Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA. Căminul de Persoane Vârstnice împlinește 41 de ani

CONSTANȚA. Căminul de Persoane Vârstnice împlinește 41 de ani

Publicat de Adrian Băncilă, 23 mai 2018, 12:57

Căminul Pentru Persoane Vârstnice Constanța, în colaborare cu CRUCEA ROȘIE, organizează un spectacol aniversar cu ocazia împlinirii a 41 de ani de la înfiinţare.

Manifestarea se va desfășura în data de 25.05.2018, în curtea căminului, la ora 14.00 la sediul instituției Serviciul Public de Asistență Socială din Constanța, strada Unirii nr.104. Vă rugam, în măsura în care puteţi, să ne sprijiniţi în mediatizarea acestui eveniment!

Programul artistic va fi unul diversificat, cu muzică populară și ușoara românească, grecească şi armânească. Printre interpreţii care vor cânta se numără Liliana Cornilă, Rodica Rodion, Ionela Maricaș, Nicoleta Rodica Stoian, Gabriela Nistorescu, Nicu Atanase și Nick Diamond. De asemenea, va fi prezent şi ansamblul de dansuri greceşti „Astras”.

Toți beneficiarii căminului vor primi mici daruri constând în produse de igienă și produse de patiserie și cofetărie oferite prin amabilitatea sponsorilor CARREFOUR CONSTANȚA, SC.GNF BAKERY SRL și SC.RO- BAKER SRL. Sunt invitați să participe la acest eveniment toți vârstnicii beneficiari ai serviciilor instituției noastre, Serviciul Public de Asistența din Constanța.

Căminul pentru persoane vârstnice Constanța și-a început activitatea ca serviciu de asistență socială în data de 1 mai 1977. De curând, aici s-au făcut investiții importante. Toate camerele, cabinetele şi sala de mese au fost renovate şi mobilate, iar cabinetele medicale au fost dotate cu aparatura nouă. În toate camerele se va monta un sistem nou de interfonie.

Capacitatea maximă a căminului este de 270 de beneficiari, acesta oferind condiții optime pentru satisfacerea nevoilor persoanelor vârstnice. Îi informăm pe cei interesaţi că în prezent există locuri libere în cămin.

Căminul pentru persoane vârstnice oferă asistență pe termen lung și se află sub tutela Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și a consiliului local. Începând cu data de 01.05.2016 Căminul se află sub autoritatea Serviciului Public de Asistență Socială Constanța și nu mai are personalitate juridică.

Principalele obiective ale Căminului:
Satisfacerea nevoilor beneficiarilor (fundamentale, ocupaționale, afective) facilitarea adaptării vârstnicilor la condițiile unei vieți instituționalizate, cultivarea și armonizarea relațiilor interpersonale, asigurarea persoanelor îngrijite a maximum de autonomie și siguranță, oferirea de condiții care să respecte identitatea, integritatea și demnitatea persoanei vârstnice stimularea participării persoanei vârstnice la viața socială, prevenirea și tratarea consecințelor legate de procesul de îmbătrânire.

Servicii oferite:
1. Condiții de cazare și hrană:
Căminul dispune de o sală de mese și în funcție de afecțiunile vârstnicilor se stabilește un meniu specific în baza recomandărilor și respectând valorile nutriționale stabilite de către medicul nutriționist al centrului, deservirea făcându-se, după caz, și la camera persoanei asistate. Comunicarea, ca expresie a sociabilității, are cadrul asigurat prin prezența în aceeași cameră a mai multor persoane . Pentru o mai bună adaptare se încurajează personalizarea interioarelor.

2. Asistență medico-socială (fizioterapie, EKG, stomatologie, infirmerie, geriatru, psihiatru, cardiolog):
Persoana vârstnică fiind vulnerabilă din numeroase puncte de vedere, confruntându-se cu o polipatologie și dependențe caracteristice, o fac să necesite asistență medicală permanent și diversificată. Acesta se asigură non-stop prin intermediul unui personal calificat, format din medici, asistente medicale și infirmiere.
Consilierea psihosocială și asistența medicală se asigură atât în birouri dar și la camere, în funcție de necesitate.

3. Asistență religioasă:
Aceasta este asigurată de către un preot care oficiază săptămânal slujbe religioase și asigură satisfacerea nevoilor spirituale ale bătrânilor, permanent, prin intermediul confesiunilor și a sfintei împărtășanii.

4. Servicii menajere, spălătorie, frizerie, lenjerie

5. Modalități de petrecere a timpului liber (cluburi, spații pentru vizionare programe TV, bibliotecă):
Datorită unor limite care decurg din traiul în comun, din vârsta înaintată a persoanelor asistate, din starea de sănătate a acestora, folosirea timpului liber nu cunoaște un evantai prea larg de variante, dar satisfacerea cu ușurință a unor preferințe contribuie din plin la asigurarea unui grad ridicat de satisfacție.
Instituția oferă prin cele două cluburi posibilitatea beneficiarilor de a viziona programe TV, de a organiza diferite concursuri de table, șah.
Instituția încurajează activitățile intelectuale punând la dispoziția persoanelor vârstnice o bibliotecă.

Activități desfășurate:

Un grup de 30 de beneficiari au vizitat în data de 07.06.2017 Mânăstirea „Sf. Maria” Techirghiol împreună cu voluntarii Fundației „Niciodată Singuri”.
În data 12 iulie 2017 în incinta Căminului pentru persoane vârstnice Constanța s-a organizat o acțiune cu sprijinul Lions Club Constanța Balkanica și LEO Club Constanța Gaudium, care i-a încântat pe beneficiari. Acordurile muzicale i-au purtat pe vârstnici pe tărâmuri grecești. Ritmurile muzicii tradiționale românești au răsunat prin vocea doamnei Mirela Pană , cărei îi mulțumim pentru disponibilitate și dăruire.
Vârstnicii au primit și mici daruri constând în produse cosmetice, oferite prin amabilitatea firmei Granbis.

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța