trebuie să fie unul constant, însă dă asigurări că imobilul simbol al Constanței va fi pregătit pentru a face față cu bine cel puțin încă unei ierni la țărmul Mării Negre.

Făgădău a ținut să sublinieze și că, recent, la finele lunii mai, Guvernul României a modificat, prin OUG 45/2018, Legea Achizițiilor Publice, astfel încât „contestatarul nu mai are toate drepturile, iar Cazinoul niciunul“, a punctat edilul, cu referire directă la contestațiile care din 2015 blochează startul lucrărilor de consolidare a Cazinoului.

Compania Națională de Investiții a actualizat documentația și este gata pentru cea de-a patra licitație în urma căreia să fie găsită firma ce va reda Cazinoului strălucirea pierdută.

Redactori: Cecilia PĂTRĂHĂU; Cristina SÎMBETEANU

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal